News

Fondatorul clinicii Nera, primele declarații după moartea lui Petrică Mîțu Stoian. Prof dr. Pavel Chirilă: ”S-a vorbit mult și fără dovezi”

Pavel Chirilă, fondatorul clinicii Nera, la care s-a tratat Petrică Mîțu Stoian cu o zi înainte să moară, face primele declarații în legătură cu acest caz, în exclusivitate pentru FANATIK.
22.02.2022 | 17:00
Fondatorul clinicii Nera primele declaratii dupa moartea lui Petrica Mitu Stoian Prof dr Pavel Chirila Sa vorbit mult si fara dovezi
Prof. Pavel Chirilă, fondatorul clinicii Nera, la care s-a tratat Petrică Mîțu Stoian / Colaj: Fanatik
ADVERTISEMENT

Prof. dr. Pavel Chirilă, fondatorul clinicii Nera, a vorbit în exclusivitate cu FANATIK despre cazul morții lui Petrică Mîțu Stoian. Considerat ”părintele homeopatiei românești”, doctor în științe medicale, medic primar de medicină internă și prodecan al Facultății de Teologie din Craiova, medicul Pavel Chirilă a visat toată viața să ridice un centru de îngrijire oncologică pe malul Nerei, într-un vârf de munte, în locurile în care a copilărit.

Ajuns la 75 de ani, profesorul Chirilă spune că trăiește pentru a doua oară deziluzia unui proiect pentru care s-a dedicat total și care a devenit controversat peste noapte. Primul a fost spitalul ”Chirstiana”, proiect închis de autorități după o controversă publică de amploare, la mijlocul anilor ’90.

ADVERTISEMENT

Pavel Chirilă: ”Presa nu a fost atentă”

Profesorul Chirilă spune că și atunci, ca și acum, este acuzat pe nedrept de lucruri de care nu este vinovat, iar adevărul va ieși până la urmă la iveală.

”Această perioadă (de la moartea lui Petrică Mîțu Stoian până azi, n.r.) a fost aproape normală pentru mine, mai ales atunci când știi că media și statul au o poziție incorectă. Am mai trecut printr-o perioadă similară, când am fost acuzat de stat și de media pe subiectul spitalului Christiana, un subiect mult mai amplu și mai puternic mediatizat. Adevărul a ieșit la lumina.

ADVERTISEMENT

Moartea artistului Petrică Mîțu Stoian este regretabilă, dar el nu a murit la noi ci la Spitalul din Reșița. Presa nu a fost atentă la acest detaliu, oare de ce?”, a declarat Pavel Chirilă pentru FANATIK.

”Întrebați la spitalul din Reșița ce s-a întâmplat cu Petrică Mîțu Stoian”

Întrebat ce crede că s-a întâmplat cu Petrică Mîțu Stoian din momentul în care a părăsit clinica și până la momentul în care a fost constatat decesul, medicul a explicat că răspunsul ar trebui căutat în altă parte.

ADVERTISEMENT

”Întrebați la spitalul din Reșița ce s-a întâmplat cu dânsul în ultimele 12 ore cât a fost acolo, din care, în primele 6 ore au confirmat că s-a simțit bine. Ce știm sigur, având ultimele relatări și interacțiuni cu Petrică Mîțu Stoian, este că la Spitalul Oravița artistul s-a simțit bine și a vrut să se întoarcă la noi, la clinică. Din precauție s-a dorit să fie trimis de medicii din Oravița la spitalul din Reșița pentru alte investigații”, a explicat profesorul Pavel Chirilă pentru FANATIK.

Fondatorul clinicii Nera a ținut să sublinieze faptul că, în prezent, unitatea funcționează în parametrii normali și iar oamenii care au trecut în trecut pe aici au solicitat să revină.

ADVERTISEMENT

Profesorul Chirilă s-a abținut să răspundă dacă are ceva să-și reproșeze în legătură cu moartea lui Petrică Mîțu Stoian.

”Nu voi comenta nimic la această întrebare, fiind pusă în același fel cum a fost tratat cazul de presă, adică tot subiectiv. S-a vorbit mult și fără dovezi”, a spus medicul.

Fondatorul cinicii Nera: ”Iconomia lui Dumnezeu nu ne este nouă descoperită”

Cauzele morții lui Petrică Mîțu Stoian rămân, în continuare, învăluite în mister, cel puțin până la finalul anchetei. Profesorul Pavel Chirilă declara, cu mai mulți ani în urmă, în cadrul unui interviu: ”Când vezi, de exemplu, un bolnav foarte grav care, după toate canoanele științei tale, ar trebui să moară și nu moare, iar pe altul, cu o simptomatologie de caz ușor, îl vezi stingându-se în câteva zile, ajungi să-ți pui tot felul de întrebări”.

FANATIK l-a întrebat pe profesorul Chirilă dacă această afirmație se poate aplica și în cazul morții lui Petrică Mîțu Stoian

”Afirmația se referă la faptul că ceea ce la noi este imposibil, la Dumnezeu este posibil. Această afirmație se poate aplica la toată lumea, fiindcă iconomia lui Dumnezeu nu ne este nouă descoperită”, a fost răspunsul lui Pavel Chirilă.

Spitalul ”Christiana”, scandalul uitat care a dus la închiderea primului spital creștin din România, de după 1990

În ianuarie 1990, dr. Chirilă a înființat Asociația Medicală Creștină ”Christiana”, care, conform statutului, era o asociație ortodoxă destinată acordării asistenței medicale, sociale și spirituale, cu prioritate pentru pacienții săraci. Câteva luni mai târziu, s-a înființat Centrul de Medicină Socială ”Christiana”, în cartierul Pantelimon, printr-o hotărâre de guvern semnată de premierul Petre Roman.

Ulterior, proiectul se extinde cu un spital ”Christiana”, deschis în Șoseaua Pipera nr 49, conceput ca un complex medical-ecleziastic, finanțat de la bugetul statului și din fondurile asociației, pe o suprafață de câteva hectare.

După primii ani, în care spitalul este lăudat unanim atât de autorități cât și de mass-media, lucrurile se schimbă dramatic la mijlocul anilor ’90, perioadă în care dezvoltatorii imobiliari încep să fie din ce în ce mai interesați de zona de nord a Capitalei.

În 1995, la spitalul ”Chirstiana” au avut loc mai multe controale din partea Curții de Conturi și din partea Ministerului Sănătății care constată mai multe nereguli. Urmează o campanie de presă care durează un an, la capătul căreia doctorului Chirilă i se desface contractul de muncă, iar patrimoniul ”Christianei” este spulberat. O parte ajunge la Ministerul de Interne (actualul sediu al serviciului Poliției de Circulație), o parte rămâne Mănăstirii Christiana iar alta merge ”la privat”. Inclusiv Gigi Becali deține, în prezent, un teren în zona respectivă.

ADVERTISEMENT