Life

Pilotul Daniel Onoriu a fost detubat: „Nu este mort, doctorii fac tot ce pot. Doar rugăciunile îl mai pot ajuta”

Familia lui Daniel Onoriu așteaptă o minune! Estera Onoriu, mătușa pilotului, este de părere că doar rugăciunile îl mai pot ajuta pe nepotul său să supraviețuiască.
10.01.2022 | 15:39
Pilotul Daniel Onoriu a fost detubat Nu este mort doctorii fac tot ce pot Doar rugaciunile il mai pot ajuta
Daniel Onoriu se află în continuare în comă. Foto: Instagram, Facebook
ADVERTISEMENT

Estera Onoriu, mătușa pilotului de curse, Daniel Onoriu, a vorbit despre starea în care se află în acest moment nepotul său. Fiica regretatei Gabi Luncă și-a pus toată încrederea în mâinile lui Dumnezeu și speră să se întâmple o minune, iar Daniel să se trezească din comă.

Estera Onoriu, rugăciuni pentru Daniel Onoriu: „Nu este mort!”

Familia pilotului de raliuri încearcă să își păstreze speranța și se roagă ca, în curând, Daniel Onoriu să dea semne de recuperare. După ce au apărut speculații conform cărora șansele de supraviețuire ale pilotului sunt minime, fiica lui Gabi Luncă a explicat cum stau lucrurile, de fapt.

ADVERTISEMENT

În exclusivitate, pentru FANATIK, mătușa lui Daniel Onoriu a mărturisit că doctorii încearcă să facă tot posibilul pentru a-l trezi din coma indusă în care se află, iar pilotul beneficiază de cel mai bun tratament. Estera Onoriu este de părere, însă, că rugăciunile și o minune îl mai pot pune pe picioare pe nepotul său.

Este de atâta timp în comă, dar este în viață. Nu este mort! Este în viață și doctorii fac tot ce pot pentru ca lui să îi fie bine. Are parte de cel mai bun tratament, de cea mai bună aparatură și de cei mai buni medici. Doar rugăciunile îl mai pot ajuta acum.”, ne-a declarat Estera Onoriu.

ADVERTISEMENT

Rebeca Onoriu: “Nu mai este intubat, este sedat, dar în stare critică”

Și Rebeca Onoriu, mătușa lui Daniel Onoriu, a făcut dezvăluiri despre starea critică în care se află pilotul și a declarat că, deși nu mai este intubat, ci sedat, numărul leucocitelor din corp nu se stabilizează, chiar dacă acesta este supus unui tratament cu antibiotice.

De câteva zile nu mai este intubat, este sedat, i s-a micșorat cantitatea de sedare. Da, (n.r. este o veste bună), dar se confruntă cu septicemie, are două abcese de puroi care sunt imposibil de găsit, este pe tratament de antibiotice indicat de doctoral Streinu Cercel, căruia țin să îi mulțumesc public în numele familiei Onoriu și numărul leucocitelor care oscilează, când cresc, când scad de la o zi la alta. Este încă în stare critică.

ADVERTISEMENT

Situația nu este una roz, însă tragem nădejde ca fiecare zi care trece să fie spre vindecarea lui Daniel. Fratele meu este cel care stă încă de dimineață de vorbă cu medicii și ne dă și nouă raportul. Sunt 38 de zile de la intervenție. Acum este mai echilibrat față de acum o lună de zile. Însă el a fost grav, foarte grav și cam așa.

În momentul de față beneficiază de un tratament maximal, în secția de ATI de la noi este una, probabil, dintre cele mai bune din țară, acolo activează domnul doctor Beuran, doamna doctor Ioana Grințescu, domnul doctor Vasilescu.”, a declarat Rebeca Onoriu, la Antena Stars, printr-o intervenție telefonică.

ADVERTISEMENT

Familia a vrut să-l transfere în străinătate

Familia lui Daniel Onoriu spune că, în prezent, pilotul se află pe mâini bune. Totuși, Rebeca Onoriu recunoaște că în primele zile s-a pus problema de a-l transporta la o altă clinică din străinătate, însă medicii de la Spitalul Floreasca nu au fost de acord.

Din fericire, da (nr. este pe mâini bune) și le mulțumim pe această cale. Încă de la început ne-am gândit la asta (nr. să-l mute în străinătate), dar doctorii ne-au spus ca nu este de transportat, este un pacient fragil, sensibil. Avem aici o echipă de medici foarte buni, care-și dau tot interesul și care se luptă pentru ca Daniel să se facă bine.”, a mai susținut Rebeca Onoriu.

Daniel Onoriu se află în comă indusă la Spitalul Floreasca

Pilotul de raliuri este internat in secția de Terapie Intensivă a Spitalului Floreasca, aflându-se în comă indusă. Medicii încearcă să îl stabilizeze, însă rezultatele analizelor diferă de la o zi la alta, după cum a declarat în urmă cu câteva zile și Rebeca Onoriu, mătușa pilotului.

De când a fost operat în Turcia, s-a atins o venă la pancreas, venă care a sângerat, a ajuns în ţară şi după cinci zile a mers la spital, unde medicii de aici au intervenit peste operaţia celor din Turcia şi de atunci Daniel este internat la Terapie intensivă, în comă indusă”,  a explicat Rebeca Onoriu în cadrul unei emisiuni de televiziune.

Problemele de sănătate ale lui Daniel au apărut după o operație de micșorare a stomacului, care a avut loc în Turcia. Medicii de la clinica la care bărbatul a apelat ar fi făcut o greșeală în timpul operației și, după doar câteva zile, pilotul a ajuns de urgență, în stare critică, la spital.

Soția lui Daniel Onoriu îi acuză pe medicii din Turcia

În prima parte a lunii decembrie, Isabela Onoriu a făcut o serie de declarații în care îi acuză pe medicii din Turcia că i-au nenorocit soțul. Femeia este devastată de starea în care se află Daniel, însă speră la o minune care să îl facă pe Daniel să se trezească și să revină acasă alături de familie.

L-au nenorocit cei de la clinică, medicul care l-a operat e un criminal. Doamne, Dumnezeule (se oprește din cauza plânsului, n. red.), tot ce mai pot să sper este să se întâmple este să se trezească. Nu vreau altceva, vreau doar să se trezească, să vorbim, să îl văd acasă.”, spunea Isabela Onoriu, pentru FANATIK, luna trecută.

ADVERTISEMENT