Hotnews

Plajele europene, posibile ţinte ale ISIS! Cum plănuiesc să atace

Liderii serviciilor de informaţii italian şi german avertizează că plajele europene ar putea fi ţintele atacurilor teroriste în această vară....
Autor: Ionuţ Cataramă | 20.04.2016 | 00:02
Plajele europene, posibile ţinte ale ISIS! Cum plănuiesc să atace

Liderii serviciilor de informaţii italian şi german avertizează că plajele europene ar putea fi ţintele atacurilor teroriste în această vară.

Gruparea Stat Islamic/Daesh ar trimite jihadişti deghizaţi în comercianţi ambulanţi, în resorturile pline de turişti. Potrivit informaţiilor transmise de publicaţia germană Bild, citată de Daily Mail, mai multe bombe ar putea fi îngropate în nisip, sub şezlonguri.

Planurile teroriştilor ar fi fost transmise Serviciului de Informaţii Italian de o sursă „credibilă” din Africa. Italienii susţin că teroriştii au planuri „concrete” de a se deghiza în refugiaţi vânzători, care servesc turiştii cu băuturi şi mâncare, tricouri sau alte accesorii, pe plaje.

De asemenea, planurile jihadiştilor ar include folosirea armelor de foc automate în zonele aglomerate, a teroriştilor kamikaze şi a dispozitivelor explozibile. Liderii serviciilor secrete spun că ţintele vor fi, „cu siguranţă”, plajele din sudul Franţei, Costa del Sol, din Spania, şi ambele zone de coastă ale Italiei.

Plajele de vacanţă nu pot fi protejate

„Ar putea fi o întreagă nouă dimensiune a terorii. Plajele de vacanţă nu pot fi protejate”, a declarat unul dintre oficiali, citat de dailymail.co.uk.

Se pare că ameninţările vin din partea grupării nigeriene Boko Haram, care s-ar fi aliat cu Statul Islamic/Daesh şi cooperează cu conducerea la un nivel înalt.

Autorităţile senegaleze susţin că africanii care călătoresc de obicei în Europa, care până acum şi-au ascuns cu succes loialitatea faţă de islamismul extremist, vor fi activaţi pentru campaniile de masacrare. „Aceşti oameni călătoresc de obicei către Italia şi alte locuri, cu vize şi documente. Nu sunt ilegali pentru că sunt văzuţi ca oameni de afaceri şi comercianţi. Asta este ceea ce îi face atât de periculoşi”, a declarat Seck Pouye, şeful poliţiei oraşului Saly din Senegal.

Sursă: www.click.ro

Tags:
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 841. 32 pagini + CD. Doar 10lei!