News

Pistolarul de lângă București a vrut să-și facă singur dreptate. Motivul pentru care a tras focuri de armă spre curtea unui bărbat

Motivul pentru care un bărbat a tras focuri de armă în curtea unei locuințe din Cornetu, Ilfov. Pistolarul era rănit în dragoste
01.10.2024 | 11:44
Pistolarul de langa Bucuresti a vrut sasi faca singur dreptate Motivul pentru care a tras focuri de arma spre curtea unui barbat
Motivul pentru care pistolarul din Cornetu a tras spre curtea unui pensionar. Foto: observatornews.ro
ADVERTISEMENT

Bărbatul care a tras focurile de armă în Cornetul, Ilfov, a fost prins beat la volan, la scurt timp, de polițiști. Care a fost motivul pentru care pistolarul a tras în curtea unei locuințe din comuna Cornetu.

Beat la volan și rănit în dragoste

Bărbatul de 45 de ani a tras un foc de armă spre curtea unui alt individ, în vârstă de 66 de ani, care i-ar fi furat iubita. S-a urcat în mașină și a demarat în trombă. La scurt timp, polițiștii l-au prins în București și au constatat că avea o sticlă de alcool în mașină.

ADVERTISEMENT

După testarea cu aparatul etilotest, autoritățile au descoperit că rezultatul indica 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Gestul extrem a fost făcut din cauza faptului că nu ar fi putut accepta despărțirea de parteneră, care s-ar fi aruncat în brațele celui care a și raportat incidentul.

Mai departe, pistolarul a fost încătușat și dus direct la Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici din București. Acesta a fost nevoit să dea explicații anchetatorilor întreaga noapte după cele întâmplate.

ADVERTISEMENT

Amintim faptul că luni seara, un localnic din Cornetu, județul Ilfov, a raportat printr-un apel la 112 faptul că un alt individ a tras cu arma chiar spre curtea sa. Individul, orbit de gelozie, a coborât din mașină și a îndreptat pistolul spre locuința celui pe care îl considera dușman. Din fericire nu au existat victime.

„Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bragadiru au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat în vârstă de 66 de ani cu privire la faptul că, în timp ce se afla la domiciliul său din comuna Cornetu, un alt bărbat ar fi coborât din autoturism și ar fi tras cu o armă spre curtea acestuia, fără a răni vreo persoană”, a transmis IPJ Ilfov.

ADVERTISEMENT

După ce echipajele s-au imobilizat și l-au prins, polițiștii Secției 26 l-au dus imediat la audieri pentru mai multe explicații. La acel moment, agresorul nu mai avea asupra sa arma. Mai mult, acesta a refuzat să dezvăluie locul în care a abandonat pistolul.

Speriați de un pistol la sediul AUR

Un individ a intrat în sediul partidului AUR, din Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți, cu un pistol. Incidentul a fost raportat de un bărbat care a povestit autorităților că cel vizat a intrat în sediu, a pus arma pe un scaun și îl privea insistent.

ADVERTISEMENT

Individul a fost scos din clădire, iar mai apoi a fost prins de polițiști. Oamenii legii au constatat faptul că arma nu era una reală, ci de jucărie. În urmă cu doar câteva zile după acest incident, autoritățile spun că ar fi vorba despre același bărbat care ar fi încercat să jefuiască o bancă tot cu acea armă de jucărie.

ADVERTISEMENT