Sport

Pierdere importantă pentru Dinamo! Mircea Rednic are doi jucători accidentați

Dinamo are doi jucători incerți înainte de meciul cu Gaz Mediaș, iar Mircea Rednic are din ce în ce mai multe probleme de lot.
12.10.2021 | 14:50
Pierdere importanta pentru Dinamo Mircea Rednic are doi jucatori accidentati
ADVERTISEMENT

După accidentările lui Andreas Mihaiu și Marco Ehmann, anunțate în exclusivitate de FANATIK, Mircea Rednic a mai pierdut un jucător pentru meciul cu Gaz Metan Mediaș, în timp ce un altul este încă incert.

Cu toate acestea, Rednic a adus și întăriri la Săftica, iar FANATIK a aflat că atacantul Tomas Vestenicky a ajuns astăzi la antrenamentele lui Dinamo.

ADVERTISEMENT

Mircea Rednic, din nou probleme de lot la Dinamo! Ce jucători sunt accidentați

Mircea Rednic ar putea să îl piardă pe Cosmin Matei pentru meciul cu Gaz Metan Mediaș. Mijlocașul a avut o accidentare la inghinali însă s-a antrenat normal și va fi în lotul pentru partida cu ardelenii.

Cosmin Matei a debutat la Dinamo în meciul cu FCSB când a intrat la pauză și a fost integralist în meciul cu Universitatea Craiova pierdut cu 5-0.

ADVERTISEMENT

Mijlocașul ofensiv în vârstă de 30 de ani este cel care a adus calificarea „câinilor” în meciul de Cupa României cu Ripensia Timișoara, după ce a marcat singurul gol al partidei.

Mijlocașul a ratat din cauza unei accidentările partidele cu FC Botoșani și UTA și se pare că această accidentare a recidivat. Matei nu stătea foarte bine din punct de vedere fizic lucru care probabil a condus la problemele sale medicale.

ADVERTISEMENT

Rednic l-a pierdut și pe Ahmed Bani după ce mijlocașul a ieșit accidentat la naționala U20

Decarul echipei lui Bogdan Lobonț a fost schimbat în repriza a doua meciului disputat la Voluntari. Se pare că tânărul jucător eligibil U21 a suferit o accidentare la genunchi și nu a mai făcut deplasarea la Postdam pentru meciul cu Germania.

Singura veste bună pentru Mircea Rednic este faptul că Deniz Giafer va reveni după suspendarea pricinuită de cartonașul roșu încasat în startul meciului cu Universitatea Craiova. O altă soluție de jucător eligilbil U21 este Ionuț Amzar.

ADVERTISEMENT

Ahmed Bani a fost titular la ultimul meci din campionat cu UTA. În acest sezon din Casa Pariurilor Liga 1, mijlocașul a evoluat în zece din cele unsprezece meciuri ale lui Dinamo și a bifat o prezență și în meciul de Cupa României cu Ripensia Timișoara. Bani a reușit o pasă de gol în meciul cu Academica Clinceni din etapa a treia.

Dinamo va juca vineri, 15 octombrie, de la ora 20:30 în deplasare cu Gaz Metan Mediaș. Partida din etapa a 12-a este un „derby-ul” al echipelor de la coada clasamentului Ligii 1. Ardelenii se află pe locul 14 cu doar opt puncte, în timp ce Dinamo e pe poziția 15 cu șapte puncte.

ADVERTISEMENT