De altfel, sibienii au dominat autoritar a doua repriză, astfel că victoria gazdelor a venit natural. Cu toate acestea, Ivailo Petev e de părere că un rezultat de egalitate ar fi fost mai echitabil, după cursul jocului. Pentru Universitatea Craiova urmează un meci cel puțin complicat acasă, contra celor de la FC Voluntari, echipă care tocmai a bătut Rapidul în deplasare.
”Am pierdut meciul într-un mod naiv, mai ales la primul și al doilea gol. Am scăpat din marcaj jucătorii. Am avut 3 șanse clare de gol, era mai echitabil un egal, a fost un meci de 50/50.
Trebuie să trecem peste eroare, să pregătim echipa pentru următorul meci. E vorba de Oroian care a fost liber în centrul careului. Nu pot acum să mă plâng că ne lipsesc jucători, chiar și trei, dar trebuie să revenim mai puternici pentru a repara situațiile.
Trebuie să revăd meciul, vom vedea dacă vom lua măsuri. Nu știu pentru ce am luat cartonaș galben. Meciul viitor trebuei să nu mai greșim. În apărare trebuie să dăm 100%”, a declarat Ivailo Petev la finalul partidei.
Antrenorul bulgar părea precaut înainte de meciul cu Hermannstadt, considerând că oltenii trebuie să muncească serios pentru a bifa a 5-a victorie consecutivă cu Ivailo Petev pe bancă.
Temerile antrenorului s-au adeverit, astfel că Universitatea Craiova a plecat învinsă din deplasarea de la Sibiu, astfel că lupta la titlu pare într-adevăr să rămână o afacere în doi între CFR Cluj și FCSB.
După FC Hermannstadt – Universitatea Craiova, scor 2-1, clasamentul din SuperLiga este cel puțin interesant. Asta pentru că, exceptând formațiile FC Botoșani și Dinamo, toate echipele din SuperLiga mai păstrează șanse reale la play-off, într-o luptă care se va da la ”baionetă” până în ultima etapă.
Așadar, exceptând liderul FCSB (37 de puncte) și principala urmăritoare CFR Cluj (32 de puncte), clasamentul e aproape imposibil de anticipat când vine vorba de echipele care se vor poziționa la finalul sezonului regulat pe locurile 3-13.
Desigur, formații ca și Universitatea Craiova și Rapid București ar trebui să-și securizeze locurile 3 și 4 în clasament, însă forma slabă a giuleștenilor sau pașii greșiți pe care îi fac deseori oltenii nu par să le garanteze nimic fanilor. Mai mult, există un calup de echipe pornind cu FC Hermannstadt (28 puncte), urmată de Petrolul, Universitatea Cluj, Farul Constanța, FC Voluntari, Oțelul, Poli Iași, Sepsi și UTA Arad, care sunt despărțite de doar 6 puncte.