Sport

Piers Morgan nu scapă de obsesia pentru Cristiano Ronaldo. Postare virală printre fanii portughezului după Liverpool – Manchester United 7-0. Foto

Piers Morgan, prietenul lui Cristiano Ronaldo, a avut o reacție savuroasă după înfrângerea lui Manchester United, scor 0-7 cu Liverpool.
05.03.2023 | 23:57
Piers Morgan nu scapa de obsesia pentru Cristiano Ronaldo Postare virala printre fanii portughezului dupa Liverpool  Manchester United 70 Foto
Piers Morgan, reacție virală după Liverpool - Manchester United 7-0. Sursă foto: hepta.ro.
ADVERTISEMENT

Jurnalistul Piers Morgan, bun prieten al lui Cristiano Ronaldo, a avut o reacție memorabilă după ce Manchester United, fosta echipă a starului portughez, a pierdut cu 0-7 pe Anfield cu Liverpool. Ziaristul englez l-a ironizat pe Erik ten Hag și pe echipa de pe Old Trafford după cel mai drastic eșec în duelurile directe cu Liverpool.

Piers Morgan nu se dezlipește de Cristiano Ronaldo. Postare memorabilă după Liverpool – Manchester United 7-0

Piers Morgan a profitat pe seama eșecului usturător pe care Liverpool i l-a administrat lui Manchester United. Jurnalistul preferat al lui Cristiano Ronaldo l-a ironizat pe Erik ten Hag, mai ales după declarațiile acestuia înainte de meciul de pe Anfield.

ADVERTISEMENT

Antrenorul olandez susținea că „a dormit bine” după decizia de a-l îndepărta de la echipă pe fotbalistul lui Al-Nassr. La finalul partidei care s-a dovedit a fi un coșmar pentru Manchester United, Piers Morgan a reacționat pe rețelele de socializare.

Jurnalistul englez a avut două postări pe Twitter, una în care apare o fotografie cu Cristiano Ronaldo, iar alta în care este atașat mesajul „Succes cu somnul tău în seara asta, geniule”, în care Piers Morgan face aluzie la declarațiile lui Erik ten Hag.

ADVERTISEMENT

Piers Morgan s-a folosit de toate conturile de pe rețelele de socializare pentru a-l ironiza pe Erik ten Hag, dar și pentru a râde de Manchester United. Jurnalistul a postat o fotografie alături de Cristiano Ronaldo pe Instagram cu mesajul: „Karma’s a b*tch”.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Piers Morgan (@piersmorgan)

Manchester United, cea mai drastică înfrângere în duelurile cu Liverpool

Manchester United a pierdut fără drept de apel meciul din deplasare cu Liverpool în etapa 26 din Premier League. Deși la pauză avantajul „cormoranilor” a fost de doar un gol, în a doua repriză lucrurile au scăpat de sub control pentru echipa lui Erik ten Hag.

ADVERTISEMENT

Nunez, Gakpo, Salah cu câte o „dublă” și Firmino au înscris pe rând în poarta lui David de Gea. Erik ten Hag a avut un discurs dur la finalul partidei și nu i-a menajat pe jucătorii lui Manchester United. Bruno Fernandes, căpitanul „diavolilor roșii” a fost aspru criticat de Gary Neville, fostul mare fundaș de pe Old Trafford.

„În repriza a doua, pur și simplu nu am fost noi. Nu am jucat la standardele noastre. Nu am jucat ca o echipă. Nu am fost profesioniști. Da, sunt nervos. Sunt surprins, pentru că echipa asta a arătat cu totul altă atitudine în ultimele luni.

ADVERTISEMENT

În repriza a doua, cu siguranță nu am avut o atitudine de învingători. Nu am respectat planul, nu ne-am făcut treaba. Nu am urmărit adversarii, ne-am comportat ca niște amatori”, au fost cuvintele lui Erik ten Hag.

Cristiano Ronaldo a adus acuzații grave lui Manchester United în interviul acordat lui Piers Morgan

Înainte să plece la naționala Portugaliei pentru Cupa Mondială din Qatar, Cristiano Ronaldo a acordat un interviu exploziv în care a criticat-o dur atât pe Manchester United, cât și pe Erik ten Hag și Wayne Rooney. Se întâmpla în luna noiembrie a anului trecut, când starul portughez s-a despărțit de „diavolii roșii”.

“Mă simt trădat de Manchester United. Au încercat să mă forţeze să plec. Nu doar antrenorul, dar şi alte persoane din jurul clubului. Simt că sunt persoane care nu mă vor la Manchester United.

Nu doar sezonul acesta, cât şi în stagiunea trecută. Nu am respect pentru Erik ten Hag pentru că nici el, la rândul lui, nu-mi arată respect. Este simplu. Dacă nu eşti nici măcar antrenor, cum poţi să fii şeful lui Manchester United?

Nu am auzit niciodată de el. Nu am văzut nicio evoluţie la Manchester United de la plecarea lui Sir Alex Ferguson”, erau o parte din declarațiile lui Cristiano Ronaldo de la finalul anului trecut.

ADVERTISEMENT