Sport

Gazonul de pe „Ilie Oană”, din nou „peticit”! Decizia luată de autoritățile locale după ce adversarii Petrolului s-au plâns la LPF

Situație alarmantă pe stadionul „Ilie Oană”. Gazonul este într-o stare deplorabilă, iar Primăria Ploiești anunță lucrări de urgență. Ce reparații se vor face.
24.09.2026 | 05:40
Gazonul de pe Ilie Oana din nou peticit Decizia luata de autoritatile locale dupa ce adversarii Petrolului sau plans la LPF
Situație critică pe „Ilie Oană”! Gazonul nu va fi schimbat. Soluția găsită de Primărie
ADVERTISEMENT

Situație alarmantă pe stadionul „Ilie Oană”! Gazonul arată deplorabil, iar mai multe adversare ale Petrolului s-au plâns de condițiile de joc. Primarul Mihai Polițeanu a anunțat intervenții de urgență, însă suprafața nu va fi înlocuită complet, ci doar reparată din nou.

Probleme uriașe pe „Ilie Oană”! Gazonul vechi de 15 ani dă mari bătăi de cap echipelor din Superliga

Gazonul de pe stadionul „Ilie Oană” a ajuns într-o stare deplorabilă. În multe zone, iarba aproape că a dispărut, iar suprafața este denivelată și plină de porțiuni în care se vede pământul. Problema nu este una nouă. Gazonul nu a fost schimbat niciodată de la inaugurarea arenei, în 2011, ci doar reparat și întreținut prin intervenții punctuale. Situația s-a agravat în ultimele luni, iar LPF a cerut măsuri urgente. În caz contrar, s-ar putea ajunge inclusiv la suspendarea arenei și la retragerea omologării.

ADVERTISEMENT

Condițiile de la Ploiești au provocat nemulțumiri și în rândul adversarelor Petrolului. Mai multe cluburi care au jucat pe „Ilie Oană” au făcut memorii la LPF din cauza suprafeței de joc. Daniel Graovac ratează restul sezonului după accidentarea suferită pe gazonul de la Ploiești. Fundașul Rapidului a suferit o accidentare gravă la ligamente.

Situație critică pe „Ilie Oană”! Gazonul nu va fi schimbat. Soluția găsită de Primărie

Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a anunțat că autoritățile vor lua măsuri pentru îmbunătățirea suprafeței de joc. Gazonul nu va fi însă înlocuit complet în această perioadă, ci va fi din nou „peticit”. Sunt programate lucrări de scarificare, supraînsămânțare și fertilizare, iar în zonele porților vor fi montați peste 600 de metri pătrați de rulouri noi.

ADVERTISEMENT

Edilul a lansat și un atac la adresa clubului. Polițeanu susține că Petrolul nu a mai achitat bani pentru folosirea stadionului din decembrie 2023, când ar fi plătit doar 560 de lei. Potrivit primarului, datoriile către Primărie și CSM au ajuns între timp la aproximativ 500.000 de euro.

ADVERTISEMENT