Gigi Becali vrea să construiască un stadion de 100.000 de locuri în Pipera. Omul de afaceri și-a dezvăluit planul măreț în fața jurnaliștilor prezenți la conferința de presă ad-hoc susținută în fața Palatului din Aleea Alexandru. Proiectul ar urma să coste 200 de milioane de euro.
FCSB a câștigat campionatul după o pauză de 9 ani. Echipa finanțată de Gigi Becali a celebrat titlul după meciul cu CFR Cluj (0-1), duel la care patronul a venit pe stadion după o lungă perioadă de absență. Totuși, omul de afaceri nu și-a luat vacanță, ci se gândește deja la noi investiții.
Gigi Becali a dezvăluit că a luat legătura cu un investitor pentru a ridica un stadion de 100.000 de locuri în Pipera. Patronul campioanei României nu va plăti din buzunar, ci va accesa fonduri europene.
Stadionul ar urma să fie unul inedit, cu spații comerciale și blocuri în jurul arenei. „Am vorbit cu cineva. Nu e o promisiune, e un gând. Vrem să facem un stadion de 100.000 de locuri la Pipera. Cu fonduri europene, nu dau eu banii, vreo 200 de milioane de euro. Atâta costă, 200 de milioane de euro.
Fonduri europene și fac jos spații comerciale, scot și bani pe urmă. N-am nicio treabă. În jurul stadionului poți să construiești blocuri. E gând, dar suntem în România. A 7-a țară din Europa ca mărime, ca populație.
Să nu ai un stadion de 100.000 de euro? Suporterii vin. Uite, te califici cu naționala. Îți vin 100.000 de oameni. Joci în Liga Campionilor, vin 200.000 de oameni. Eu iau 10 milioane de euro din fiecare meci.
Nu dau niciun ban că iau bani din fonduri europene, mai și ciupesc ceva de acolo. Nu mă interesează numele stadionului pe mine. O să-i pun numele Talpan”, a declarat Gigi Becali.
Gigi Becali este de părere că Dinamo a avut parte de ghinion de-a lungul timpului, din cauza siglei. Patronul FCSB a sfătuit clubul din Ștefan cel Mare să își schimbe sigla. „Eu vorbesc serios. Până nu o să schimbe sigla aia.
Ei n-au avut echipă rea. Până nu schimbă sigla să pună un leu, un urs. Schimbă capul, din lup fă-l urs. Dacă lași siglă de câine sau lup, ăia sunt dracii. Să schimbe sigla.
Aia trebuie schimbată. Numai ghinioane au. Poate să aibă și stadion. Asta e concepția mea, poate ei râd. Eu așa cred, că trebuie să schimbe sigla”, au fost cuvintele lui Gigi Becali.