News

Platforma care generează certificatele digitale COVID a devenit funcțională. Timpul de obținere al documentului

De joi, 1 iulie 2021, platforma STS care generează certificatele digitale COVID a devenit funcțională.
01.07.2021 | 10:04
Platforma care genereaza certificatele digitale COVID a devenit functionala Timpul de obtinere al documentului
ADVERTISEMENT

Portalul oficial de pe care cetățenii români sau străini își pot genera certificatele digitale UE privind COVID este funcțional.

Specialiștii STS, care au dezvoltat întregul sistem informatic, au făcut ultimele optimizări, în conformitate cu prevederile OUG adoptată de Guvernul României, iar de joi, 1 iulie, platforma este activă.

ADVERTISEMENT

Platforma care generează certificatele digitale COVID a devenit funcțională

Începând cu data de 1 iulie, românii care și-au programat concedii în afara țării vor putea descărca online, pe platforma certificat-covid.gov.ro, certificatul digital COVID.

Teoretic, dacă nu apar probleme de ordin tehnic, demersul ar trebui să fie unul ușor și accesibil. Își pot descărca certificatul persoanele care s-au vaccinat anti-Covid, cele care au trecut prin boală sau persoanele care au un test negativ.

ADVERTISEMENT

În această săptămână, Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a prezentat pașii pentru obținerea certificatului digital COVID – disponibil pe platforma oficială.

certificat digital COVID

Pașii sunt extrem de simpli: introduci o adresă de email validă, primești un link, pe care după ce îl accesezi ești direcționat în prima pagină a platformei. Aici îți introduci datele, dai ”salvează” și certificatul generat poate fi apoi accesat și vizualizat atât din lista de certificate – prin selectarea certificatului, cât și prin descărcarea efectivă, în format *pdf, a documentului, care se poate tipări.

ADVERTISEMENT

certificat digital COVID

Autenticitatea certificatului va fi garantată de un cod QR. Acest cod QR va putea fi scanat la punctul de trecere vamală, iar certificatul va putea fi prezentat atât pe hârtie, cât și pe telefon.

Atât STS, cât și ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, au atenționat că pot exista probleme cu generarea acestui document, în situațiile în care apar inadvertențe între informațiile completate de o persoană și cele înregistrate în bazele de date conectate cu platforma https://certificat-covid.gov.ro.

ADVERTISEMENT

certificat digital COVID

”De aceea, solicitarea de eliberare a certificatelor de vaccinare trebuie realizată cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de momentul utilizării, iar pentru cele de testare cu cel puțin 12 sau 48 de ore, în funcție de tipul de test efectuat – rapid sau PCR”, a avertizat STS.

Care e timpul de obținere al documentului

Cei de la STS informează că obținerea certificatului este un proces absolut gratuit. Părinții trebuie să își dea acordul pentru minorii sub 14 ani.

Timpul de generare a certificatului poate varia de la câteva secunde la o oră, în funcție de numărul de solicitări de pe site.

Imediat după ce documentul a fost emis, vei fi notificat printr-un email la adresa urcată în platformă.

Până pe 12 august, acest certificat digital va putea fi folosit în paralel cu adeverințele de vaccinare. Pentru cei care s-au vaccinat, certificatul digital este valabil un an.

În cazul celor care au trecut prin boală, valabilitatea este de 180 de zile de la primul test pozitiv, iar pentru cei cu un test negativ, valabilitatea este de 24 sau de 72 de ore, în funcție de testul efectuat.

ADVERTISEMENT
Tags: