Sport

Petrolul, transfer uluitor. L-a adus pe cel care i-a dat gol FCSB-ului în preliminariile Champions League

Petrolul a făcut o mutare foarte interesantă pe piața transferurilor! „Lupii galbeni” s-au înțeles cu un fotbalist care a marcat recent în poarta FCSB-ului în cupele europene
19.08.2025 | 06:00
Petrolul transfer uluitor La adus pe cel care ia dat gol FCSBului in preliminariile Champions League
Sigla Petrolului alături de jucătorii de la FCSB la finalul meciului tur cu Inter D'Escaldes. Foto: colaj Fanatik / Sport Pictures
ADVERTISEMENT

Clubul Petrolul Ploiești a ajuns la un acord pentru transferul lui Rafael Baldres Hermann, zis mai degrabă Rafinha, de la Inter Club D’Escaldes, campioana din Andorra, fosta adversară a celor de la FCSB din primul tur preliminar al actualei ediții de UEFA Champions League.

Petrolul îl aduce pe Rafinha de la Inter Club D’Escaldes, marcator împotriva FCSB-ului în primul tur preliminar din Champions League

De altfel, atacantul spaniol în vârstă de 27 de ani chiar a și marcat contra campioanei României în acea dublă manșă. S-a întâmplat la turul disputat în Ghencea, meci câștigat de gruparea roș-albastră cu scorul de 3-1. 

ADVERTISEMENT

În retur, micuța formație din Andorra a reușit în mod total surprinzător să se impună pe teren propriu, scor 2-1, dar FCSB a avut totuși câștig de cauză în ecuația dublei manșe, așa că s-a calificat atunci mai departe în turul doi preliminar, acolo unde a fost eliminată de nord-macedonenii de la Shkendija, „retrogradând” astfel în turul trei preliminar din Europa League.

Revenind, potrivit prosport.ro, cei de la Petrolul au ajuns deja la o înțelegere cu jucătorul în ceea ce privește mutarea lui pe „Ilie Oană”, iar sursele FANATIK au confirmat această chestiune, astfel încât un anunț oficial în acest sens este așteptat să fie făcut în destul de scurt timp de către clubului galben-albastru.

ADVERTISEMENT

Atacantul spaniol a fost remarcat de oamenii de fotbal din România după acele prestații

Pe lângă faptul că a marcat la București în duelul cu FCSB, Rafinha a fost per total unul dintre cei mai buni fotbaliști ai lui Inter D’Escaldes din acea dublă manșă, una de-a dreptul chinuitoare în multe momente pentru echipa antrenată de Elias Charalambous.

ADVERTISEMENT

De altfel, în contextul respectiv, spaniolul care deține și pașaport brazilian chiar a fost remarcat de Basarab Panduru. În plus, fostul internațional român chiar a apreciat atunci că Rafael Baldres Hermann ar putea face față la o echipă din Superliga României.

ADVERTISEMENT

„Escaldes e o echipă limitată. Ei au jucat, pentru că FCSB i-a lăsat să joace. Aşa se întâmplă mereu când se întâlnesc unul slab cu unul bun. Ăla slab joacă în funcţie de cum este lăsat de cel bun. FCSB a lăsat-o şi i-au pasat.

Au şi un jucător bun în 11-le ăla, pe Rafinha, care nu e jucător rău. Cred că la noi în campionat ar face față, nu crezi? La cum l-am văzut… a dat şi gol, că el a dat gol la 1-3”, a spus Panduru la acel moment în direct la Prima Sport. 

ADVERTISEMENT
  • 27 de ani are Rafinha
  • 300.000 de euro este în prezent cota de piață a lui Rafinha pe Transfermarkt