Peștele cu care România rupea norma în Europa. Icrele lui, considerate delicatese, mergeau la export, se făceau capturi impresionante. În prezent, specia este amenințată și pe cale de dispariție, susțin specialiștii.
Peștele pe care țara noastră îl exporta în cantități uriașe. Icrele sale, adevărate delicii culinare, se vindeau cu prețuri mari. Pescarii din România reușeau să trăiască foarte bine din activitatea pe care o desfășurau, în special în Delta Dunării.
O perioadă foarte lungă autoritățile au primit laude pentru sturionul care era pescuit din apele noastre. Datele arată că până în anii 1990 țara noastră se clasa pe locul 3 în lume la exportul de icre de sturion, după Rusia și Iran.
Caviarul se vindea în cantități industriale în perioada comunistă când mergeau la export circa 50.000 de kilograme anual. Peste o mie de tone de sturioni erau adunați din apele noastre pentru a fi dați în străinătate.
Potrivit Europa Liberă, un kilogram de caviar se vindea la momentul respectiv cu peste 5.000 de dolari. Din păcate, pescuitul excesiv a continuat și după căderea comunismului, dovadă că acum peștele este pe cale de dispariție.
În anul 1920 România a bătut un record uriaș, după ce a recoltat 455 de tone de sturion. Un alt record a fost înregistrat în 1939 când au fost pescuite 1.144 de tone de sturion. Capturile au început să scadă după ce s-au construit hidrocentralele de pe Dunăre, după mijlocul anilor ’70.
Despre icrele negre românești a vorbit și o echipă de jurnaliști britanici, care a fost prezentă în Delta Dunării, în anul 1962. Gazetarii din Marea Britanie au descris Dunărea ca un paradis pentru pasionații de pescuit.
„Din aeroportul din București, caviarul proaspăt, împreună cu alte delicatese din Deltă, precum picioarele de broască, este dus în toate părțile lumii pentru a adăuga strălucire și glamour vieții noastre de zi cu zi.
Și oferind, fie că apreciezi sau nu aceste produse, acel sentiment de milionar”, spuneau gazetarii britanici în reportajul realizat în România, conform shtiu.ro. Pentru a preveni dispariția sturionilor autoritățile române au apelat la prohibiție.
În 2006 s-a luat decizia de a se interzice pescuitul acestei specii de pește pentru o perioadă de 10 ani. În 2016 hotărârea a fost prelungită cu încă 5 ani, iar în 2021 s-a anunțat că decizia este prelungită pe termen nedeterminat.