La prima vedere, planetele se disting după aspect și cu toții știm că planeta albastră e Pământul. Ei bine, în trecut, a mai existat o planetă asemănătoare cu a noastră. Iată ce s-a întâmplat cu ea și prin ce schimbări a trecut.
Sistemul Solar este de-a dreptul uimitor. Pentru că a fost și este intens studiat de oamenii de știință, aceștia au emis mai multe ipoteze cu privire la el. Una dintre ele și poate cea mai interesantă este legată de o planetă ”soră” a Pământului.
Oamenii de știință cred că, odinioară, Venus semăna foarte mult cu Pământul. Cum a evoluat de la acel punct și cum a ajuns în stadiul din prezent, este o întrebare care i-a măcinat multă vreme pe cercetători.
După mai multe studii, oamenii de știință cred că au rezolvat o parte interesantă a puzzle-ului. Și anume, misterul apei lipsă de pe Venus. Cel care a explicat acest fenomen a fost planetologul Michael Chaffin de la Universitatea din Colorado.
”Venus are de 100.000 de ori mai puțină apă decât Pământul. Surprinzător, având în vedere că este de aceeași dimensiune și masă.”, a spus planetologul. Și, totuși, cum se explică absența subită a apei de pe Venus.
Noile cercetări indică faptul că ”vinovat” ar fi un proces numit recombinație disociativă care trimite hidrogenul de pe Venus să se scurgă în spațiu. În acest fel, planeta ajunge să piardă apă într-un ritm alert.
Examinând Venus și Pământul cu mare atenție, în mintea cercetătorilor s-au ridicat multe întrebări interesante. Pe lângă similitudinile de masă și dimensiune, cele două planete par să fie compuse în mare parte din aceleași roci, cu același nucleu de fier și structură stâncoasă.
În timp ce planeta Pământ este luxuriantă, umedă și plină de viață, Venus se situează fix la polul opus. Planeta este sufocată de nori toxici de dioxid de carbon din care rezultă ploaia cu acid sulfuric. Suprafața lui Venus a fost supusă unui efect de seră galopant care menține acum temperaturile la o medie arzătoare de 464 de grade Celsius.
În continuare, absența apei de pe Venus a rămas o problemă. Niciuna dintre metodele de până acum nu au putut explica cantitatea de apă pe care Venus a pierdut-o, având în vedere că are aceeași cantitate de substanță ca și Pământul.
Cercetătorii de la Universitatea din Colorado au încercat să investigheze această discrepanță prin efectuarea de simulări pe calculator a proceselor din atmosfera lui Venus. Rezultatele lor au indicat un proces care a fost neglijat timp de 50 de ani. Și anume, recombinația unei molecule numite HCO+.
Acesta este un ion pozitiv format din hidrogen, carbon și oxigen care ia naștere prin combinarea dioxidului de carbon și a apei și prin pierderea electronilor încărcați negativ. Studiul echipei a arătat că atunci când electronii se recombină cu molecula, hidrogenul este îndepărtat și trimis în spațiu.
Cu alte cuvinte, în lipsa hidrogenului nu se mai poate forma apa. Acest mecanism poate explica pierdea rapidă de apă prevăzută în teoriile anterioare. Desigur, cercetările nu se încheie aici.
”Nu au fost multe misiuni pe Venus. Însă, misiunile viitoare vor valorifica decenii de experiență colectivă și interesul sporit pentru Venus și pentru evoluția planetei.”, a mai spus Enry Cangi pentru sciencealert.com.