Cel mai mare stadion al țării nu este administrat corect, spune Ciprian Ciucu, cel care este acum edilul care încearcă să schimbe lucrurile cu Arena Națională și să facă pierderile uriașe să fie parte dintr-un trecut neplăcut.
Ciprian Ciucu a convocat o conferință de presă în care a vorbit despre problemele care există la Arena Națională, acolo unde an de an există pierderi financiare uriașe pentru Primăria Capitalei, de aproximativ 4 milioane de euro. Aceste cifre au dus și la o lipsă de investiții, care au făcut ca stadionul să aibă anumite probleme ce necesită o rezolvare cât mai rapidă. Edilul a vorbit despre 4 opțiuni existente în privința stadionului și a modului cum este administrat.
„Așa cum se știe, de foarte mult timp, această arenă nu este foarte bine administrată. Statul nu este de foarte multe ori cel mai bun administrator. Administrarea Arenei Naționale ne costă 30 de milioane de lei pe an, iar veniturile pe care le avem sunt de 10 milioane, astfel că există 20 de milioane de lei pierderi. Opțiunile pe care le avem sunt următoarele. Prima ar fi să nu facem nimic. Opțiunea 2 e să creăm o instituție care să aibă obiectiv să-i maximizeze potențialul. Din păcate nu am încredere în companii municipale, că na. Aceste două opțiuni sunt în condițiile în care primăria ține să aibă control total al arenei”, a spus Ciprian Ciucu.
O variantă prin care lucrurile se pot schimba, în opinia primarului, ar fi concesionarea Arenei Naționale către o entitate care să-și asume cheltuielile de întreținere, modernizare, cât și dreptul de a închiria și a obține un profit din evenimente sportive sau de orice alt tip.
„Cealaltă opțiune pe care o avem este concesiunea. Asta înseamnă că un consorțiu sau mai multe, organizații sportive sau cineva care are capacități mari de a desfășura festivaluri, evenimente mari, să vină la o procedură transparentă. Ce înseamnă o procedură de concesiune? Va trebui să luăm o firmă să evaluăm întreaga infrastructură, să se evalueze la modul real costul de întreținere, să se calculeze un număr de ani pentru care cine-și asumă să știe de la ce pleacă și să intrăm într-o procedură competitivă care să ducă la această variantă.
O altă opțiune pe care o avem, tot din această categorie, tot în baza unei evaluări, să încercăm o asociere în participațiune. Ce înseamnă asta? Că putem da unei companii municipale, poate o creem special pentru acest lucru, în administrare arena, care să facă această asociere cu cei interesați. Astfel încât o să fie împărțite și profitul, și pierderile. Ce nu vreau să se întâmple este doar să fie exploatată, să se degradeze mai departe cum se întâmplă acum, asta nu vreau, nu vreau deloc. Va trebui să fie clar un caiet de sarcini”, a spus Ciprian Ciucu.