Planta care, consumată cu regularitate, reduce riscul apariției bolii Parkinson. O demonstrează un studiu publicat pe parcursul anului în curs. Cercetătorii au descoperit că este plină de antioxidanți.
O echipă de specialiști a ajuns la concluzia că antioxidanții din alga marină Ecklonia cava, consumată des în supe și salate în bucătăria asiatică, contribuie la protejarea neuronilor contra stresului oxidativ cauzat de radicalii liber.
În acest fel, ajută la prevenirea bolii Parkinson, care afectează sistemul nervos central. Aceasta se manifestă prin simptome ca: tremurături, rigiditate și dificultăți de mișcare. Afecțiunea apare după ce neuronii care produc dopamină se deteriorează.
Chiar dacă boala nu este letală, complicațiile pot avea consecințe grave asupra sănătății, și, până la momentul actual, nu există tratament. Însă, o dietă bogată în antioxidanți poate juca un rol important în prevenirea afecțiunii.
Resveratrolul, un compus regăsit în strugurii roșii, ructele de pădure și arahide protejează neuronii împotriva degenerării. Iar acidul elagic, acidul α-lipoic și mirtenalul îmbunătățesc memoria, coordonarea neuromusculară și performanțele cognitive.
Algele marine ajută, de asemenea, dacă sunt consumate regulat, la combaterea radicalilor liberi. Acesta reprezintă niște molecule instabile care sunt generate în organism ca urmare a expunerii la factori nocivi, cum ar fi radiațiile ultraviolete și poluarea, dar și a proceselor metabolice normale.
Antioxidanții protejează celulele împotriva radicalilor liberi și chiar daca organismul îi produce în mod natural, este recomandată suplimentarea lor prin intermediul alimentelor.
Într-un studiu recent realizat în Japonia, cercetătorii au indus boala șoarecilor folosindu-se de pesticidul de rotenonă. Substanța afectează neuronii dopaminergici din creier și conduc la apariția unor boli asemănătoare cu Parkinsonul.
Iar după ce șoarecii au fost hrăniți cu alge marine, aceștia au prezentat mai puține simptome ale bolii. Tot acest test a dus la concluzia că antioxidanții reduc răspândirea radicalilor liberi, notează descoperiri.ro.