Sport

Petrolul, victorie la „masa verde” cu Poli Timișoara? Ce spune Regulamentul și precedentul care le dă speranțe ploieștenilor

Partida dintre Poli Timișoara și Petrolul Ploiești, primul meci din Liga 2 din acest an, se va decide la „masa verde”, după ce instalația de iluminare a picat de două ori.
24.02.2022 | 21:32
Petrolul victorie la masa verde cu Poli Timisoara Ce spune Regulamentul si precedentul care le da sperante ploiestenilor
ADVERTISEMENT

Liga 2 începe cu stângul noul an. Poli Timișoara – Petrolul, primul meci din Liga 2 din 2022, se va decide la „masa verde”.

Petrolul a învins-o pe Poli Timișoara la „masa verde”, după ce instalația de nocturnă a picat de două ori

Partida Poli Timișoara – Petrolul se va decide la „masa verde”, după ce instalația de iluminare a stadionului „Dan Păltinișanu” a picat de două ori.

ADVERTISEMENT

Prima dată, instalația de nocturnă a picat în minutul 8, moment în care suporterii echipei gazdă au început un show pirotehnic. Jucătorii au mers la vestiare, iar instalația a fost repornită după zece minute.

Din păcate, pentru echipa gazdă, instalația de iluminare a picat din nou, în minutul 37. Astfel că arbitrul de centru a fost obligat să pună capăt meciului.

ADVERTISEMENT

Conform Regulamentului de Organizare a Activității Fotbalistice (ROAF), cazul va fi judecat de Comisia de Disciplină a FRF.

„La jocurile oficiale programate în nocturnă care nu pot începe sau nu mai pot continua din cauza nefuncţionării, întreruperii funcţionării, respectiv funcţionării necorespunzătoare a instalaţiei de nocturnă, arbitrul meciului va acorda un termen de maxim 60 de minute pentru solutionarea problemei si pentru reluarea jocului.

ADVERTISEMENT

Termenul de 60 de minute va fi acordat o singura data in timpul unui joc si va curge de la ora de începere (dacă jocul nu a putut începe), respectiv, din momentul în care arbitrul a întrerupt jocul şi dupa ce va comunica delegaţilor şi căpitanilor ambelor echipe, că jocul nu mai poate continua pentru cauzele arătate anterior.

In situatia in care jocurile nu pot să înceapă sau să fie reluate în termenul de maxim 60 de minute de la ora oficială de începere, respectiv, de la momentul întreruperii, arbitrul va decide oprirea definitivă a meciului si va consemna situatia de fapt in raportul de arbitraj, urmând a fi aplicate sanctiuni conform prevederilor Regulamentului Disciplinar.

ADVERTISEMENT

Dacă, după remedierea problemei la instalatiei de nocturna, efectuata in termenul de pana in 60 de minunte, de la începerea/reluarea jocului, intervine o nouă întrerupere în functionarea instalaţiei de nocturnă, pe durata timpului de joc, arbitrul, dacă va aprecia că nefuncționarea instalației de nocturnă este de natură a împiedica desfășurarea în condiții normale a jocului poate decide oprirea definitivă a jocului.

În aceasta situatie arbitrul va consemna situatia de fapt in raportul de arbitraj, urmand a fi aplicate sanctiuni conform prevederilor Regulamentului Disciplinar”, se arată în ROAF.

Florin Iacob: „E foarte trist ce s-a întâmplat!”

La finalul meciului, Florin Iacob, administratorul delegat al Poli Timișoara, s-a declarat indignat de cele întâmplate.

„Toți suntem supărați pentru ce s-a întâmplat și culmea, chiar săptămână trecută am ridicat problema nocturnei. E foarte trist ce s-a întâmplat, mai ales la Timișoara unde lumea e orgolioasă”, a declarat Florin Iacob, la finalul meciului.

Ce s-a decis, într-un caz similar, la Poli Iași – Viitorul

În sezonul trecut, un caz similar a avut loc la partida Poli Iași – Viitorul. Deși meciul a fost încheiat de arbitru la scorul de 2-1 pentru gazde, după ce instalația de nocturnă a picat de două ori, Comisia de Disciplină a FRF a dictat victorie cu 3-0, la „masa verde”, pentru formația oaspete, FC Viitorul.

Astfel că, cel mai probabil, tot echipa oaspete va câștiga și în cazul partidei Poli Timișoara – Petrolul.

ADVERTISEMENT