Piţi Varga, mai „candriu” decât „Mopsul” ori „Gâscanul”. Şi la fotbal, şi la şpriţ!

Iosif Piti Varga, bautura, fotbal, Florea Dumitrache, Gicu Dobrin, sprituri, poveste, pariuri, nebunii, vin

Iosif „Piţi” Varga a fost un meteorit în fotbalul românesc. A ars cu intensitatea astrelor cereşti atât în iarbă, cât şi în cârciumă. Zeu al mingiei ca şi al paharului, a plecat prea repede dintr-o lume prea restrictivă pentru el, în care a lăst prea multe regrete.

Iosif Varga s-a născut pe 4 decembrie 1941, la Bucureşti, în marginea Vitanulu, în familia unui... Aşa ar începe un articol stereotip despre un fotbalist anti-stereotip. E greu, e păcat să scrii despre Iosif Varga simplu, liniar... A ajuns la Dinamo la 10 ani, a trecut pe la toate grupele de copii ale clubului din Şoseaua „Ştefan cel Mare" şi pe 24 auguat 1958 a debutat pentru echipa mare, pentru care a jucat... bla, bla, bla... statistică pe care o găsiţi pe internet. Talentul lui Ioan Răzvan Boanchiş a „prins”, poate, cel mai bine talentul lui Piţi Varga în rândurile ce urmează...

„Mulţi spun că Piţi Varga a fost cel mai talentat fotbalist român. Dacă în chestiunea talentului se pot face speculaţii, pentru că e greu de contabilizat, Piţi a atins alte superlative incontestabile. Într-un regim proletar, care uniformizase îmbrăcămintea, Piţi a fost fotbalistul cel mai bine înţolit... ...Trăia ca un împărat peste lumea lui, întinsă din Floreasca până în Obor, nu l-a strâns niciodată corsetul comunist, era un om liber, plin de imaginaţie şi mereu în bani. Ajuta pe oricine, de la studenţi la ţigani, arunca până şi în necunoscuţi cu sute din alea albastre, făcute dintr-o hârtie mizeră, imprimate cu chipul lui Bălcescu... ... Într-un fotbal care a avut mulţi decavaţi, o groază dintre ei sfârşind din cauza unei beţii scalpate de farmec, văduvite de amprenta spiritului, Piţi a cultivat o boemă de poet...”

Zece din zece „transversale” la bătătorul de covoare

Undeva în inima Pantelimonului, Piţi face ce ştie mai bine după fotbal... sau înaintea lui... bea un şpriţ. Se vorbeşte, evident, despre fotbal. Pe Piţi îl mănâncă limba. Şi... piciorul! Pariază cu tovarăşii de pahar pe două găleţi cu vin că poate trimite mingea de 8 ori din 10 lovituri în bara transversală a unui bătător de covoare. A reuşit să zguduie bara de zece ori şi a mărit miza la patru găleţi. Pe care le-a băut cu amicii la umbra unui vişin...

I-a făcut-o şi lui „Oneaţă"

Într-o noapte de mai, cu câteva zile înainte să moară (22 mai 1992, avea doar 51 de ani...), Piţi i-a facut o demonstraţie de „meserie” lui Oneaţă Augustin. A pus cateva doze de bere pe un gard, ca pistolarii vestului sălbatic, şi i-a spus că le dă jos dintr-un şut pe fiecare. „Avea pantofi de 300 de marci şi a dărâmat toate cutiile... şi era pe seară, se întuneca...”, avea să povestească Oneaţă.

A furat un... tramvai!

Avea obiceiul să spună „Bă, dacă rămân fără bani şi iau tramvaiul din faţă de la Dinamo, până în Obor fac o sută de mii de lei, aşa de mult mă iubesc şi bogaţii, şi săracii, şi rumânii, şi ţiganii, îşi dau toţi şi cămaşa pentru mine”. Şi odată chiar a luat tramvaiul. La propriu! N-avea nevoie de bani, dar, ghinionul lui, vatmanul s-a dat jos să-şi ia un suc d-un leu, iar Piţi i-a luat repejor locul, a pus mâna pe manivelă şi a condus ditamai măgăoaia trei staţii. Noroc că, într-adevăr, îl iubea toată lumea, inclusiv generalii lui Dinamo şi s-a muşamalizat toată tărăşenia...

Suflet candriu de „fotbalagiu”, cine să-l înţeleagă?

Într-o seară dusă-n noapte, într-o cârciumă de mahala, „servea" ceva „de vară” alături de gazdă, printre oameni simplii, de cartier. La un moment dato cumătră s-a plâns nevestei cârciumrului că nu are bani de lemne pentru iarnă. După câteva zile, mai multe camioane au apărut pe strada respectivă, iar unul dintre şoferi a anunţat lumea ieşită a mirare pe la porţi: „A trimis nea Piţi lemne pentru toată strada”.

Coechipierul-concurent „Academician Profesor Doctor în Ştiinţe Alcoolice”

Unul dintre prietenii cei mai buni ai lui Piţi Varga a fost Constantin David, poreclit „Flencea”. L-a concurat serios la şpriţuri: „Eu sunt cel mai mare beţiv din istoria lui Dinamo”, obişnuia să spună. „Eram în grup cu Piţi Varga, Alexandru Vasile şi Ţârcovnicu, toţi meseriaşi adevăraţi care au jucat pentru echipa naţională, dar pe care i-a doborât «tăria». Eu am băut vin şi bere”. Pe cartea sa de vizită scria sub nume, titulatura de „Academician Profesor Doctor în Ştiinţe Alcoolice”.

„Juca pe gazon şi pe lăzi cu vin cu aceeaşi uşurinţă”

Cătălin Oprişan scria emoţionant, în 2011, despre cel care a fost un uriaş talent risipit între pahare: „Iosif Varga făcea acum 20 de ani, fără trucaj, ce poate azi Ronaldinho cu transversala,. Juca pe gazon şi pe lăzi cu vin cu aceeaşi uşurinţă.

Taxiul îşi opreşte respiraţia lîngă «cabană», unde se echipează puştii lui Dinamo. Se dă jos din el, uşor, calm, să nu calce, parcă, pe ouăle de pe jos. Plăteşte gras, ca de fiecare dată. De la volan se aude «Trăiască neaaa Piţiii!». E tras cap-coadă în alb, cu pantofi cu ciucurei scăpaţi în lapte. «Boierule, iar ai avut, mă, antrenament nocturn cu vin ca-n Cina cea de Taină?».«Hai sictir! Dă obiectu’-ncoa’, să-ţi arăt ce n-a putut nici cioara aia de Pele!». Ia mingea şi aşa, cu echipamentul «adecvat», zboară stropii de rouă de pe transversală. De patru ori din patru. E 10 dimineaţa, undeva pe la 1991. Piţi Varga şi fratele, Tuţi, în dialog.

Cvartetul de aur…

De cînd se ştie e la Dinamo. «Mă, dacă formaţia a apărut în ’48 iar eu jucam, deja, la ea în curte, în ’51, însemnează că-suntem de-au leat?». A plecat la drum contra Steagului Roşu Braşov, prin 1958, cu trei goluri! Atunci s-a apucat, «serios», de două lucruri: de fotbal şi de votcă. Nu şi-a bătut joc nici de ea, nici de el. Pe gazon, pe la 20 de ani, era deja coordonator. Nea Traian Ionescu făcuse o trupă nouă, cu Datcu, cu Frăţilă, cu Ene II, cu Pârcălab, cu Lică şi Nelu Nunweiller. Cine să plimbe mingea? La masă, cvartet de aur cu Costică David, Sandu Vasile, Ţârcovnicu. «Am fost singurii fotbalişti din lume cu titlul de Academician Profesor Doctor în Ştiinţe Alcoolice!», îşi aduce aminte «Flencea».

Într-o dimineaţă, Frăţilă a văzut că-i «rupt». Piţi avea gâtul uscat precum şorţul de sudură. «Bă, vezi gaura aia de la cabană? Pe acolo o dau! Da dai şi tu o ladă de bere!». A urcat-o din prima. Modest, a zis doar atît «Am prins un exterior bun, asta-i tot!». Un băiat plecase, deja, după ladă…

Prin ’68, iar l-au solicitat. Dinamo nu se regăsea, terminase pe 12, apăruse garnitură nouă, cu Boc, Lucescu, Dinu ori Dumitrache. Piţi a luat iar cuvântul. Au ajuns pe trei, au luat Cupa. Fără el. Suspendat. Se auzea că a furat un tramvai, că a jucat miuţă cu nişte puradei iar a doua zi le-a trimis un camion cu lemne, să aiba cu ce să se încălzească toamna, că a făcut pariu cu nişte cârciumari pe găleţi de vin că deranjează doi paianjeni care aveau treabă pe un bătător de covoare, că…

Mai mare decât Dumitrache ori Dobrin

Mulţi zic că a fost mai mare decât «Mopsul» ori «Gîscanul». Că avea ochi mai bun ca nimeni altul. Din mânecă i-a scos pe Răducioiu, Lupescu cel mic, Stelea, Tene, Prunea, Bogdan Bucur.

Pe 21 mai sunt 19 ani de cînd nu mai este…

Dinamovişti, lăsaţi prostiile! Ştiţi bine că lui Iosif Varga nu i-ar plăcea să-l vizitaţi la «Capra», să bociţi şi s-aprindeţi lumânări. La masa de prânz, puneţi două degete dintr-alea de fac mărgele mici şi culcaţi, niţeluş, paharul. Cu un «Dumnezeu să-l ierte!» şi trei-patru picături căzute pe parchet Nea Piţi va fi fericit!”

Gaura

Trecem de la scriituri de poveste la mărturii ale unor oameni simpli, obişnuiţi. Îşi aminteşte un fost junior antrenat de Piţi Varga, cu pseudonimul „Moş Tăgârţă”, comentând scriitură cu advărat aleasă de mai sus a lui Cătălin Oprişan despre talentatul risipitor de talent: „Cabana era un fel de casă doar cu o parte de ziduri şi acoperiş... la mijlocul peretelui ce dădea spre intrarea terenului de antrenament era «gaura»... cam la 5-6 m deasupra solului, perfect rotundă, cu un diametru cam de două ori cât al unei mingi de fotbal... dacă băgai mingea pe acolo trebuia să o recuperezi dintr-un fel de pod. Între cabană şi teren era un teren improvizat de tenis cu piciorul. De fapt nu era deloc uşor să nimereşti acolo. Mingea trebuia să se înalţe, nu era o centrare sau un şut cu care erai obişnuit. Si totuşi, după multe încercări, am reuşit şi noi. Uneori, nu prea des. Nu ne felicita. I se părea normal. Ce fotbalist eşti dacă nu trimiţi mingea unde vrei tu? Şi pentru că prinsesem glas, într-o zi a luat mingea şi s-a îndepărtat cam 20 m ocolind gardul înalt de sârmă care împrejmuia terenul de antrenament. A pus mingea pe asfaltul aleii ce ducea spre unitatea militară. Dacă te uitai în linie dreaptă, între minge şi gaură nu aveai linie directă. Trebuia să dai un efect pe care în zilele noastre l-am văzut doar la Roberto Carlos. Nea Piţi era tot în haine frumoase. A dat pantofii jos. Era o lovitură grea. A tras tare, mingea a plecat pe o traiectorie curbă, ascendentă şi s-a strecurat în linişte, fără să atingă vreo margine a gaurii, la locul ei. Nea Piţi, fără un cuvânt s-a intors şi a intrat la el în cabană să mai bea ceva. Noi am plecat acasă doar după ce am încercat fără să reuşim ore în şir să repetăm lovitura. Am plecat acasă noaptea târziu, când nu mai vedeam nici mingea, nici gaura. Nu am reuşit. Dar în noaptea aceea am visat că într-o zi vom fi şi noi fotbalişti… Odihneşte-te în pace, Nea Piţi!”.

Adevărat... Odihneşte-te în pace, Nea Piţi!

„Îl consider cel mai complet jucător al timpului său, nu numai la Dinamo, ci chiar al fotbalului românesc. Nu s-a temut niciodată de niciun adversar” - Nelu Nunweiller

„La Dinamo, îmi aduc aminte, când eram copil, cu marele meu antrenor Piţi Varga, ne antrenam efectiv pe zăpadă, unde era mult mai mare. Spunea că zăpada forţează glezna, dar n-o rupe şi te obligă la un echilibru şi un control mai mare decât locul uscat” – Florin Răducioiu

„Exemplifica tot ce ne învăţa, juca perfect balonul şi-ţi arăta cu amănunte totul. Ne antrena pe noi, tineretul, lucra şi cu echipa mare. Merita mai mult din partea tuturor” – Ionuţ Lupescu

Pentru cei care nu ştiu, încă, despre Piţi Varga prea multe, abecedarul fotbalului românesc consemnează, pe scurt, pe foarte scurt, următoarele:

Data naşterii: 4 decembrie 1941

Locul naşterii: Bucureşti

Data decesului: 22 mai 1992

Locul decesului: Bucureşti

Dinamo (Divizia A, 1958 – 1968): 120 de jocuri, 29 de goluri, 4 titluri consecutive (1962-1965), 3 Cupe (1959, 1964, 1968), 3 meciuri în cupele europene

Dinamo Piteşti (Divizia A, 1965): 3 meciuri

Wuppertaler SV (Regionalliga West, 1969 – 1970): 18 meciuri, 8 goluri

Echipa naţională: 2 meciuri