Autoritățile au anunțat, joi, activarea unui Plan Roșu de Intervenție în județul Mehedinți, acolo unde elevii de la mai multe școli au acuzat stări de rău. Ce s-a întâmplat.
Ultimele informații venite de la Mehedinți spun că circa 100 de elevi și 2 profesori au nevoie de ajutor medical de specialitate. Aceștia au acuzat stări de rău după mâncarea consumată la unitatea de învățământ.
Elena Bololoi, purtător de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Mehedinți, a spus la Digi24 că unitatea medicală se pregătește să primească 100 de copii. Dacă numărul pacienților va fi mai mare, minorii vor fi transferați la spitalele din orașele învecinate.
”Au ajuns la spitalul nostru, până în prezent, 65 de copii. Am fost informați că ar putea fi aduși până la 100 de copii. Prezintă simptome de toxiinfecție alimentară, cu stări de rău, stări de diaree.
Dacă ne depășește capacitatea, avem spitalele din zonele limitrofe care ar putea să primească copii. Pacienții sunt la UPU. Ne-am organizat astfel încât să avem 100 de paturi. În momentul acesta facem față. Dacă va fi un număr mai mare decât am anticipat, suntem în legătură cu spitale din Târgu Jiu și din alte orașe pentru a prelua bolnavii”, a spus Elena Bololoi.
Copiii, care au vârste cuprinse între 5 și 14 ani, sunt aduși la spital cu 4 echipaje SMURD, 2 autospeciale de transport personal / victime multiple, dar și cu autobuzele școlare sau cu mașinile părinților.
Elevii din Mehedinți s-au simțit rău după ce ar fi consumat paste cu sos. Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinți a anunțat că a fost activat Planul Roșu de intervenție.
Potrivit datelor venite de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU), în zonă intervin mai multe echipaje de prim ajutor. Ambulanțele au ajuns în localitățile Almăjel, Oprișor, Salcia și Ștircovița.
Planul Roșu de Intervenție s-a activat în urma unui apel la 112. S-a anunțat faptul că mai mulți copii, din diferite localități, au stări de rău și simptome de toxiinfecție alimentară.
”Începând cu ora 14:15 a fost activat Planul Roşu de intervenţie în urma unui apel pe numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 care solicită intervenţia ISU Mehedinţi pe raza localităţilor Almăjel, Oprişor, Salcia şi Ştircoviţa, întrucât mai mulţi minori acuză stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară”, a transmis ISU Mehedinţi.
Mai multe echipaje de prim ajutor au fost trimise în aceste localități. Ar acuza stări de rău circa 20 de elevi și doi profesori. Aceștia au fost duși cu ambulanțele la spital, notează digi24.
Alertă a fost, joi, și în București. Elevii de la o școală gimnazială au fost trimiși acasă din cauza unei invazii de ploșnițe. Părinții acestora s-au plâns că școala a făcut o dezinsecție și a permis accesul copiilor imediat. Astfel, mulți elevi au acuzat stări de rău, imediat după ce au intrat în clase.
A existat o stare de confuzie în rândul părinților. Ei au făcut mai multe reclamații cu privire la o posibilă invazie de ploșnițe la o unitate școalară. Apoi, oamenii au aflat de pe grupurile de părinți faptul că unii copii au fost trimiși acasă din cauza ploșnițelor.
Interesant este faptul că cei din conducerea unității nu a făcut niciun anunț oficial care să confirme acest lucru. Unii dintre părinți susțin că școala a făcut și o dezinsecție și a permis imediat accesul copiilor în clase, iar elevilor li s-a făcut rău la scurt timp de la soluțiile folosite.
În prezent, Inspectoratul Școlar al Municipiului București face verificări în acest caz și a solicitat intervenția inspectorilor DSP. Instituția din urmă va verifica dacă se confirmă această situație conform căreia există ploșnițe în școală.