Life

Dezvăluiri exclusive despre prima iubire a lui Petrică Mîțu Stoian! ”Mama lui și-a dorit foarte mult nepoți”

FANATIK a aflat, în exclusivitate, cine a fost prima iubire a regretatului Petrică Mîțu Stoian, dar și alte secrete din viața artistului care a murit la doar 61 de ani.
05.01.2022 | 13:26
Dezvaluiri exclusive despre prima iubire a lui Petrica Mitu Stoian Mama lui sia dorit foarte mult nepoti
FANATIK a aflat pe cine a iubit Petrică Mțu Stoian, în tinerețe Fotomontaj: Fanatik
ADVERTISEMENT

”Am trăit toată copilăria unul lângă celălalt”, a spus, pentru FANATIK, vecina lui Petrică Mîțu Stoian, Lia, din comuna natală a acestuia, Isverna. Casele lor, așezată una lângă cealaltă i-au și apropiat, iar femeia, cu doar patru ani mai mică decât regretatul artist, a avut o strânsă legătură cu mama cântărețului, dar și cu el.

Cine a fost prima iubire a lui Petrică Mîțu Stoian

Petrică Mîțu Stoian, povestește vecina Lia, era, în copilărie, foarte simpatizat de toți cei din jur. ”Era foarte cuminte, nu am auzit să facă năzdrăvănii așa cum făceau ceilalți băieți. Prefera să își ajute părinții, era foarte legat de ei, nu făcea prostii la școală și învăța bine”, povestește vecina regretatului artist.

ADVERTISEMENT

Ba chiar, își amintește femeia, atunci când ajunsese adolescent, Petrică Mîțu Stoian se îndrăgostise la modul cel mai serios. ”Se plăcea cu o fată de aici din sat, cu Domnica. Se plimbau toată ziua împreună pe aici, pe dealuri, cu animalele. Erau colegi de clasă, din ce îmi amintesc, toată lumea credea că se vor lua.

Apoi însă, Petrică a plecat din sat, după ce a terminat liceul, iar relația lor nu a mai ținut mult, se vedeau prea rar. Dar, de despărțit, cred că s-au despărțit abia când el s-a dus să muncească în mină”, mai povestește femeia pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

Cu toate acestea, ne-a dezvăluit ea, mama artistului și-ar fi dorit-o de noră pe Domnica, prima mare iubire al lui Petrică Mîțu Stoian. ”Îl voia așezat la casa lui, lângă ei, aici, în Isverna. Se gândeau să își facă aici un rost, nu să se spetească în mină”, ne-a mai explicat ea.

Petrică Mîțu Stoian nu i-a îndeplinit dorința mamei sale

Petrică Mîțu Stoian nu s-a căsătorit însă cu Domnica, așa cum voia mama sa. În schimb, la un moment dat, s-a așezat la casa lui, alături de singura sa soție, Carmen, cea de care a divorțat cu ani buni în urmă.

ADVERTISEMENT

”Mama lui era încântată că s-a căsătorit cu acea femeie. Spera să o facă bunică, mama lui și-a dorit foarte mult nepoți și de la el, nu doar de la surorile lui.

Voia ca numele Stoian să meargă mai departe. Dar Petrică a divorțat, nu s-a mai recăsătorit și nici nu a făcut copii. Mama lui i-a reproșat până la bătrânețe asta”, ne-a mai spus vecina Lia.

ADVERTISEMENT

Cu toate acestea, chiar dacă nu i-a făcut un nepoțel și au avut certuri serioase pe această temă, Petrică Mîțu Stoian era foarte legat de casa părintească din Isverna. ”Pe când trăiau părinții lui, Petrică venea regulat aici, la Isverna.

Dar, acum vreo 15 ani s-a prăpădit tatăl lui. Era tare bolnav, îi fusese amputat și un picior. Era și bătrân când a murit, avea bine peste 80 de ani. Petrică a suferit enorm la înmormântare, atunci”, mai povestește vecina regretatului artist.

Apoi, acum mai bine de cinci ani, mama lui, ajunsă la 84 de ani, a încetat și ea din viață. ”Petrică a fost nemângâiat. Bătrâna a murit din cauza unor probleme cu inima, nu știu exact ce avea, dar știu că lua multe tratamente. Într-o zi însă a murit, așa, brusc, fără să sufere”, mai povestește femeia.

Petrică Mîțu Soian nu a vrut să fie înmormântat la Isverna

Dacă părinții săi au fost înmormântați, unul lângă celălalt, în cripta familiei din cimitirul din Isverna, Petrică Mîțu Stoian nu și-a dorit însă să fie îngropat acolo. ”M-a mirat și pe mine că nu l-au adus aici, să fie înmormântat alături de părinții lui. Dar auzisem că el șia făcut mormântul, de pe când trăia chiar, lângă prieteni de-ai săi, la Craiova”, a mai povestit vecina Lia.

”Acum sunt singură aici, mă uit la casa lui Petrică, o casă pe care a iubit-o enorm, cum stă fără ca picior de om să îi mai calce pragul. Am rămas oricum singură, toți vecinii mei s-au dus, unii au murit, alții au plecat”, ne-a mai explicat femeia.

Petrică Mîțu Stoian a murit la 61 de ani

Petrică Mîțu Stoian a încetat din viață la doar 61 de ani imediat după ce începuse un tratament pentru a se recupera după ce s-a vindecat de COVID-19. Regretatul artist din lumea muzicii populare, la Reșița, acolo unde mersese la o clinică particulară pentru a face un tratament cu oxigen hiperbaric.

Pe 6 noiembrie 2021 starea lui de sănătate s-a înrăutățit brusc și a fost internat la Terapie Intensivă. Din păcate, eforturile medicilor de a-l trata pe cântăreț au eșuat, iar seara, acesta s-a stins din viață.

Decesul lui Petrică Mîțu Stoian a provocat, la acea vreme, un scandal uriaș în lumea muzicii populare, surorile artistului și impresarul acestuia, Doru Gusman, aruncându-și reproșuri peste reproșuri.

ADVERTISEMENT