Life

Planta care te scapă de țânțari și pe care e bine să o ai în curte sau la geam. Îi ține la distanță, iar mirosul ei e unul aparte

Floarea care ține la distanță țânțarii și pe care e indicat să o ai în grădină sau la fereastră. Parfumul ei este încântător.
08.07.2024 | 09:35
Planta care te scapa de tantari si pe care e bine sa o ai in curte sau la geam Ii tine la distanta iar mirosul ei e unul aparte
Floarea care ține la distanță țânțarii și pe care e indicat să o ai în grădină sau la fereastră. Parfumul ei este încântător. Sursa foto: thepioneerwoman.com
ADVERTISEMENT

Planta care te scapă de țânțari și pe care e bine să o ai în curte sau la geam. Îi ține la distanță, iar mirosul ei e unul aparte. Efectele sunt senzaționale, mai ales în sezonul cald când insectele mișună de dimineața până seara.

Floarea care ține la distanță țânțarii și pe care e indicat să o ai în grădină sau la fereastră. Parfumul ei este încântător

Floarea care ține la distanță țânțarii și pe care e indicat să o ai în grădină sau la fereastră. Parfumul ei este încântător pentru că nu are numai rol decorativ, ci și proprietăți incredibile pentru sănătatea umană.

ADVERTISEMENT

Denumită științific Lavandula angustifolia, planta face parte din familia mentei, Lamiaceae. A fost folosită încă din cele mai vechi timpuri, fiind utilizată pentru gătit, în medicina naturistă și în industria cosmetică.

Se numără printre ingredientele care se găsește în diverse parfumuri, săpunuri și loțiuni de corp. Când vine vorba de insecte este ideală pentru a elimina țânțarii din locuință, care sunt atât de supărători în sezonul cald.

ADVERTISEMENT

Tot ce trebuie să faci este să o plantezi în curte sau să o ții în casă, într-un vas. Ar fi bine să nu se păstreze în apă pentru că în felul acesta parfumul său se va răspândi o perioadă îndelungată și nu se va usca prea curând.

De asemenea, planta are efect de calmare pentru că are în compoziția sa linalol, un compus chimic care alungă țânțarii. Așadar, aplică pe piele ulei de lavandă atunci când ieși în parc, în aer liber, și nu vei mai fi mușcat de insecte.

ADVERTISEMENT

Mai mult decât atât, vei reuși să îți hidratezi pielea în mod natural. Uleiul de lavandă este perfect pentru relaxare și înlăturarea stresului și anxietății. Specialiștii transmit că are un efect puternic antiinflamator, cicatrizant și hidratant.

Printre plantele care păstrează la distanță țânțarii, în afară de lavandă, se mai numără gălbenelele, frunzele de lămâiță, rozmarinul, eucaliptul, menta și iarba mâțeii. Aceasta din urmă este eficientă pentru că are în compoziția sa un compus chimic numit nepetalactonă.

ADVERTISEMENT

Sfaturi practice pentru a nu fi mușcat de țânțari

Cadrele medicale au o serie de sfaturi practice pentru a nu fi mușcați de țânțari în sezonul cald. Chiar dacă este vară și tenperaturile sunt ridicate ar fi bine ca atunci când ieși seara din casă să porți haine cu mâneci lungi.

Pentru a te proteja de insecte nu trebuie să îmbraci haine în culori aprinse, ci unele deschise. De asemenea, e bine să nu se folosească parfumuri sau deodorante care au arome foarte puternice. Plasele de la ferestre nu trebuie să lipsească.

În plus, ar fi bine ca terasa și zonele din apropierea ușilor și a ferestrelor să nu fie iluminate seara pentru că țânțarii sunt atrași de lumină. Totodată, activitățile în aer liber trebuie evitate dimineața și seara atunci când țânțarii sunt mai activi.

ADVERTISEMENT
L-a convins pe Becali » După 4 luni de negocieri, semnează cu FCSB:...
L-a convins pe Becali » După 4 luni de negocieri, semnează cu FCSB: „Azi i-a dat răspunsul!”
Alimentele pe care ar trebui să le eviți cu orice preț și care...
Alimentele pe care ar trebui să le eviți cu orice preț și care îți „otrăvesc în mod activ” organismul, conform unui medic cardiolog VIDEO
Băiatul lui Gigi Becali s-a căsătorit în mare secret! Povestea de viață îngrozitoare...
Băiatul lui Gigi Becali s-a căsătorit în mare secret! Povestea de viață îngrozitoare a tânărului înfiat de patronal FCSB!
Aproape toată ţara intră de la ora 12.00 sub avertizări cod galben şi...
Aproape toată ţara intră de la ora 12.00 sub avertizări cod galben şi portocaliu de furtuni. Ploi, grindină şi vijelii până joi dimineaţă
Denis Alibec a rupt tăcerea despre noua iubită, o campioană mondială şi europeană...
Denis Alibec a rupt tăcerea despre noua iubită, o campioană mondială şi europeană la gimnastică. Tânără arată răvăşitor
A recunoscut totul! Cătălin Botezatu, declarații despre orientarea lui sexuală, după ce a...
A recunoscut totul! Cătălin Botezatu, declarații despre orientarea lui sexuală, după ce a fost criticat că este Gay: „Și cu femei, și cu bărbați...”
BOMBĂ în SUA! ANUNȚUL făcut de KAMALA HARRIS! LOVITURĂ pentru TRUMP!
BOMBĂ în SUA! ANUNȚUL făcut de KAMALA HARRIS! LOVITURĂ pentru TRUMP!
Alibec, îndrăgostit până peste cap. O campioană mondială la gimnastică i-a sucit mințile...
Alibec, îndrăgostit până peste cap. O campioană mondială la gimnastică i-a sucit mințile fotbalistului
Facultatea luată cu asalt de români. Nu s-a mai văzut așa concurență
Facultatea luată cu asalt de români. Nu s-a mai văzut așa concurență
Ea este soția profesorului cu fustă de la Universitatea din București. Bridget și...
Ea este soția profesorului cu fustă de la Universitatea din București. Bridget și Andrei Nae sunt căsătoriți de ani buni
Șef de companie de stat din Romania: 76.000 de lei pe lună. Cosmin...
Șef de companie de stat din Romania: 76.000 de lei pe lună. Cosmin Ghiță a fost numit director general pe 12 februarie 2023
Rezultate admitere liceu 2024. Elevii află, astăzi, dacă au intrat sau nu la...
Rezultate admitere liceu 2024. Elevii află, astăzi, dacă au intrat sau nu la liceul dorit