Premier League

Planul englezilor pentru a încheia sezonul în Premier League! Anunţul făcut înainte de şedinţa de joi

18.03.2020 | 13:51
Planul englezilor pentru a incheia sezonul in Premier League Anuntul facut inainte de sedinta de joi
ADVERTISEMENT

Premier League, la fel ca restul campionatelor din Europa, a fost amânat după izbucnirea pandemiei de coronavirus. Meciurile din weekend nu s-au mai jucat şi totul a fost blocat până pe 3 aprilie, însă numărul de persoane infectate din Anglia face aproape imposibilă revenirea la normal în fotbalul englez.

Planul englezilor pentru a încheia sezonul în Premier League: 92 de meciuri trebuie să se mai joace

Fotbalul din Anglia a fost afectat de pandemia de coronavirus, iar Premier League poate înregistra pierderi considerabile în această perioadă, mai ales dacă sezonul va fi “îngheţat”. The Sun a anunţat că englezii au un plan pentru încheierea sezonului în prima ligă din Anglia, iar totul va fi discutat într-o şedinţă care va avea loc joi.

ADVERTISEMENT

Planul englezilor este ca cele 92 de meciuri, câte au mai rămas de disputat din actualul sezon, să se dispute cu porţile închise. Mai mult decât atât, partidele ar urma să se joace pe terenuri neutre, la ore diferite pentru ca toţi fanii să-şi poată urmări echipele favorite la televizor.

Englezii vor să folosească un număr mic de stadioane pentru aceste meciuri, astfel că unele arene ar putea să găzduiască chiar mai mult de o partidă pe etapă. Mai mult decât atât, rundele ar putea să fie programte la distanţă pe trei zile.

ADVERTISEMENT

Decizia ca meciurile să se dispute pe terenuri neutre a venit în contextul în care fanii lui PSG i-au aşteptat pe jucătorii echipei lui Thomas Tuchel la finalul meciului cu Borussia Dortmund. Aceştia au sărbătorit calificarea în sferturile de finală, iar virusul COVID-19 ar fi putut să ajungă şi la fotbalişti.

Liverpool nu primeşte trofeul de campioană dacă nu se reia sezonul

UEFA a organizat o şedinţă luni, în care a decis, printre altele, amânarea Campionatului European pentru 2021, dar şi o dată până când campionatele de pe continent ar trebui să se încheie. Astfel, 30 iunie ar fi ultima zi pentru definitivarea ierarhiilor finale, dar totul poate fi dat peste cap de pandemia de coronavirus.

ADVERTISEMENT

Aleksander Ceferin a anunţat că obiectivul UEFA este ca sezonul să se termine pe sezon, astfel că nu recomandă ca titlul de campioană să fie acordat într-un alt mod.

“Am auzit mai multe știri false, potrivit cărora UEFA ar fi aprobat ideea ca ligile să încheie sezonul acum și să acorde titlul de campioană formației aflate pe primul loc în momentul de față.

ADVERTISEMENT

Acest lucru este total neadevărat. Obiectivul nostru este ca sezonul să fie încheiat pe teren, în toate campionatele. Nu recomandăm niciunei ligi să acorde în această perioadă titlul de campioană”, a explicat preşedintele UEFA.

ADVERTISEMENT