Fotbal intern

Pică transferul lui Laidouni la FCSB? Gigi Becali: “La revedere!” Prima reacție a fotbalistului

06.07.2019 | 19:25
Pica transferul lui Laidouni la FCSB Gigi Becali La revedere Prima reactie a fotbalistului

FANATIK a anunțat marți, 2 iulie, ora 23.28, că FCSB a ajuns la un acord cu FC Voluntari pentru transferul lui Aissa Laidouni, informație confirmată și de Ioan Andone, dar mutarea ar putea să pice pe ultima sută de metri.


UPDATE, 6 iulie, ora 19:25 / Aissa Laidouni a revenit în țară alături de colegii de la FC Voluntari după stagiul de pregătire din Slovenia și a vorbit despre posibilul transfer la FCSB. ”Totul e bine, am muncit bine. Suntem obosiți, dar ne simțim bine. Sunt la Voluntari, o să vedem ce-o să se întâmple cu transferul meu. O să vorbesc cu agenții, o să vedem ce se întâmplă. Îi las pe agenți să se ocupe de ofertă, eu mă concentrez pe fotbal. Mă pregătesc bine cu Voluntari, vreau să am un sezon bun. Nu am vorbit cu Gigi Becali, îi las pe agenți, am încredere în ei. Eu vreau să mă concentrez doar pe fotbal. FCSB e un club mare, dar v-am spus că nu mă gândesc acum decât la ceea ce trebuie să fac eu pe teren”, a declarat mijlocașul francez.


UPDATE, 4 iulie, ora 14.30. Liubliana Nedelcu, reprezentanta firmei de impresariat USM din România, a vorbit despre situația lui Aissa Laidouni și a dezvăluit că fotbalistul nu este mulțumit de oferta venită din partea lui Gigi Becali.Orice ofertă se negociază. Clubul propune, fotbalistul și impresarul fac o contra propunere și apoi, de obicei se ajunge la o cale de mijloc. Grupul USM mulțumește FCSB-ului pentru oferta făcută jucătorului nostru însă până în acest moment, în primul rând, Aissa nu este mulțumit. Iar pentru noi primează interesele jucătorului chiar și în fața intereselor noastre. Pentru absolut toți jucătorii noștri noi cerem tot timpul procent pentru că avem încredere în ei și știm ce pot. Tot noi suntem cei care îi luăm apoi și îi vindem la alt club.

Nu ne vom pune niciodată în calea transferului unui fotbalist din cauza comisionului nostru, dar ne vom opune când jucătorul nu este mulțumit! Aissa Laidouni este un fotbalist care a demonstrat deja în România, nu vorbim despre un fotbalist care vine acum și ne gândim ca poate nu se adaptează. Din punctul meu de vedere, Laidouni este cel mai bun mijlocaș ‘box to box’ din campionatul nostru. Orice club ar trebui să știe că în momentul în care un jucător străin vine din afară aici, el are încredere în impresarul care îl aduce. Pentru că atunci când Aissa sau familia lui au avut nevoie eu am fost alături de ei, nu altcineva. Așteptăm răspunsul FCSB-ului în urma discuțiilor noastre și apoi vom lua o decizie“, a spus Liubliana Nedelcu pentru digisport.ro. 


Pică transferul lui Aissa Laidouni la FCSB?

Deși Gigi Becali și oficialii de la FC Voluntari au ajuns la un acord pentru ca Aissa Laidouni să ajungă sub comanda lui Bogdan Andone în schimbul sumei de 200.000 de euro, lucrurile s-au complicat din cauza impresarului mijlocașului ofensiv francez. Gigi Becali susține că mutarea lui Aissa Laidouni de la FC Voluntari la FCSB se va face dacă impresarul jucătorului își va da acceptul. În cazul în care agentul va cere bani în plus, atunci latifundiarul din Pipera este hotărât să renunțe la mijlocașul în vârstă de 22 de ani.

“Mie mi-a plăcut mult Laidouni. Acum, depinde de antrenor. Dar stați să semneze, că încă n-a semnat. M-am înțeles cu clubul, dar el nu a pus semnătura pe contract. Avea 5.000 de euro și mi-a zis să vorbesc cu impresarul. Îi ofer 10.000. Dacă impresarul nu vrea sau cere bani, la revedere. Nu stăm noi după Laidouni și după impresari”, a spus Gigi Becali, conform digisport.ro.

Adrian Bălan și Aissa Laidouni se bucură alături de coechipierii lor după un gol înscris în meciul Voluntari - FC Botoșani. Sursă foto: sportpictures.eu
Bucurie a celor de la Voluntari cu Adrian Balan si Aissa Laidouni in meciul de fotbal dintre FC Voluntari si FC Botosani, contand pentru playout-ul Ligii 1 Betano, desfasurat pe Stadionul Anghel Iordanescu din Voluntari, luni 18 martie 2019. © FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Cum l-a impresionat pe Gigi Becali

Aissa Laidouni a reușit să impresioneze în tricoul celor de la FC Voluntari. Mijlocașul ofensiv francez a înscris 6 goluri și a oferit 3 pase decisive în sezonul 2018 – 2019. Acesta a ajuns la FC Voluntari în luna iulie a anului 2018, liber de contract, după ce ultima dată jucase pentru Cambly.

„Îl știu bine pe Laidouni, că l-am antrenat și eu. E un jucător foarte inteligent și are o forță de pătrundere incredibilă. Unu la unu te rupe!Acesta e unul dintre plusurile pe care le poate aduce la FCSB. E un jucător de creație, apare și foarte bine la finalizare. E adevărat că la Voluntari erau momente când trebuia să tragi de el, dar în general se pregătea 100% la antrenamente. E familist, e băiat cuminte! N-am avut probleme cu el. E cu maică-sa în România, n-are treabă cu cluburile. Nici nu bea, că nu-l lasă religia. Gigi Becali va lua mulți bani pe el!”, a spus Dinu Todoran pentru GSP.ro.