Fotbal international

Pierderi de 700 de milioane de euro în La Liga! Anunţul sumbru venit din Spania

12.03.2020 | 20:49
Pierderi de 700 de milioane de euro in La Liga Anuntul sumbru venit din Spania
ADVERTISEMENT

Întreruperea campionatului în Spania va produce pierderi imense în economia tuturor părților implicate. Conform unor estimări preliminare este vorba de cel puțin 700 de milioane de euro.

Pierderi de 700 de milioane de euro în La Liga

Suspendarea campionatului în Spania, începând cu etapa 28, va produce pierderi imense atât din punctul de vedere al ticketing-ului (biletelor vândute), dar și al drepturilor TV. Momentan, campionatul a fost suspendat pentru două săptămâni, însă există scenariul în care acesta nu s-ar mai relua în viitorul apropiat.

ADVERTISEMENT

În aceste condiții, jurnaliștii de la Marca au analizat situația din primele două ligi fotbalistice ale Spaniei și au tras concluzii drastice.

„Dacă luăm în considerare impactul banilor încasați din drepturi TV dar și din vânzarea de bilete, anularea ultimelor erape din Primera Division și Segunda Division va avea un impact brutal la nivel economic”, au punctat jurnaliștii spanioli.

ADVERTISEMENT

Veniturile din vânzări de bilete în acest sezon pentru prima ligă fotbalistică au atins cifra de 134.4 milioane de euro pentru Primera și 9.6 milioane de euro pentru Segunda. Conform predicțiilor economice, cluburile vor pierde în Primera 38.8 milioane de euro și 2.6 milioane în a doua ligă din Spania.

Vorbind strict de abonamente, cluburile din Primera au încasat 272.1 milioane de euro, în timp ce cluburile din a doua ligă au încasat 37.9 milioane. Pierderile vor fi de aproximativ 88 de milioane de euro, pentru ambele ligi adunate.

ADVERTISEMENT
  • Pierderile economice la care se pot aștepta echipele din Spania:
  • La Liga: venituri estimate vânzare de bilete – 134.4 milioane de euro / pierdere de 38.8 milioane
    Segunda: venituri estimate vânzare de bilete – 9.6 milioane de euro / pierdere de 2.6 milioane
  • La Liga: venituri estimate vânzare de abonamente – 272.1 milioane de euro / pierdere de 78.1 milioane
    Segunda: venituri estimate vânzare de abonamente: 37.9 milioane de euro / pierdere de 9.9 milioane

Analizând drepturile TV, se estimează că echipele din prima ligă vor pierde aproximativ 494 de milioane, în timp ce formațiile din Segunda vor avea un deficit de 55 de milioane de euro.

ADVERTISEMENT

Așadar, adăugănd drepturile TV, biletele și abonamentele, pierderile cluburilor din primele două ligi ale Spaniei ating suma de 678.4 milioane de euro.

  • 678.4 milioane de euro sunt pierderile totale pentru cluburile din Primera și Segunda
ADVERTISEMENT