News

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro. Comisia Europeană dorește limitarea activității de spălare a banilor

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în interiorul Uniunii Europene.
21.07.2021 | 09:23
Platile cash limitate la 10000 de euro Comisia Europeana doreste limitarea activitatii de spalare a banilor
ADVERTISEMENT

Un proiect al Comisiei Europene prevede mai multe măsuri de evitare a spălării banilor, iar printre acestea se află și limitarea plăților cu bani gheață din țările Uniunii Europene.

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în interiorul UE

Proiectul pe care dorește să îl implementeze Uniunea Europeană implică crearea unei noi autorități care să se ocupe special de combatarea activităților de spălare a banilor, dar și de aplicarea unor noi reglementări privind criptomonedele și tranzacțiile făcute cu acestea.

ADVERTISEMENT

De asemenea, aceeași autoritate ar urma să se ocupe de limitarea tranzacțiilor efectuate cu cash la suma de 10.000 de euro.

Valdis Dombrovskis, vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, care este responsabil de Afaceri Economice a transmis că în acest fel se vor limita infracțiunile financiare care privesc spălarea banilor.

ADVERTISEMENT

“Infracţiunile financiare generează miliarde de euro de bani murdari în fiecare an. În fiecare moment, ştim că infractorii filtrează cel puţin unele dintre profiturile obţinute prin intermediul sistemului financiar al Uniunii Europene”, a declarat acesta.

Măsuri la nivelul UE pentru limitarea spălării banilor. Inclusiv criptomonedele sunt vizate

Astfel, se vor crea noi reguli pe care toate statele europene trebuie să le respecte, asemenea celor care au fost elaborate în 2008, după ce a avut loc criza economică, a mai spus sursa citată.

ADVERTISEMENT

Totodată, Valdis Dombrovskis a subliniat necesitatea ca aceste reguli să fie adaptate și pentru criptomonede, pentru că și acestea sunt folosite pentru spălarea banilor și a altor infracțiuni.

“De asemenea, vom propune un plafon de 10.000 de euro pentru tranzacţiile mari în numerar. Apoi, eu am menţionat că legile noastre trebuie să ţină pasul cu vremurile şi cu dezvoltarea tehnologică.

ADVERTISEMENT

În cazul criptoactivelor, acest lucru a devenit urgent. Criptoactivele sunt folosite din ce în ce mai frecvent pentru spălare de bani şi în scopuri infracţionale”, a spus acesta.

De asemenea, pentru a putea fi realizat acest lucru, toate transferurile cu criptomonede vor avea nevoie de detaliile expeditorului şi beneficiarului, lucru care este acum disponibil doar pentru banii clasici.

„Vom aduce criptoactivele în totalitate în scopurile reglementărilor UE împotriva spălării banilor.

Toate transferurile de criptoactive trebuie să aibă detaliile expeditorului şi beneficiarului. Acest lucru se aplică deja transferurilor de bani reali”, a mai declarat Valdis Dombrovskis.

ADVERTISEMENT
Tags: