News

Piedone ar putea ieși din închisoare. Curtea Supremă a admis recursul în casație al fostului primar, în cazul Colectiv

ÎCCJ a admis recursul în casaţie formulat de Cristian Popescu-Piedone, în cazul condamnării în Dosarul Colectiv. Acesta va fi judecat în februarie
08.12.2022 | 11:18
Piedone ar putea iesi din inchisoare Curtea Suprema a admis recursul in casatie al fostului primar in cazul Colectiv
ÎCCJ a admis recursul în casaţie formulat de Cristian Popescu Piedone Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Fostul primar de sector Cristian Popescu-Piedone a introdus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o cale extraordinară de atac împotriva condamnării de patru ani închisoare primită în dosarul Colectiv, cererea sa urmând a fi dezbătută în luna februarie 2023.

Recursul în casaţie introdus de Piedone va fi judecat pe 22 februarie 2023

Alături de Cristian Popescu-Piedone au mai depus cereri de recurs în casaţie şi alţi condamnaţi în dosarul Colectiv, precum pompierii George Matei şi Antonina Radu, directorul firmei de artificii, Cristian Niţă, dar şi unul dintre patronii clubului, Alin George Anastasescu.

ADVERTISEMENT

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în care se solicită rejudecarea cazului, iar judecătorii au admis în principiu acest recurs în casaţie referitor la cazul Colectiv, stabilind termen pe 22 februarie 2023.

“Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite, în principiu, cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii Matei George Petrică, Popescu Cristian Victor Piedone, Anastasescu Alin George, Niţă Cristian Mihai şi Radu Antonina împotriva deciziei penale nr.566/A din data de 12.05.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I Penală în dosarul nr. 17008/3/2016. Trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie la completul C8, în compunere de 3 judecători. Fixează termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 22 februarie 2023.

ADVERTISEMENT

Respinge cererile de suspendare a executării deciziei atacate formulate de inculpaţii Matei George Petrică şi Popescu Cristian Victor Piedone. Se vor cita recurenţii inculpaţi Matei George Petrică, Popescu Cristian Victor Piedone, Anastasescu Alin George, Niţă Cristian Mihai şi Radu Antonina, intimaţii inculpaţi, intimatele părţi civile, intimatele părţi responsabile civilmente şi intimatele persoane vătămate. Se va emite adresă către Baroul Bucureşti în vederea desemnării a câte un apărător din oficiu pentru inculpaţi. Se vor încunoştinţa apărătorii aleşi ai părţilor. Definitivă”, se arată în decizia instanţei.

Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti, în data de 12 mai, la 4 ani închisoare pentru abuz în serviciu, pedeapsă scăzută la jumătate faţă de condamnarea de 8 ani şi 6 luni de închisoare cât luase la Tribunalul Bucureşti.

ADVERTISEMENT

Pe lângă scăderea la jumătate a pedepsei, fostul primar de sector a fost scos şi de pe lista inculpaţilor care trebuie să plătească daune de zeci de milioane de euro către victimele incendiului.

În motivarea sentinţei, Piedone este acuzat că a semnat acordurile şi autorizaţiile de funcţionare a clubului Colectiv într-o modalitate care a încălcat prevederile legale referitoare la securitatea la incendiu, inclusiv prin aceea că nu au fost respectate dispoziţiile privind controlul după emiterea autorizaţiilor.

ADVERTISEMENT

În acelaşi dosar, patronii clubului Colectiv au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între 6 şi 11 ani şi 8 luni de închisoare, iar George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la ISU Bucureşti care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI, au primit câte 8 ani şi 8 luni închisoare. Cristian Niţă, director al firmei de artificii, are o condamnare de 2 ani şi 6 luni cu suspendare.

ADVERTISEMENT