Petre Grigoraș, antrenorul care a stat pe banca unor echipe de tradiție din România, precum CFR Cluj, Pandurii, Poli Iași sau Oțelul, a acceptat în această iarnă o nouă provocare. Tehnicianul a semnat cu Cetatea Suceava și va lupta pentru promovarea în liga a II-a. Formația din Bucovina se pregătește pentru reluarea campionatului la Vicovu de Sus, iar Petre Grigoraș s-a fotografiat alături de singurul primar din țară care a promis zero taxe pentru locuitori.
De ani buni, Suceava nu a mai avut o echipă în primele două ligi din România, iar în acest sezon două formații luptă pentru promovarea în al doilea eșalon. Este vorba despre Cetatea Suceava și Șoimii Gura Humorului. Cele două echipe sunt despărțite de doar opt puncte în clasamentul Seriei I din liga a III-a.
Cetatea Suceava a dat o lovitură în această iarnă. Oficialii clubului au ajuns la un acord cu antrenorul Petre Grigoraș. Tehnicianul are ca obiectiv promovarea în liga a II-a cu echipa de pe stadionul Areni. Acesta și-a început deja treaba și a plecat cu echipa în cantonament.
Jucătorii Cetății Suceava se pregătesc pentru restul sezonului în baza sportivă din orașul Vicovu de Sus. Pe contul de social media al clubului sucevean au fost postate mai multe fotografii din timpul cantonamentului, dar și câteva de la o întâlnire oficială.
Petre Grigoraș s-a fotografiat cu primarul din Vicovu de Sus, Vasile Iliuț. Edilul a declarat în urmă cu doar câteva zile că orașul pe care îl conduce ar putea deveni, în viitor, primul din România în care locuitorii nu vor fi nevoiți să plătească taxe și impozite.
Edilul a spus că această măsură ar urma să fie implementată după ce vor fi finalizate proiectele europene majore, astfel încât bugetul local să nu mai fie încărcat de cofinanțări și să poată susține relaxarea fiscală. De altfel, este primul primar din România care și-a propus să elimine taxele pentru localnici.
„Orașul Vicovu de Sus, în momentul de față, are foarte multe proiecte care necesită cofinanțări importante de la bugetul local. În viitor, după ce vom finaliza proiectele aflate în implementare și aducem localitatea la statutul de oraș adevărat, cu utilități, cu facilități, cu tot ce trebuie pentru oameni, și nu vom mai da bani la cofinanțări, vrem să scoatem taxele cu totul pentru persoanele fizice. Singura care va rămâne este taxa pe mașini”, a declarat primarul Vasile Iliuț.