Peștele bun și ieftin despre care se spune că prelungește viața. Cercetătorii au aflat ceva incredibil despre el, după ce au realizat un studiu important care a fost publicat între paginile revistei Public Health Nutrition.
Peștele sănătos și la preț mic care poate prelungi existența. Oamenii de știință au descoperit lucruri neașteptate despre el. Concret, aceste amănunte au ieșit la iveală datorită cercetătorilor de la Școala de Medicină a Universității Nagoya din Japonia.
Specialiștii au ajuns la concluzia că peștele mic, cum ar fi heringul și macroul, sunt asociați cu o reducere a mortalității cauzate de numeroase boli. Experții mai spun că pot prelungi viața cu până la 2 ani dacă sunt consumați constant.
Nutriționiștii recomandă să se mănânce pește de cel puțin două ori pe săptămână. Mai mult decât atât, pentru a fi buni pentru organismul uman ar fi de preferat să se gătească la grătar, la cuptor sau la abur. În alimentație pot fi adăugate și conservele de pește, cele comercializate în suc propriu.
O conservă de hering pleacă de la 7,49 lei și poate ajunge până la 12,58 lei, în funcție de tipul de ulei în care se află, dar și de magazinul în care se vinde. Pe de altă parte, fileul de hering marinat clasic costă în jur de 10 lei.
Heringul și macroul sunt sănătoși pentru organism, mai ales dacă sunt consumați întregi, cu cap și coadă. În plus, autorii studiului sunt de părere că aceste componente sunt bogate în oligoelemente, printre care se numără calciu și vitamina A.
Peștele este bogat în vitamine și acizi grași Omega 3, esențiali pentru menținerea sănătății creierului. Consumul regulat din acest aliment, alături de fructe de mare, aduce numeroase beneficii pentru organismul uman.
Aceste produse sunt pline de substanțe nutritive (vitamina D și seleniu) și proteine, motiv pentru care au un efect pozitiv asupra stării inimii și a sistemului circulator. În plus, acizii omega-3 protejează inima de apariția tulburărilor de ritm cardiac neregulate și potențial fatale.
De asemenea, acizii omega-3 au rolul de a scădea tensiunea arterială și ritmul cardiac. Mai mult decât atât, aceștia îmbunătățesc funcția vaselor de sânge. Un consum regulat de pește poate preveni apariția unui AVC sau a altor boli grave.
Peștele nu doar prelungește viața, ci îi ține pe oameni departe de boli precum Alzheimer sau Parkinson. Totodată, acest aliment delicios este foarte bun în cazul femeilor care sunt însărcinate sau care alăptează.