News

Planta din România care accentuează creșterea cazurilor Covid-19. Medicii: ”Șubrezește apărarea organismului în fața virusului”

O plantă din România contribuie la creșterea numărului cazurilor de Covid-19 în această perioadă. Medicii spun că aceasta slăbește apărarea organismului în fața virusului.
16.09.2021 | 09:10
Planta din Romania care accentueaza cresterea cazurilor Covid19 Medicii Subrezeste apararea organismului in fata virusului
ADVERTISEMENT

România se confruntă în ultimele zile cu o adevărată explozie a numărului de cazuri noi de Covid-19. Zilnic, mii de români sunt depistați pozitiv cu infecția, iar mulți dintre ei ajung în spital cu forme medii sau chiar severe de SARS-CoV-2.

Într-o oarecare măsură, de creșterea numărului de infectări din unele zone este responsabilă și ambrozia, în mod indirect.

ADVERTISEMENT

Ambrozia duce la creșterea cazurilor Covid-19. Explicațiile medicilor: ”Efectele sunt groaznice pentru alergici”

Conform statisticilor, alergia la ambrozie afectează circa 5% dintre români, în perioada august-octombrie. Acum, medicii au ajuns la concluzia că polenul din atmosferă joacă un rol important în a accelera numărul de infectări cu noul coronavirus.

Numai în ultimele săptămâni, sute de români din zone unde această plantă este prezentă s-au prezentat la spital cu o serie de afecțiuni.

ADVERTISEMENT

”Este o tendinţă în creştere în ultimii 30 de ani, iar în viitor va fi foarte afectată şi zona Moldovei. Schimbările climatice aduc un raport puternic asupra creşterii concentraţiei polenului din atmosferă. Efectele sunt groaznice pentru cei alergici.

Sunt studii preliminare care arată că în această perioadă polenul din atmosferă joacă un rol important în a accelera numărul de infectări COVID-19, Polenul şubrezeşte cumva apărarea organismului în faţa COVID-19”, spune, pentru publicația Adevărul, Silviu Gurlui, profesor de fizică la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

ADVERTISEMENT

Acesta explică și modul în care polenul inhalat de la această plantă ușurează pătrunderea în organism a diferitelor virusuri, printre care și Covid-19.

Profesorul de fizică din Iași dezvăluie că, în zonele cu concentrații mari de polen, s-au raportat creșteri de 40% în numărul de cazuri noi de SARS-CoV-2.

ADVERTISEMENT

”Există un mecanism complex prin care polenul deschide o poartă şi lasă sistemul imunitar descoperit în faţa unor virusuri. Prin efectul de strănut, persoanele care sunt infectate eliberează particule în jurul lor. De aceea, persoanele care sunt alergice ar trebui cu atât mai mult să poarte mască pentru a împiedica împrăştirea picăturilor care conţin viruşi.

În zonele în care au fost concentraţii mari de polen în atmosferă s-au înregistrat creşteri de 40% a numărului de infectări cu Covid-19”, a adăugat fizicianul ieşean.

Avertismentul medicilor despre combinația Covid-19 – ambrozie: ”Se poate ajunge la situații grave”

Infectarea cu Covid-19 grație efectului nociv al ambroziei poate duce la cazuri extrem de severe ale bolii.

Medicii ne avertizează să nu ignorăm alergia la polen, în mod special în aceste zile, când spitalele din țară sunt pline. În acest context, prevenţia este extrem de importantă.

”Se poate ajunge la situaţii extrem de grave, nu doar la şoc anafilactic. Adrenalina este regina în aceste cazuri. Am reuşit teoretic introducerea acelor dispozitive de adrenalină autoinjectabile în fiecare cabinet şcolar din România, dar nu ştiu dacă şi există aceste dispozitive în acest moment.

Prevenţia este extrem de importantă. Aşa că atenţie inclusiv la ambrozie, sunt zone extrem de extinse în oraşe, în care polenul sau ambrozia fac ravagii”, a transmis Tudor Ciuhodaru, medic primar la Spitalul Clinic de Urgenţă ”Prof. Dr. Nicolae Oblu”, din Iaşi, conform aceleiași surse.

ADVERTISEMENT
Tags: