În duelul cu FC Voluntari din Cupa României Betano, Hakim Abdallah s-a accidentat după ce a fost faultat și a ieșit direct de pe teren. Pentru Dinamo acest lucru reprezintă o pierdere mare, deoarece atacantul este titular important pentru Zeljiko Kopic.
Dinamo are parte de o pierdere mare în meciul cu FC Voluntari din Cupa României Betano. Atacantul formației din Ștefan cel Mare s-a accidentat destul de grav la umăr și a fost nevoit să părăsească gazonul.
În minutul 13, într-un duel aerian cu un adversar, Hakim Abdallah a fost faultat, iar acesta a aterizat direct pe umăr. Ulterior, medicii au intervenit și au decis ca acesta să părăsească terenul.
Zeljko Kopic a decis să îl schimbe pe Abdallah cu Adrian Caragea. Un puști de doar 18 ani adus de la Sassuolo în această vară. Caragea a mai fost în trecut și la Academia lui Hagi până în 2021, atunci când italienii au achitat 50.000 de euro pentru acesta.
În cazul în care Hakim Abdallah va avea o problemă gravă la umăr, pentru Dinamo se anunță o perioadă dificilă. Atacantul de 26 de ani a început bine acest sezon, iar Kopic își pune bazele în fostul jucător de la Stoke City pentru ca echipa să continue parcursul bun în campionat.
Dinamo București se bucură de statutul de “cea mai ofensivă echipă” a SuperLigii. Formația pregătită de Zeljko Kopic a reușit să marcheze nu mai puțin de 16 goluri în primele 7 etape din actualul sezon.
Tripleta compusă din Hakim Abdallah, Astrid Selmani și Dennis Politic s-a arătat a fi una în mare formă în startul noii stagiuni. Cei trei au marcat 9 din cele 16 goluri ale “câinilor roșii”. Forma bună arătată de internaționalul din Madagascar i-ar fi atras atenția și lui Gigi Becali.
Hakim Abdallah și-a reamintit cum a ajuns la Dinamo, în sezonul 2023. Atacantul din Madagascar a mărturisit că a urmărit barajul de menținere/promovare dintre FC Argeș și FC Dinamo. În manșa tur “câinii” s-au impus cu scorul de 6-1, iar la scurt timp acesta chiar a primit o ofertă din partea bucureștenilor.
“Când Dinamo a jucat cu FC Argeş, a câştigat cu 6-1, am văzut meciul. Juca prietenul meu în România şi mi-a zis să urmăresc partidele, fanii sunt nebuni. Am văzut meciul lui Dinamo cu FC Argeş.
După meciul ăsta m-a sunat agentul şi mi-a spus de oferta de la Dinamo. I-am spus că nu se poate, că abia ce m-am uitat la meciul lui Dinamo. Părea că e o glumă”, a declarat Abdallah, potrivit Orange Sport.