News

Plan Roșu de Intervenție pe DN 1, în Sibiu. Un microbuz și o mașină, implicate într-un grav accident. Trei persoane spitalizate. Update

Un accident rutier grav s-a produs pe DN 1, în județul Sibiu, acolo unde un microbuz și o mașină s-au ciocnit. S-a activat Planul Roșu de Intervenție.
04.08.2025 | 17:22
Plan Rosu de Interventie pe DN 1 in Sibiu Un microbuz si o masina implicate intrun grav accident Trei persoane spitalizate Update
Plan Roșu activat pe DN 1, în Sibiu. Accident grav între un microbuz și o mașină. Sursa foto: ISU Sibiu / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Un accident rutier extrem de grav s-a produs luni, la orele după-amiezii, între un microbuz și o mașină, pe DN 1 între localitățile Scoreiu și Porumbacu de Jos, județul Sibiu. La fața locului au ajuns mai multe echipaje ISU.

Update, 17.25. Trei persoane spitalizate după accidentul grav din Sibiu. Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat

Reprezentanții ISU Sibiu anunță că Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat. În accidentul de pe DN 1au fost implicate 11 persoane. În urma examinării medicale, trei pasageri vor fi transportați la UPU Sibiu.

ADVERTISEMENT

Victimele sunt un bărbat în vârstă de 63 cu policontuzionat, care a fost preluat de echipajul SMURD cu medic, o femeie în vârstă de 53 de ani cu un traumatism costal – preluat de un echipaj SMURD – și un bărbat în vârstă de 31 de ani cu traumatism la umăr, care a fost preluat de o ambulanță SAJ.

Accident grav în Sibiu: coliziune între un microbuz și o mașină. Plan Roșu activat

Din cauza numărului mare de persoanelor implicate în acest eveniment rutier, la nivelul județului Sibiu autoritățiile au activat Planul Roșu de intervenție. Salvatorii s-au deplasat rapid pe DN 1 între localitățile Scoreiu și Porumbacu de Jos.

ADVERTISEMENT

În acest accident sunt implicate un microbuz și un autoturism, anunță Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu.

ADVERTISEMENT

La fața locului au fost mobilizate 3 ambulanțe SMURD dintre care una cu medic, 1 autospecială de descarcerare, 1 autospecială de transport personal și victime multiple, 1 autospecială de primă intervenție și 2 ambulanțe SAJ.

ADVERTISEMENT

De asemenea, în sprijin a fost chemat și elicopterul SMURD. Misiunea la fața locului este în desfășurare. În acest moment se circulă alternativ în zona impactului.

Câte persoane se aflau în cele două mașini implicate în accidentul din Sibiu

Vin și informații suplimentare de la Centrul InfoTrafic din cadrul Poliției Române. Astfel, aflăm că în cele două mijloace de transport se aflau mai mulți oameni. În microbuz erau șoferul și încă nouă pasageri.

ADVERTISEMENT

Din fericire, nu sunt decedați sau răniți grav. Polițiștii spun că, în urma impactului, o persoană din microbuz a suferit răni ușoare, fiind conștientă și evaluată medical.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 1 Făgăraș-Sibiu, la kilometrul 274+200 de metri, între localitățile Scoreiu și Porumbacu de Jos, județul Sibiu, a avut loc un accident rutier între un autoturism și un microbuz de transport persoane, în care se aflau șoferul și 9 pasageri.

În urma coliziunii, o persoană din microbuz a suferit răni ușoare, fiind conștientă și evaluată medical. Traficul rutier se desfășoară alternativ, pe un fir, fiind valori ridicate de circulație în zonă. Se estimează reluarea normală a circulației după ora 17:00”, anunță IGPR.