Life

Petrecere în stil autentic românesc, de 1 Decembrie, marca Bitolia Gallery. Designerul Oana Badea, show total la Griro: ”Nu este nimic care să fie nou sau de import”

De Ziua Națională a României, creatoarea de modă Oana Badea a organizat un eveniment nonconformist, marca Bitolia Gallery, în cadrul halelor industriale Griro.
03.12.2022 | 13:15
Petrecere în stil autentic românesc, de 1 Decembrie, marca Bitolia Gallery. Designerul Oana Badea, show total la Griro. Sursa foto: arhivă personală
ADVERTISEMENT

Așa cum ne-a obișnuit la fiecare apariție publică, cunoscuta Oana Badea, fondatoarea Companiei Bitolia Gallery, uimește din nou în cadrul evenimentului organizat de 1 Decembrie. În incinta halelor industriale Griro a avut loc un show grandios de modă complex, o îmbinare armonioasă între vechi și nou. Spectacol de lumini, grafică, muzică, dar și preparate culinare delicioase realizate de Ștefan Lungu au fost toate puse la punct în cel mai mic detaliu.

Designerul Oana Badea, show de ținută în incinta halelor industriale Griro

Creațiile fashion designer-ului au fost senzația serii de 1 Decembrie. Participanții prezenți în cadrul evenimentului marca Bitolia Gallery s-au putut delecta cu ținute exclusiviste și rochii de lux, dar și cu echipamente sportive.

ADVERTISEMENT

Frumoasa Oana Badea a dorit să satisfacă atât doleanțele doamnelor, dar și ale domnilor, astfel încât toate categoriile de public să se poată regăsi în impresionanta colecție denumită Călușarii.

Oana Badea
Petrecere în stil autentic românesc, de 1 Decembrie, marca Bitolia Gallery. Sursa foto: arhivă personală

Prezentarea de modă a debutat cu frumoasele modele care purtau echipamente sportive în culorile României, urmate de trening-uri ușor de accesorizat atât cu adidași, cât și cu săndăluțe elegante, după cum vedem și în imagini.

ADVERTISEMENT

De asemenea, muzica atent aleasă de renumiții dj prezenți, au scos și mai mult în evidență ținutele din colecția Oanei Badea. Rochiile impresionante de zi, dar și cele couture pentru evenimente importante din viața clientelor au completat perfect conceptul unic semnat sub marca Bitonia Gallery.

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru FANATIK, soția afaceristului Nicolae Badea, ne-a dezvăluit care este secretul brand-ului unicat în România, Bitolia Gallery, dar și totul despre impresionanta carieră în afaceri.

ADVERTISEMENT

Un spațiu nonconformist, transformat într-o locație de poveste

– Felicitări pentru evenimentul pe care l-ați organizat în cel mai mic detaliu.

În primul rând se datorează și locației. Aici am debutat în iunie anul acesta, atunci când am prezentat și prima colecție în România a companiei Bitolia Gallery. Acum continuăm șirul evenimentelor de modă, în sensul că avem un concept noi – modă, socializare, party. Și, se pare că avem succes. Ne bucurăm de acest aspect.

– De unde acest concept, nou și inedit în România?

Spațiul este nonconformist. Poate părea ușor atipic pentru că este un spațiu industrial, dar, totodată este un mediu în care te simți liber. Nu liber în sensul să te sui pe pereți, ci liber să te exprimi, liber să socializezi, liber să vorbești mai tare, chiar să și alergi. Ne-am gândit că toate constrângerile din ultimii ani se vor evapora în acest spațiu și ne vom simți, într-adevăr, noi. Poți veni în adidași, cu geacă, în bocanci, și elegant dacă dorești. Nu ai constrângerile unui club sau a unui loc sofisticat. Poți veni și în rochie de mireasă cu bocanci.

ADVERTISEMENT

Oana Badea: ”Nimeni nu ne-a dat credit la început. Toți spuneau că nu se poate!”

– De ce ați ales ziua de 1 Decembrie pentru a-l doilea eveniment Bitolia Gallery?

Ne-am gândit să facem o asociere un pic mai extinsă astăzi și acum cu mâncare gătită aici. Aceasta este o fabrică românească care a fost construită acum 150 de ani. Am simțit că totul este românește aici. Nu este nimic care să fie nou sau de import. Și atunci, ne-am gândit, dacă totul este atât de românesc în spațiul acesta, de ce să nu fie și 1 Decembrie? Și atunci, hai la party, hai să degustăm ceva. Ștefan a făcut aici într-o parte din spațiu, un studio pentru emisiunea lui, ”Gătit la costum”. Este ceva foarte fancy și foarte drăgut, integrat în tot acesta spațiu industrial. A păstrat caracteristicile spațiului și doar a adus niște elemente de noutate firești pentru calitatea emisie. Atunci ne-am plănuit să lansăm și toată această construcție, și evenimentul, și colecția.

– Colaborați de multă vreme cu Ștefan Lungu?

Ne știm de ceva timp. Dar, a fost cumva o colaborare la prima vedere. Din prima ne-au ieșit toate proiectele, ne-au venit idei foarte bune pe care le-am pus în practică și care s-au materializat frumos, deși păreau nebunești. Nimeni nu ne-a dat credit la început. Toți spuneau că nu se poate. Am avut un sprijin și o înțelegere extraordinară din partea soțului meu care s-a alăturat acestei echipe de doi. I-am și spus atunci – nu știu dacă ne înțelegi și dacă ne apreciezi, dar important este că ești lângă noi. De ce? Nu știm! A intrat și el în jocul acesta văzând cât de mult muncim și cât efort depunem, și totul făcut cu atât entuziasm.

De la Atheneul Român până pe câmp, Bitolia Gallery ajunge oriunde!

– Nu v-a fost teamă de asocierea companiei, care este mai stilată, cu o locație și un eveniment ușor mai nonconformist?

Compania Bitolia într-adevăr a pornit ca o companie cu rochii couture de un nivel ridicat. Venind pandemia peste noi la fix trei luni de când am deschis, am învățat că atunci când ești în război, trebuie să te comporți ca atare. Și așa am început să facem haine de casă, hai sport, haine pe care să le porți și dimineața și seara. Astfel, couture-ul acesta a devenit un confortable couture, dar s-a dus și pe linia sport. De un an avem o linie curată, care sunt echipamentele pentru România și pentru echipa Dinamo București. Astfel, că noi ne pretăm, cu ținutele noastre, de la Ateneul Român, până pe câmp, ajungând oriunde. Noi nu avem un loc unde să nu ne putem încadra. Ne adresăm tuturor tipologiilor de doamne și mai nou, de domni, prin echipamentul sportiv.

– Ce v-a motivat să nu renunțați la afacere în momentul în care a venit pandemia?

Secretul a fost pasiunea mea, neînțeleasă la momentul acela. Când a început pandemia, am ales să ne mutăm pe online. De când am pus bazele companiei, eu mi-am dorit să devenim foarte puternici pe online. Bineînțeles că rochii couture nu erau pretabile online-ului. Erau mai mult într-un catalog, după care să vii să le vezi la sediul nostru, să le probezi și să le achiziționezi. Dar cu pandemia asta nu a mai fost posibil și a trebuit să schimbăm și site-ul și tot! Nu am rămas doar pe couture, ne-am dezvoltat în toate direcțiile. Într-adevăr, tendința noastră este una elegantă, că așa am pornit, dar, până la urmă poți fi elegant și într-un trening pe care-l facem noi. Asta pentru că are puțin auriu sau un jacard aplicat.

Oana Badea: ”Cel mai important nu este să creezi, nu este nici măcar să-ți găsești materialele, ci este să vinzi”

– Modelele realizate sunt creațiile dumneavoastră?

90% sunt ideile mele acum. Am avut o colaborare cu un designer pentru o colecție, dar în rest sunt creațiile mele raportate la piață. Noi nu creem ca să avem ce să facem, pentru că nu ne permitem în momentul acesta, cel puțin nu noi. Și nu știu câți își permit să facă o colecție couture, să fie senzațională, să fie o carte de vizită și să i țină în depozit.

– O afacere înseamnă un capital foarte mare, dar ce îți garantează că vei avea profit, că vei avea succes în vânzări? Că efortul material și fizic îți este răsplătit pe măsură?

Cel puțin în afacerile de fashion, ați punctat foarte bine, cel mai important nu este să creezi, nu este nici măcar să-ți găsești materialele, ci este să vinzi. Cumva ne-am pus această problemă de la început, dar, cu siguranță, până a venit pandemia și am văzut ce se întâmplă, nu ne-am lovit de realitatea aceasta cruntă. Atunci a trebuit să facem niște artificii pentru a reuși să satisfacem cerințele clientelor noastre. Am devenit foarte creativi și pe partea de online, care este diferită față de partea de offline. Eu mă regăsesc 100% în comerțul online. Este frumos că te adresezi cuiva pe care nu-l știi, trebuie să intuiești cum ar gândi toate acele doamne și acei domni, și să reușești să-i convingi să-ți cumpere creațiile. Atunci când este față în față îi poți recomanda doamnei ce să achiziționeze, acolo, însă, totul este în blind. Însă, acolo când vezi că ai succes, simți o satisfacție imensă. Atunci când am reușit să vindem zeci de mii de produse sportive, eu consider că ne-am făcut treaba în online.

Secretul reușitei, cum s-a ajuns la câteva mii de comenzi în doar câteva zile

– A fost greu să treceți de la rochii grațioase la echipamente sportive?

Noi ne-am cablat cu site-ul la o platformă DinamoWin. Trebuia să vindem produsele Dinamo, o colecție foarte numeroasă, prin intermediul acestei platforme, deoarece noi nu aveam infrastructură necesară pentru a vinde tipologia această de haine. Lucrurile, din punct de vedere tehnic nu au funcționat din prima, dar eu fiind de 15 ani avocatul Fotbal Club Dinamo, mai exact Dinamo 1948 S.A…. eu am făcut actele pentru înființarea clubului Dinamo 1948 S.A., în anul 2001, aveam un pic de experiență în ceea ce privește marketing-ul și gândirea, dar și inima și sufletul echipei Dinamo.

Atunci am decis că nu putem să stăm cu produsele și să ne uităm la ele și am dezvolta un digital marketing online astfel încât să reușim să trecem peste mica noastră problemă tehnică. Am reușit atât de bine, încât am blocat fabrica cu câte comenzi am avut. Îmi amintesc atât de bine, tot de 1 Decembrie, anul trecut, avem sute de comenzi pe zi. Erau mii de comenzi vândute în câteva zile. Nu mai știam cum să ne descurcăm. Nu mai făceam față. A fost extraordinar, a fost experiență extraordinară. Atunci mi-am dat seama că atunci când vrei într-adevăr, și ai și puțină experiență, nu ai cum să nu reușești.

De la avocatură, la fashion: ”În mintea mea, de ani buni dormita această idee”

–  De ce ați simțit să treceți de la o carieră de atâția ani ca avocat, la fashion, două domenii care aparent nu au niciun liant?

25 de ani am fost avocat de business, am creat pentru mine și pentru alții afaceri în diverse domenii. Nu am fost doar un avocat care a făcut contracte. Am înțeles tipologia și atunci nu mi-a fost greu să înțeleg de ce trebuie să țin cont. Totul a pornit de la o pasiune, însă, în familia mea, bunicul a fost croitor șef la Operetă. Eu am crescut între decoruri, haine, costume, muzică, lumini, foarte mult auriu. În mintea mea, de ani buni dormita această idee de a face ceva în fashion. Dintr-o dată s-a trezit această dorință și am zis – hai să vedem ce se poate face în acest business. Pe lângă celelalte afaceri pe care le am, aici este și pasiune. Nu mi-am dat seama chiar de la început.

Oana Badea: ”Familia m-a înțeles, copiii au o independență extraordinară, iar fără sprijinul soțului nu se puteau întâmpla toate aceste minuni”

– Cum reușiți să aveți timp pentru viața de familie, dar și carieră?

Cumva fiecare și-au găsit locul în zi, ca niște feliuțe de tort aliniate, până facem un cerc. Chiar dacă luăm o feliuță, tortul rămâne foarte simpatic. Familia m-a înțeles, copiii au o independență extraordinară, iar fără sprijinul soțului nu se puteau întâmpla toate aceste minuni. Și dacă mai întârzii seara, ei își găsesc activitățile necesare să-și umple timpul. Dar, recunosc, mă mai apostrofează câteodată că iar am ajuns târziu, și atunci le spun că mâine o să vin mai devreme. Ne-am sprijinit toți, ne-am înțeles. Soțul meu a fost alături de mine tot timpul. Fără el nu se puteau întâmpla toate lucrurile acestea, deoarece a fost un real suport moral. Ceea ce este mult mai important decât orice altceva. Când nu știam ce să fac, el venea cu un sfat care mă direcționa să merg înainte.

ADVERTISEMENT