Sport

Play-off SuperLiga, live blog etapa 3. Rapid – U Cluj 1-2. Giuleștenii, răpuși de dubla lui Mendy. Cum arată clasamentul

Live blog play-off SuperLiga etapa 3: program complet, rezultate în timp real, marcatori, clasament actualizat și reacții după meciuri. Vezi pe Fanatik.ro toate detaliile.
05.04.2026 | 22:31
Playoff SuperLiga live blog etapa 3 Rapid  U Cluj 12 Giulestenii rapusi de dubla lui Mendy Cum arata clasamentul
Play-Off SuperLiga, etapa 3: Rapid - U Cluj, live video. Sursa Foto: Sport Pictures.
ADVERTISEMENT

Play-off-ul din SuperLiga revine în forță după pauza prilejuită de meciurile echipelor națională. Întrecerea finală între primele 6 clasate contează cu etapa cu numărul 3, care va începe sâmbătă, 4 aprilie. Vezi pe FANATIK.RO toate detaliile.

UPDATE: Clasament actualizat după Rapid – U Cluj 1-2

U Cluj a plecat din nou cu toate punctele din Giulești după ce a învins Rapid cu 2-1 în etapa a 3-a din play-off-ul SuperLigii. Ardelenii au revenit, după ce au fost conduși. Oucasse Mendy a făcut „dubla” și a redus Giuleștiul la tăcere. Iată clasamentul după acest meci:

ADVERTISEMENT

Clasament după Rapid - U Cluj 1-2 etapa 3 play-off

UPDATE: Rapid – U Cluj 1-2 (Vulturar 20 / Mendy 66, 82)

Min. 90+3: Final de meci. U Cluj pleacă cu toate cele 3 puncte.

Min. 90: Sunt arătate 3 minute de prelungire de la marginea terenului.

Min. 82: GOOOL U Cluj! Mendy face „dubla” cu o lovitură impecabilă de cap. Stanojev a oferit assist-ul cu o centrare în urma unor driblinguri de mare finețe.

Min. 80: Gabi Gheorghe a șutat puternic din afara careului, dar Gertmonas a avut o paradă spectaculoasă și a respins în corner.

Min. 68: Aioani scoate o minge pe care „scria” gol, după o lovitură de cap perfectă a lui Cristea.

ADVERTISEMENT

Min. 66: GOOOL U Cluj! Mendy restabilește egalitatea cu un șut din cădere în careu. Mikanovic a fost în rolul de servant.

Min. 58: Paraschiv a tras la poartă, însă mingea a fost deviat în corner.

ADVERTISEMENT

Min. 46: A început cea de-a doua repriză.

Min. 45+4: Final de primă repriză.

Min. 45: De la margine sunt arătate 4 minute suplimentare.

ADVERTISEMENT

Min. 39: Același Paraschiv trage din nou la poartă, însă mingea a fost scoasă de lângă bară de Gertmonas.

Min. 24: Paraschiv a trimis peste poartă, după o respingere a lui Alexandru Chipciu în careul mic.

Min. 20: GOOOL Rapid! Cătălin Vulturar deschide scorul după o fază construită perfect de giuleșteni. Petrila, pasator decisiv.

Min. 12: Ovidiu Bic își încearcă și el norocul, de la distanță, dar balonul trece cu mult peste poarta apărată de Aioani.

ADVERTISEMENT

Min. 9: Petrila scapă în flancul stâng, din pasa lui Moruțan, dar extrema giuleștenilor a tras mult peste poartă.

Min. 5: Trupa lui Cristiano Bergodi a început foarte ofensiv partida și a creat deja pericol la poarta gazdelor.

Min. 1: A început duelul din Giulești dintre Rapid și U Cluj. Victor Angelescu s-a poza înaintea fluierului de start cu Claudiu Petrila, care a ajuns la 100 de meciuri pentru giuleșteni.

UPDATE: Echipele de start din Rapid – U Cluj

Au fost anunțate echipele de start pentru Rapid – U Cluj, confruntare care va lua startul la ora 20:30:

  • Rapid: Aioani – Onea, Pașcanu, Kramer, Borza – Moruțan, Vulturar, Grameni – Dobre (cpt.), D. Paraschiv, Petrila; Rezerve: Iliev – Ciobotariu, Manea, Sălceanu, Christensen, Hromada, K. Keita, G. Gheorghe, Talisson, Hazrollaj, Koljic; Antrenor: Costel Gâlcă;
  • U Cluj: Gertmonas – Chinteș, I. Cristea, Coubiș, Chipciu (cpt.) – Bic – Nistor, Drammeh – Stanojev, Lukic, O. Mendy; Rezerve: Lefter – Mikanovic, J. Cisse, Capradossi, Miguel Silva, Codrea, Murgia, Pall, Gheorghiță, Fabry, Postolachi, Trică; Antrenor: Cristiano Bergodi.

UPDATE: Lotul Rapidului pentru derby-ul cu Universitatea Cluj

Cu aproximativ 3 ore și jumătate înaintea meciului cu Universitatea Cluj, Rapid a anunțat lotul pe care Costel Gâlcă se va baza la meciul din Giulești. Reamintim că 10 sectoare din stadion sunt închise, din cauza sancțiunilor Comisiei de Disciplină a FRF. Giuleștenii au anunțat că nu se vor putea baza la meciul cu U Cluj pe fundașul central, Leo Bolgado, care a suferit o accidentare la genunchi. Iată cum arată lotul complet.

UPDATE: Clasament actualizat după FC Argeș – Dinamo 1-1

FC Argeș și Dinamo și-au împărțit punctele la Mioveni. Deși piteștenii au condus o bună bucată de timp, „câinii” au restabilit egalitatea și au forțat chiar golul victoriei pe final. Iată cum arată clasamentul în urma acestei partide:

Clasament play-off după FC Argeș - Dinamo 1-1 etapa 3

UPDATE: FC Argeș – Dinamo 1-1 (Matos 43 pen. / Gnahore 76)

Min. 90+6: Final de meci la Mioveni.

Min. 90: De la margine sunt arătate 6 minute suplimentare.

Min. 76: GOOOL Dinamo! Gnahore reușește de această dată să introducă mingea în poartă după o bară a lui Karamoko. Mijlocașul nu mai marcase din prima etapă a acestui sezon.

Min. 71: Gnahore, dintr-o poziție ideală, a trimis pe lângă poarta apărată de Cătălin Căbuz.

Min. 58: Musi are o finalizare slabă în încercarea de a restabili egalitatea.

Min. 46: A început repriza secundă!

Min. 45+3: Final de primă repriză.

Min. 43: GOOOL FC Argeș! Matos îl execută pe Roșca de la punctul cu var, deși portarul dinamovist ghicise colțul.

Min. 39: Armstrong l-a lovit în careu pe Borța, iar piteștenii au solicitat penalty. Arbitrul consultă monitorul VAR și acordă lovitură de pedeapsă.

Min. 26: Musi driblează mai mulți adversari, trage la poartă, iar Sivis trimite pe lângă după respingerea lui Căbuz.

Min. 22: Matos șutează din voleu, iar Vadim Rață a atins ultimul balonul, care a trecut peste poarta lui Dinamo.

Min. 15: FC Argeș are un corner în urma căruia jucătorii piteștenilor trimit, pe rând, trei șuturi pe poarta lui Dinamo. Portarul Roșca a intervenit de fiecare dată și a reținut în siguranță în cele din urmă.

Min. 1: A început meciul!

UPDATE: Echipele de start de la FC Argeș – Dinamo

Antrenorii Bogdan Andone și Zeljko Kopic și-au ales formulele de start pentru meciul dintre FC Argeș și Dinamo. Iată cum vor începe cele două echipe partida din etapa a 3-a din play-off:

  • FC Argeș: Căbuz – Garutti, Tudose, Sadriu – Borța, Rață, Sierra, Micovschi, Briceag – Matos, Bettaieb. Rezerve: Crăciun, Tofan, A. Marin, Seto, Rădescu, Blagaic, Y. Pîrvu, R. Moldoveanu, Brobbey, Manole, M. Șerban, Idowu. Antrenor: Bogdan Andone.
  • Dinamo: Roșca – Sivis, Stoinov, Boateng, Opruț – Soro, Mărginean, Cîrjan – Musi, Al. Pop, Armstrong. Rezerve: Epassy, Gnahore, Karamoko, Milanov, Mazilu, Cr. Mihai, Tarbă, Caragea, Toader, G. Pușcaș, Țicu, Idowu. Antrenor: Zeljko Kopic.

Rezultate complete din etapa 3 din play-off-ul SuperLigii

Play-off-ul din SuperLiga este mai spectaculos ca niciodată. După primele două etape, aproape toate cele 6 echipe au șanse la play-off. Primul loc este împărțit între Universitatea Cluj și Universitatea Craiova, care au același număr de puncte. Totul se poate schimba însă după runda cu numărul 3. Singura echipă care are maximum de puncte după primele două etape este U Cluj, care le-a bătut pe CFR Cluj (3-2) și pe FC Argeș (1-0). Până acum, în play-off, doar Dinamo nu a obținut niciun punct. „Câinii roșii” au pierdut atât cu Rapid, scor 2-3, cât și cu Universitatea Craiova, scor 0-1.

Meciurile etapei 3 din play-off-ul SuperLigii – detalii și scoruri finale

FANATIK îți aduce toate detaliile legate de a 3-a etapă din play-off-ul SuperLigii. FC Argeș – Dinamo deschide runda sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 19:30. Partida care încheie etapa este Universitatea Craiova – CFR Cluj, meci programat luni, 6 aprilie, ora 20:30. Iată programul complet:

Sâmbătă, 4 aprilie

  • Ora 19:30: FC Argeș – Dinamo (Digi Sport 1, Prima Sport 1)

Duminică, 5 aprilie

  • Ora 20:30: Rapid – U Cluj (Digi Sport 1, Prima Sport 1)

Luni, 6 aprilie

  • Ora 20:30: Universitatea Craiova – CFR Cluj (Digi Sport 1, Prima Sport 1)

FC Argeș – Dinamo

FC Argeș și Dinamo sunt echipele care au dezamăgit în primele două etape din play-off și care au, în acest moment, cele mai mici șanse la titlu. Dacă în prima etapă au dat lovitura pe Oblemenco, unde au câștigat cu 1-0, piteștenii au dat-o în bară la Mioveni, acolo unde U Cluj i-a bătut din cauza gafei colosale a lui Căbuz. În schimb, Dinamo a pierdut și cu Rapid și cu Universitatea Craiova și e pe locul 6, la 7 puncte de locul 1.

Rapid – U Cluj

Rapid are de luat o revanșă în fața propriilor suporteri. După ce a pierdut în Gruia, scor 0-1, cu CFR Cluj, echipa lui Costel Gâlcă vrea să câștige împotriva lui U Cluj. „Șepcile roșii” au fost o adevărată „Bestia Nera” pentru alb-vișinii în ultimele sezoane. Rapid are șapte meciuri la rând fără victorie împotriva Universității Cluj.

Universitatea Craiova – CFR Cluj

Universitatea Craiova și CFR Cluj se întâlnesc pentru a patra oară în acest sezon. Pe lângă cele două meciuri din sezonul regulat, U Craiova și CFR s-au duelat și în sferturile de finală ale Cupei României. Acolo, oltenii au avut câștig de cauză. Echipa lui Coelho s-a impus cu scorul de 3-1 după prelungiri. Cu o victorie, echipa lui Pancu o poate egala la puncte pe Craiova. CFR e pe locul 3, cu 30 de puncte.

Cine transmite la TV SuperLiga

Toate meciurile din a 3-a etapă de play-off din SuperLiga pot fi urmărite la televizor pe canalele Digi Sport 1 și Prima Sport 1, care dețin dreptul de a transmite prima ligă din România.

Cum poți să vezi online a 3-a etapă din play-off. Cum vizionează românii din diaspora

Partidele din SuperLiga pot fi urmărite, de asemenea, și online în România. Variantele de live stream sunt următoarele:

  • Digi Online: accesibilă abonaților Digi.
  • PrimaPlay: o platformă ce necesită și ea abonare și care difuzează online canalele Prima Sport.
  • Orange TV Go: variantă pentru abonații Orange, care pot urmări Prima Sport live stream.

Românii din diaspora pot apela și ei la platformele de streaming amintite. Digi Online poate fi accesată doar cu IP de România (conținutul poate fi urmărit doar prin date mobile sau cu VPN), în timp ce PrimaPlay și Orange TV Go transmit internațional abonaților lor, indiferent de providerul de internet.

Clasament SuperLiga la startul etapei 3 din play-off

După primele două etape de play-off, clasamentul SuperLigii „fierbe” la vârf. . Suspansul crește din nou, iar fiecare meci devine crucial, mai ales pentru primele patru echipe Iată clasamentul înaintea celei de-a 3-a  runde din play-off:

clasament play-off
Clasament play-off

Cote și ponturi pariuri în etapa 3 din play-off-ul SuperLigii

FANATIK vine din nou în ajutorul celor care vor să realizeze bilete la pariuri cu ocazia acestei etape din play-off. Iată câteva pronosticuri pe care le puteți avea în seamă pentru runda a 3-a:

  • FC Argeș – Dinamo: „sub 2,5 goluri” – 1,62;
  • Rapid – U Cluj: „2 solist” – 3,90;
  • Universitatea Craiova – CFR Cluj: „ambele echipe marchează: Da” – cotă 1,87.

Programul următoarei etape din play-off-ul SuperLigii

Următoarea rundă din play-off, cea cu numărul 4, se va desfășura în zilele de 12 și 13 zile, întrucât etapa de SuperLiga va fi programată în weekend-ul în care are loc și Paștele Ortodox. Iată ce meciuri se vor juca în etapa viitoare:

Duminică, 12 aprilie

  • Ora 21:00: CFR Cluj – Dinamo

Luni, 13 aprilie

  • Ora 18:30: Rapid – FC Argeș
  • Ora 21:30: U Cluj – Universitatea Craiova