Sport

Petre Grigoraș, din nou cel mai tare din oraș! Cu cine a semnat antrenorul

Petre Grigoraș, cel care cu ani în urmă era unul dintre cei mai buni antrenori din prima ligă, tocmai ce a semnat cu o nouă echipă, iar planurile sunt mari.
19.12.2025 | 23:45
Petre Grigoras din nou cel mai tare din oras Cu cine a semnatantrenorul
Petre Grigoraș schimbă echipa
ADVERTISEMENT

Cetatea Suceava a anunțat, printr-un comunicat oficial, că noul antrenor este Petre Grigoraș, cel care a fost până recent sub contract cu Axiopolis Cernavodă.

Petre Grigoraș a semnat cu Cetatea Suceava

Acesta îl înlocuiește pe Dorin Goian, plecat de la echipă recent. Acționarii echipei sucevene speră că echipa lor să ajungă în liga secundă la finalul acestei stagiuni și în viitorul apropiat să se lupte pentru a fi în SuperLiga.

ADVERTISEMENT

„Clubul de Fotbal Cetatea 1932 Suceava intră într-o nouă etapă de consolidare sportivă, prin numirea unui nou staff tehnic, decizie asumată de investitori în deplină concordanță cu obiectivul strategic al clubului: promovarea în Divizia secundă. În urma analizelor interne și a evaluării parcursului sportiv, investitorii clubului au decis implementarea unor schimbări majore la nivelul conducerii tehnice, menite să ofere echipei stabilitate, experiență și un plus de competitivitate.

Numirea lui Petre Grigoraș în funcția de antrenor principal reprezintă un pas important pentru club, experiența și parcursul său în fotbalul românesc fiind garanții ale unui proces tehnic riguros și orientat spre performanță. Alături de acesta, noul staff formează o echipă echilibrată, capabilă să gestioneze atât obiectivele imediate, cât și dezvoltarea pe termen mediu și lung.

ADVERTISEMENT

Prin aceste decizii, investitorii își reafirmă angajamentul ferm față de proiectul Cetatea 1932 Suceava și față de comunitatea suceveană. Schimbările operate nu sunt unele conjuncturale, ci fac parte dintr-un plan clar, construit pentru a duce clubul un pas mai aproape de promovarea în Liga a II-a. Cetatea 1932 Suceava rămâne un proiect bazat pe stabilitate financiară, rigoare administrativă și ambiție sportivă. Direcția este una clară, iar obiectivele sunt asumate public”, a fost comunicatul celor de la Suceava.

ADVERTISEMENT

Noua componență a staffului tehnic este următoarea:

  • Antrenor principal: Petre Grigoraș
  • Antrenori secunzi: Paul Bosancu și Florin Cristescu
  • Antrenor cu portarii: Paul Luca
  • Manager Centru Copii și Juniori: Daniel Bălan

Cetatea Suceava se luptă pentru a promova în Liga 2

Cetatea Suceava este parte din Seria 1 a Ligii a 3-a, iar după 17 meciuri echipa se află pe poziția a 2-a, cu 35 de puncte. Primul loc este ocupat de Șoimii Gura Humorului, cu 43 de puncte. În al treilea eșalon, există sistem de play-off, însă doar cu primele 4 clasate. Viitorul Onești și Știința Miroslava sunt acum, la pauza competiționlă, pe pozițiile 3 și 4, însă CSM Vaslui, Odorheiu Secuiesc, Bucovina Rădăuți și Aerostar Bacău așteaptă orice pas greșit pentru a profita.

ADVERTISEMENT

Grigoraș a mai fost antrenor în Suceava, la Foresta, în 2019. Tehnicianul a fost unul dintre cei mai apreciați în momentul în care era în prima ligă, asta pentru că promova un fotbal ofensiv, spectaculos, indiferent de circumstanțe. Cel mai bine este aminti în memoriile microbiștilor din România pentru perioadele de la Oțelul Galați și Farul Constanța.