News

Peste 800 de blocuri din 5 sectoare ale Capitalei, fără apă caldă și căldură. ANM anunță nopți cu minime negative

Perioadă de coșmar pentru bucureșteni: peste 800 de blocuri din 5 sectoare ale Capitalei rămân fără apă caldă și căldură.
08.04.2025 | 17:58
Peste 800 de blocuri din 5 sectoare ale Capitalei fara apa calda si caldura ANM anunta nopti cu minime negative
Bucureștenii din peste 800 de blocuri, fără apă caldă și căldură în zilele următoare. Sursa foto: hepta.ro / ANM / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Într-o perioadă extrem de rece, cu temperaturi minime de sub zero grade, peste 800 de blocuri din 5 sectoare ale Capitalei rămân fără apă caldă și căldură. Anunțul celor de la Termoenergetica.

Bucureștenii din peste 800 de blocuri, fără apă caldă și căldură în zilele următoare. Anunțul Termoenergetica

Peste 800 de blocuri din București, la care se adaugă mai mulți agenți economici, vor rămâne din nou fără apă caldă și încălzire. Totul se întâmplă din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, a anunțat, marți, Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB).

ADVERTISEMENT

Intervențiile, care încep marți, 8 aprilie, au durate diferite de realizare, în funcţie de complexitatea fiecărei lucrări. Aceste lucrări de reparații ”sunt urgente şi esenţiale pentru menţinerea funcţionării optime a sistemului de termoficare până la sfârşitul sezonului rece”, anunță autoritățile. Lucrările vor fi efectuate în cinci din cele șase sectoare ale Capitalei, după cum urmează:

Peste 300 de blocuri afectate în Sectorul 1

Se intervine la reţeaua termică primară – conductă Dn 500/600 mm, în zona Ion Mihalache – Iancu de Hunedoara – Calea Floreasca – Şoseaua Pipera – Nicolae Caranfil 1. Se vor executa lucrări de modernizare a instalaţiei pe tronsonul de reţea termică primară, efectuate de Compania Municipală Energetica Servicii şi SC ELSACO SRL în cadrul proiectului POIM – LOT 2 – Obiectivul 11.

ADVERTISEMENT

Aceste lucrări impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă şi încălzire către 20 puncte termice (263 blocuri şi imobile şi 1 dotare), din data de 08 aprilie 2025, ora 09:00, până în data de 9 aprilie 2025, ora 23:30.

De asemenea, vizată de lucrări este și reţeaua termică primară – conductă Dn 400 mm, în zona Bd. I.G. Duca – Piaţa Gării de Nord din Sectorul 1. Se vor executa lucrări de înlocuire a conductelor şi de remediere a unor avarii, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă şi încălzire către 08 puncte termice (57 blocuri şi imobile) şi 1 punct termic tip industrie, din data de 8 aprilie 2025, ora 09:00, până în data de 11 aprilie 2025, ora 23:30

ADVERTISEMENT

Ce lucrări se fac în Sectorul 2

Se intervine la reţeaua termică primară – conductă Dn 400mm, în zona Bulevardului Lacul Tei şi a străzii Judeţului. Se vor executa lucrări de reparaţie a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă şi încălzire către 9 puncte termice (104 blocuri şi o industrie) din data de 08 aprilie 2025, ora 09:00, până în data de 12 aprilie 2025, ora 23:00.

ADVERTISEMENT

Apoi, în reţeaua termică primară – conductă Dn 700mm, în zona Şoselei Ştefan cel Mare, Aleea Circului şi a străzii Dinu Vintilă. Aici se vor executa lucrări de reparaţie a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă şi încălzire către 6 puncte termice (48 blocuri şi 2 industrii) din data de 08 aprilie 2025, ora 09:00, până în data de 12 aprilie 2025, ora 23:00.

Se intervine și la reţeaua termică primară – conductă Dn 500/600mm, în zona străzii Oteşani. Se vor executa lucrări de modernizare din cadrul proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare aferent – Lot 1 – Obiectiv 6 – tronson CO2 – CC3′ -CT10″, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă şi încălzire către 12 puncte termice (257 blocuri) din 08 aprilie 2025 – ora 09:00 până în data de 12 aprilie 2025 – ora 23:00.

Intervenții și în sectoarele 3, 4 și 6

În Sectorul 3 se intervine în reţeaua termică primară – conductă Dn 1000mm, în zona Splaiului Unirii. Se vor executa lucrări de blindare a conductelor de tur/retur, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă şi încălzire către 6 imobile şi 2 industrii din data de 08 aprilie 2025, ora 09:00, până în data de 11 aprilie 2025, ora 23:00.

Apoi, în Sectorul 4, se intervine la reţeaua termică primară – conductă Dn 800mm, în zona Str. Secerei şi Str. Cărăruia. Se vor executa lucrări de reparaţie a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă şi încălzire către 1 punct termic (21 blocuri şi 1 agent economic – Alex Impex SRL), din data de 09 aprilie 2025, ora 09:00, până în data de 11 aprilie 2025, ora 23:00.

În Sectorul 6, e vizată reţeaua termică primară – conductă Dn 400mm, în zona Bulevardului 1 Mai. Se vor executa lucrări de reîntregire a conductei între căminele CC2 şi CC3 şi dotare a căminului CC2, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru 6 puncte termice (111 blocuri şi 1 agent economic). Perioada activităţii va fi din 08 aprilie 2025, ora 09:00, până în data de 10 aprilie 2025, ora 23:00.

ANM anunță vreme foarte rece în București în această perioadă: minime de sub 0 grade

În perioada în care au loc aceste lucrări, vremea din Capitală se anunță una extrem de rece pentru această perioadă. ANM prognozează nopți în care valorile termice vor scădea frecvent sub zero grade.

Cel mai frig va fi în noaptea de joi spre vineri (10 spre 11 aprilie). Atunci, mercurul din termometre va ajunge la -3 grade. ”Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 12 grade, iar cea minimă va fi de -3…0 grade. Spre dimineață, mai ales în zona periurbană, se va produce brumă”, anunță ANM.