Pisa nu a activat clauza de cumpărare a lui Olimpiu Moruțan, care a contribuit la promovarea echipei în Serie A. Fotbalistul român a fost nevoit să plece, iar Galatasaray l-a vândut grecilor de la Aris Salonic.
Motivul pentru care Pisa nu l-a ținut pe Moruțan a fost în primul rând financiar. Italienii au avut o pistă mai facilă, putând să ia un fotbalist liber de contract. Alesul este Juan Cuadrado, care a jucat ultima data la Atalanta.
Columbianul de 37 de ani, cu 116 selecții la naționala țării sale, a ajuns deja în cantonamentul echipei, al cărei căpitan este Marius Marin. Cuadrado a numit acest transfer “o mare provocare” în faza finală a carierei sale.
El a fost dorit de noul antrenor al Pisei, Alberto Gilardino, care crede că un jucător experimentat este capabil să-i ajute pe tineri în momentele delicate. Gilardino i-a luat locul lui Pippo Inzaghi, care a plecat la Palermo.
Cuadrado a semnat un contract pe un an și a declarat că e motivate să joace în așa fel încât să prindă un loc în lotul Columbiei pentru Cupa Mondială din 2026.
“Sunt foarte încântat să-mi continui cariera în ceea ce este practic a doua mea casă”, a spus fostul jucător al lui Juventus și Inter. Cuadrado a sosit în Italia în 2009 și a jucat întâi la Udinese. A trecut apoi pe la Lecce, Fiorentina, Chelsea, Juventus, Inter Milano și Atlanta.
Cea mai consistentă perioadă a avut-o la Juventus, unde a jucat opt ani. Acolo a câștigat cinci campionate, patru Cupe ale Italiei, două Supercupe și a jucat o finală de UEFA Champions League.
“De ce Pisa? Acest proiect ar putea fi cel potrivit pentru mine acum. M-am gândit mult la oportunitatea de a juca mai mult, de a mă odihni mai bine în timpul săptămânii și de a ajunge în formă pentru meciuri”, a mărturisit el.
“Nu-mi lipsește obiectivul personal. Visul Cupei Mondiale este încă viu. Acest proiect m-ar putea ajuta să rămân competitiv”, a mai afirmat fotbalistul. Juan a pierdut naționala în 2023, din cauză că a jucat destul de puțin la Inter.
În ciuda celor 37 de ani, columbianul spune că e pregătit să facă diferența: “Mă simt foarte bine, încă mai am putere și motivație. Cu sprijinul staff-ului tehnic vreau să ajung în cea mai bună formă. Dacă sunt bine, cred că mai pot da mult echipei”.
Cuadrado va împărți vestiarul cu Marius Marin și Adrian Rus. Ultimul este momentan accidentat. Cei doi români sunt doriți de Sampdoria, care va juca în Serie B și ar putea fi cedați acolo, pentru un preț corect.