Petrolul joacă un derby de mare tradiție, cu Rapid, astă-seară, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești, de la ora 19:00. Rică Răducanu și-a amintit cum a fost meciul de titlu din 1967, jucat în același loc, dar pe vechiul stadion.
Înaintea ultimei etape din campionatul 1966-1967, Rapid avea 33 de puncte, golaveraj + 18, urmată de Dinamo, cu 31 de puncte, golaveraj +15. Giuleștenii jucau runda finală la Ploiești, cu Petrolul (locul 7), „câinii” primeau pe UTA (locul 10) în „Groapă”.
O înfrângere a Rapidului la un gol plus o victorie a lui Dinamo la trei goluri „deturnau” titlul din șoseaua „Giulești” în șoseaua „Ștefan cel Mare”. Ambele meciuri „de titlu” s-au terminat la egalitate, 0-0 la Ploiești, 1-1 la București. Rapid cucerea în premieră titlul de campioană.
Cum a fost, Rică, meciul de la Ploiești, din 11 iunie 1967?
– Păi noi nu luasem campionatul niciodată și pe atunci erau echipe ca lumea, nu ca acuma… tradiție, seriozitate, echipe ale orașelor…
Oricare putea lua campionatul… UTA, FC Argeș, Petrolul, Farul, Poli Timișoara, Poli Iași… nu mai vorbesc de Dinamo și Steaua… era mare lucru să ieși campion…
Aveam și noi echipă atuncea, Puiu Ionescu, Culae Lupescu, Nelu Motroc, Nichi Dumitriu, Dan Coe, Sandu Neagu, Bebe Năsturescu, Iliuță Greavu, Jami Jamaischi, nae Georgescu, Teo Codreanu… dar și Petrolul avea trupă… frații Dridea, Sandu Badea, Gigi Pahonțu, Mișu Mocanu, Mișu Ionescu în poartă…
Îmi aduc aminte că a scăpat la început, prim minutul cinci, șase, Oprișan… Camil Oprișan… fugea tare ăsta… pe dreapta… era bucureștean, ieșeam eu atunci cu sor-sa… a scăpat singur, dar a dat-o în mine, am respins-o în lateral…
Și m-am luat după el „Mă, stai, mă, la un loc, ce-ai? Vrei să fii cumnată-miu sau nu? Păi, fii cuminte, bă, să fii cumnat de campion… dacă vrei să fim neamuri… să trăim bine”... Cum venea pe lângă mine, cum îi băgam texte de familie… (râde)
Au avut ei ceva ocazii, dădea bine Dridea cu capul, dar avem și noi apărare, Motroc, Lupescu, Dan Coe… Nae Georgescu în fața lor… atunci, la Ploiești n-a jucat… Iar în atac îi aveam pe Puiu Ionescu și Niki Dumitriu, vrăjitorii… Enervau rău fundașii adverși, că le dădeau mingea printre picuoare, făceau spectacol, mai ales în Giulești.
A venit Niki Dumitriu la mine când ieșeam după pauză și-mi zice „Băi Rică, aveți grijă la apărare, că noi, la atac, ținem 0-0”… (râde)
Și după meci? Cum a fost? Au venit suporterii pe jos la București?
– Eeee, bucurie mare… Cu nea Tinel (n.a. – antrenorul Valentin Stănescu), cu toții… Ne-au oprit la hanul „Haiducul”… sau nu mai știu cum îi zicea… pe dreapta cum ieși din Ploiești…
Ne-am oprit să bem o bere și ne-au ajuns suporterii din urmă, noi plecasem cu autobuzul, cu bomba aia a noastră de atunci, un jaf de autobuz, din ăla cu botul lung, frânai cu mâna că mai mult de 40 la oră nu mergea nici când era singur pe stradă… (râde)
După aia, la București, ne aștepta lumea la „Feroviarul”, peste pod de stadion, era restaurantul nostru, acolo am făcut și eu nunta, acolo mâncam noi mesele festive, șefii erau rapidiști…
Ne-au așteptat acolo suporterii, familiile, cu lăutari… „Campionii! Campionii!”… dă-i cu friptane, cu șprițane, cu bericioace până la ziuă…
Te-ai îmbătat, Rică?
– Io? În niciun caz… Păi dacă beam două beri, cădeam sub masă… așa că nu beam, io eram cu sucul… suculeț d-ăla de un leu sticluța… nu mai știu cum îi zicea… că nu era încă „Cico”… Nu, eu nu eram periculos… Da’ a fost frumos, bucurie mare, două zile numai în petreceri am ținut-o.
Ce primă de titlu v-a dat conducerea clubului, CFR-ul, ministerul, cine v-a dat…? Și ce-ai făcut cu banii?
– Șase mii de lei, când io luam la vagoane, când am început munca, 880 de lei. Cum i-am luat, i-am dus acasă, n-aveam io așa nevoie de bani, eram tânăr, fetele nu erau așa scumpe, io eram cu prăjiturile, alea erau moartea mea, în special savarinele… și sucul de-un leu… n-aveam alte cheltuieli.
Și m-am dus cu bani acasă, că încă îmi tot zicea tata să las fotbalul și să mă apuc de meserie, și i-am pus banii pe masă „Uite, na, ia bani!”… S-a uitat tata la bani, s-a uitat la mine… „Mă, de unde i-ai furat?! Du banii înapoi că te omor!”… „Haide, bre, cum să-i fur?” …Nu le avea tata cu fotbalul, habar n-avea… „Uite, am ieșit campion, alea, alea, ăștia sunt banii”…
Și a chemat tata pe toată lumea, vecini, rude și a făcut o masă mare în curte și a dat de mâncat și de băut la toți… Asta am făcut io prima dată din banii de campion… (râde)