Cristian Popescu Piedone va primi mai puțini bani de la statul român pentru ”suferințele” îndurate în cazul Colectiv, în care a fost condamnat și ulterior achitat. Fostul primar al sectorului 5 solicitase inițial 2,15 milioane euro, iar în mai 2025, Tribunalul București stabilise despăgubirile la 100.000 de euro (daune morale) și 290.285,50 lei (daune materiale). Miercuri, 3 martie 2026, Curtea de Apel București a schimbat decizia de pe fond.
Judecătorii au admis în parte apelul formulat de DNA și l-au respins pe cel al lui Piedone. Instanța bucureșteană a considerat că despăgubirile stabilite de Tribunalul București sunt exagerate și au diminuat cuantumul acestora. În urma noii decizii, Cristian Popescu Piedone va încasa: 65.000 de euro (daune morale) și 81.093,50 lei (daune materiale). Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.
”Admite apelurile declarate de pârât şi de Ministerul Public. Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamant. Schimbă în parte sentinţa civilă apelată în sensul că: obligă pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, la plata către reclamant a sumei de 65.000 euro cu titlu de daune morale, în lei la cursul BNR din ziua plăţii, a sumei de 81.093,5 lei cu titlu de daune materiale, precum şi la plata dobânzii legale aferentă acestor sume, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data achitării efective.
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată azi, 3.03.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei”, se arată în minuta ședinței de luni.
Cristian Popescu Piedone a dat în judecată statul român în decembrie 2023, solicitând despăgubiri pentru erorile judiciar comise în dosarul Colectiv, unde a fost condamnat la 4 ani de închisoare. El a fost încarcerat în iunie 2022 și eliberat în iunie 2023, după o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care l-a achitat definitiv. La vremea respectivă, completul care a admis recursul în casație al fostului primar a stabilit că fapta pentru care acesta fusese condamnat ”nu există sau nu e prevăzută de legea penală”.
După ce a ieșit din închisoare, Piedone și-a reluat funcția de primar al Sectorului 5, iar după ce a pierdut alegerile pentru Primăria Capitalei, el a fost numit președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.
Mandatul lui în fruntea ANPC a fost unul scurt, pentru că în iulie 2025 a fost demis de premierul Ilie Bolojan, după ce DNA l-a plasat sub control judiciar într-un dosar de corupție. Procurorii în suspectează că ar fi avertizat reprezentanții unui hotel din Sinaia despre un control iminent al instituției pe care o conducea. În prezent, Piedone se află sub control judiciar și a fost trimis în judecată de procurorii DNA în acest dosar.
În februarie 2026, Piedone a pierdut definitiv și procesul cu ANI, care l-a găsit în conflict de interese pentru că și-a numit ginerele membru în comisia pentru vânzarea spațiilor comerciale pe vremea când era primar. În urma acestei decizii, lui i s-a interzis să ocupe funcții publice pentru o perioadă de trei ani.
În dosarul în care cere despăgubiri pentru dosarul Colectiv, Piedone le-a spus judecătorilor că ”s-a luptat cu sintagma de criminal” și că ”a fost subiectul a nenumărate articole de presă, jigniri și opinii denigratoare, iar imaginea sa a fost totdeauna asociată acestui incident”.
În cererea adresată instanței, el a mai scris că a rămas cu sechele care îl vor afecta tot restul vieții și ”va trăi pentru restul vieții cu conștiința afectată de un sistem judiciar cu pregnante carențe”.