Planul lui Bogdan Lobonț după retragere: „O să văd ce oferte am”

Eduard Nicolae Popa   
în Echipa nationala
06/06/2018, 08:13
Planul lui Bogdan Lobonț după retragere: „O să văd ce oferte am” GALERIE FOTO
Ce planuri are Bogdan Lobonț după retragere

Bogdan Lobonț s-a retras din activitate după ce a evoluat în ultimele minute ale amicalului dintre România și Finlanda, câștigat de „tricolori” cu 2-0. La finalul meciului, „Pisica” a vorbit și despre planurile de viitor.

Întrebat dacă ar vrea să i se alăture lui Cosmin Contra, în staff-ul Naționalei, “Lobby” a spus: “Deocamdată mă bucur de această seară minunată. De mâine încolo o să văd ce oferte am şi o să analizez ce voi face în continuare. Dar sunt tentat să rămân în Italia!”. Lobonț a făcut parte din lotul celor de la AS Roma în ultimii 9 ani, iar oficialii romanilor s-au aflat la meciul de retragere al portarului.

Bogdan Lobonț e încântat de jocul naționalei

Veteranul goalkeeper este încântat de prestația naționalei sub mandatul lui Cosmin Contra: ”Trebuie sărbătoriţi jucătorii care au jucat, ei au fost actorii principali. Mie mi-a fost făcut doar un cadou. Trăiesc cu plăcere aceste momente, cu siguranţă nu o să mă mai întâlnesc cu ele. Băieţii sunt de calitate, în primul rând din punct de vedere uman. Echipa e pe drumul cel bun, se munceşte aşa cum trebuie. Sunt sigur că o să se continue pe această stradă, pentru că este strada cea bună”, a mai spus Lobonț.

Închide ×