Sport

Pierdere importantă pentru FCSB înaintea debutului în noul sezon: ”Numai nouă ni se putea întâmpla”

FCSB va debuta în noul sezon cu un meci în deplasare cu FC Botoșani, dar Dinu Todoran va fi lipsit de un titular important.
14.07.2021 | 12:22
Pierdere importanta pentru FCSB inaintea debutului in noul sezon Numai noua ni se putea intampla
ADVERTISEMENT

Noul tehnician al ”roș-albaștrilor” a dezmințit faptul că discuția cu Gigi Becali în urma căruia a fost numit antrenor ar fi avut loc la biserică.

Vicecampioana României a făcut patru transferuri în această pauză competițională, sub comanda lui Dinu Todoran ajungând mijlocașul Andrei Cordea, fundașii Stipe Vucur și Alexandru Crețu și atacantul Zdenek Ondrasek.

ADVERTISEMENT

FCSB l-a pierdut pe Darius Olaru pentru startul în noul sezon

Însă, la FCSB continuă blestemul accidentărilor care a dominat sezonul precedent, ”roș-albaștrii” pierzându-l pe mijlocașul Darius Olaru pentru întâlnirea cu FC Botoșani, care va avea loc joi, 15 iulie, de la ora 20:30, în prima etapă din Liga 1.

Jucătorul s-a accidentat în meciul amical cu FC Buzău și managerul general Mihai Stoica a anunțat într-o conferință de presă că nu va fi refăcut pentru întâlnirea de la Botoșani: ”Olaru e accidentat, nu va face deplasarea la Botoșani.

ADVERTISEMENT

Numai nouă ni se putea întâmpla, ca într-un meci amical, un jucător să se accidenteze în urma unui fault. Sper să nu mai avem probleme cu accidentările, sper să nu mai avem probleme imense, ca anul trecut, cu arbitrajele nefavorabile”.

MM Stoica regretă că nu l-a luat pe Sorescu

Oficialul FCSB a vorbit și despre un posibil transfer al lui Deian Sorescu de la rivala Dinamo, chiar dacă Gigi Becali a anunțat că nu este intersat de aducerea jucătorului.

ADVERTISEMENT

”Deian Sorescu nu trebuie să fie propus FCSB, este unul dintre cei mai buni jucători din România la momentul acesta. Orice jucător foarte bun ne interesează, nu știu cine ar putea să-l propună. Poziția pe care evoluează Deian Sorescu este ocupată de câțiva jucători la noi.

Nu mi se pare fair să discut despre un jucător care nu știu dacă va ajunge la noi vreodată. Mie personal îmi place foarte mult Deian Sorescu și îmi pare rău că atunci când a plecat de la Timișoara habar nu aveam că este un jucător polivalent”, a declarat MM Stoica.

ADVERTISEMENT

Mai rămâne Tănase la FCSB?

Managerul general a anunțat că Florin Tănase nu va pleca de la FCSB decât pentru o sumă foarte mare: ”Tănase nu pleacă, dacă va pleca, o va face pe o sumă mare. După cum știți, patronul nostru vinde scump, dar și cumpără scump”.

La rândul său, antrenorul Dinu Todoran s-a arătat conștient de faptul că ar putea să-l piardă pe Florin Tănase, dar consideră că FCSB este pregătită să joace și fără căpitanul din sezonul precedent.

”Tănase e un jucător important, un jucător de echipă națională, dar trebuie să ne obișnuim și fără el. Tase este la noi și profităm cât putem de el”, a spus noul tehnician al ”roș-albaștrilor”.


  • (P) Cota BETANO pentru FC Botoșani – FCSB: 1,29 este cota pentru „total goluri FC Botoșani: sub 1,5 goluri”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT