Simona Halep

Planul Simonei Halep după retragerea de la Wuhan: “Cu o gândire pozitivă mă voi recupera pentru Beijing”

25.09.2019 | 16:59
Planul Simonei Halep dupa retragerea de la Wuhan Cu o gandire pozitiva ma voi recupera pentru Beijing

Simona Halep a fost forțată să abandoneze în primul set al meciului din optimile turneului de la Wuhan, din cauza unei accidentări la spate. Sportiva din România anunță că va urma un tratament, iar de joi va pleca spre Beijing, unde are programată următoarea competiție.

Simona Halep începe recuperarea pentru turneul de la Beijing

Simona Halep a fost forțată de durerile din zona spatelui să abandoneze confruntarea din optimile turneului de la Wuhan, la scorul de 5-4 pentru Rybakina în primul set. Sportiva din România a anunțat, pe contul oficial de Facebook, că va urma un tratament, iar cu ajutorul mentalității pozitive se va recupera pentru startul turneului de la Beijing, oraș în care va pleca în cursul zilei de joi.

Nu este niciodată plăcut să te retragi de la un meci. Din păcate, durerile la spate au fost insuportabile, a fost prea dureros pentru a mai putea continua. Mâine (n.r. joi), voi urma un tratament și cu o gândire pozitivă mă voi recupera rapid. Mulțumes organizatorilor de la Wuhan pentru ospitalitate. Ne vedem anul viitor“, se arată pe contul de Facebook al Simonei Halep.

Mesajul Simonei Halep. Sursă Foto: Facebook
Mesajul Simonei Halep. Sursă Foto: Facebook

Beijing, următoarea destinație a Simonei

După turneul de la Wuhan, pentru Simona Halep urmează competiție de la Beijing, de categorie Premier Mandatory, programat în perioada 30 septembrie – 6 octombrie. Halep nu are de apărat niciun punct la China Open, deoarece a abandonat în ediția trecută încă din runda inaugurală, la meciul cu Ons Jabeur, la scorul de 1-6 în primul set.

Totuși, Halep are parte și de primele vești bune în această toamnă. Românca este aproape de asigurarea calificării la Turneul Campioanelor, programat în între 27 octombrie și 3 noiembrie, la Shenzhen. Simona chiar poate urca un loc în clasamentul WTA, din cauza absenței Biancăi Andreescu, sportivă aflată pe locul 5.

  • 6 este locul ocupat de Simona Halep în ierarhia WTA