Sport

Play-off-ul, coșmarul românilor. Statistica ultimilor cinci ani le dă fiori clujenilor

24.09.2020 | 22:32
Playofful cosmarul romanilor Statistica ultimilor cinci ani le da fiori clujenilor
Play-off de coșmar pentru români. Statistica ultimilor cinci ani nu e de partea noastră. Sursa foto: SportPictures.eu
ADVERTISEMENT

Play-off-ul, coșmarul românilor. CFR Cluj va juca pe teren propriu împotriva finlandezilor de la KuPS Kuopio în play-off-ul Europa League.

Pentru CFR, este a treia prezență într-un play-off european, însă clujenii nu au reușit să se califice niciodată din această fază! Și nu doar ei au avut probleme.

ADVERTISEMENT

Chiar dacă românii au jucat în play-off-urile europene în ultimii ani, o singură dată a reușit o echipă din Liga 1 să meargă mai departe din această fază a competițiilor!

Play-off-ul, coșmarul românilor. Cum a fost acum cinci ani

La începutul sezonului 2015-2016, în play-off-ul Europa League România era reprezentată de două formații. FCSB și Astra Giurgiu erau echipele care își propuneau să ajungă în grupele celei de-a doua competiții europene. Niciuna nu avea să reușească. Astra ajunsese în play-off după ce trecuse de scoțienii de la Iverness cu 1-0 la general, dar și de West Ham United, cu 4-3.

ADVERTISEMENT

Giurgiuvenii dădeau în play-off-ul Europa League peste AZ Alkmaar, una dintre echipele puternice din campionatul Olandei. Trupa antrenată pe atunci de Marius Șumudică era eliminată cu 4-3 la general, deși câștigase în prima manșă cu 3-2 la Giurgiu, revenind de la 0-2. În retur, olandezii s-au impus cu 2-0 și au mers mai departe.

FCSB, în schimb, ajungea să evolueze în play-off-ul Europa League după ce era eliminată de Partizan Belgrad din turul trei preliminar al UEFA Champions League. După 1-1 la București, sârbii se impuneau cu 4-2 la Belgrad, iar elevii lui Mirel Rădoi ajungeau să se înfrunte cu Rosenborg în play-off-ul Europa League. Norvegienii aveau să îi elimine pe roș-albaștri după ce câștigau cu 3-1 pe Național Arena, iar la Trondheim FCSB reușea să câștige doar cu 1-0.

ADVERTISEMENT

2016-2017. Miracol cu West Ham și episodul „Doar Dinamo București”

Sezonul 2016-2017 a fost unul ceva mai bun pentru echipele românești, deși din nou nu ne-am putut bucura deloc de o prezență în grupele UEFA Champions League. FCSB avea ghinion la tragerea la sorți pentru play-off-ul UCL și dădea peste Manchester City. În Europa League, Astra înfrunta în play-off o altă echipă din Premier League, West Ham United.

Duelul dintre FCSB și Manchester City a rămas în istorie mai ales datorită farsei suporterilor dinamoviști, care au păcălit vigilența roș-albaștrilor și s-au folosit de suporterii de la tribuna a doua a Arenei Naționalei pentru a afișa mesajul „Doar Dinamo București”. Pe teren, City a învins cu 5-0, iar în returul de la Manchester a câștigat doar cu 1-0.

ADVERTISEMENT

Deși a fost eliminată din play-off-ul UCL, FCSB avea să meargă direct în grupele Europa League. Tot acolo ajungea și Astra, care o elimina încă o dată pe West Ham United! După ce cu un sezon în urmă englezii erau scoși de trupa lui Șumudică în turul trei preliminar al Europa League, în 2016 ei erau eliminați din play-off. Giurgiuvenii se calificau după 1-1 la Giurgiu și 1-0 în favoarea lor, la Londra.

Așadar, play-off-urile din 2016 au adus pentru România un succes fantastic reușit de Astra Giurgiu, dar și un premiu de consolare pentru FCSB. Ambele echipe au evoluat în grupele Europa League din acel sezon.

Astra reușea chiar să se califice dintr-o grupă din care au mai făcut parte AS Roma, Viktoria Plzen și Austria Viena. Giurgiuvenii erau apoi scoși din competiție de Genk. FCSB a fost ultima în grupa ei, din care au mai făcut parte Osmanlispor, Villareal și FC Zurich.

2017-2018. Umilință pentru Viitorul, din nou premiu de consolare pentru FCSB

Un contingent important de echipe românești aveau să participe în competițiile europene la startul sezonului 2017-2018. Un nume surprinzător era cel al lui Dinamo, care ajungea într-un tur preliminar de Europa League pentru prima oară de la meciul cu Metalist Harkov din 2012. „Câinii” dădeau peste Athletic Bilbao în turul 3 și erau eliminați cu 4-1 la general.

Nici Universitatea Craiova nu avea o soartă mai blândă, în calea oltenilor ieșind AC Milan. Italienii treceau de alb-albaștri cu 3-0 la general. Astra se vedea și ea eliminată tot în turul trei preliminar al Europa League. „Călăii” giurgiuvenilor erau, în mod surprinzător, ucrainienii de la Oleksandriya, care se impuneau cu 1-0 la general.

În play-off-ul Europa League era prezentă doar formația Viitorul Constanța, căreia sorții i-au ales un adversar foarte dificil. Austriecii de la Red Bull Salzburg treceau ușor de formația lui Hagi, cu 7-1 la general. În schimb, în grupele Europa League ajungea tot FCSB.

Și tot după ce era eliminată din play-off-ul UCL. Echipa roș-albastră nu a avut nicio șansă pe Arena Națională în fața alb-verzilor de la Sporting Lisabona, care s-au impus cu 5-1. Asta după ce în tur, la Lisabona, FCSB reușise să scoată un 0-0 care îi dădea mari speranțe la calificare. Oricum, eliminarea din play-off-ul UCL a fost sinonimă cu participarea directă în grupele Europa League.

FCSB s-a calificat atunci din grupa cu Viktoria Plzen, Lugano și Hapoel Beer Sheva, însă a fost eliminată de Lazio imediat, cu 5-2 la general, după ce roș-albaștrii se impuseseră cu 1-0 la București.

2018-2019. Coșmarul Dudelange și nicio echipă în grupe

În ediția 2018-2019 a cupelor europene, România nu a avut nicio reprezentantă în play-off-ul Champions League. CFR Cluj era eliminat încă din turul doi, de către suedezii de la Malmo și era trimisă în preliminariile Europa League.

Acolo mai participau și Viitorul Constanța și FCSB. Viitorul trecea de primul tur de luxemburghezii de la Racing FC cu 2-0 la general, dar era eliminată de olandezii de la Vitesse în turul doi, cu scorul general 3-5. FCSB, pe de altă parte, a avut un parcurs excelent până în play-off.

În turul doi, roș-albaștrii au trecut cu 6-0 de Rudar Valenje, din Slovenia, iar în turul trei i-au scos pe croații de la Hajduk Split cu 2-1 la general. În play-off, însă, FCSB era eliminată cu 4-3 la general de către Rapid Viena, după ce austriecii câștigau cu 3-1 acasă și pierdeau doar cu 2-1 în returul de la București.

Cel mai mare coșmar românesc al acelui sezon avea să fie, însă, contraperformanța lui CFR Cluj. Și pe atunci campioană în Liga 1, CFR era eliminată din play-off-ul Europa League de către F91 Dudelange, o echipă din luxemburg. Micuțul club luxemburghez învingea tur-retur campioana României și se califica cu scorul general de 5-2.

2019-2020. Premiu de consolare pentru CFR. FCSB, out!

În sezonul trecut, reprezentanta României în Champions League a fost din nou CFR Cluj. Ardelenii s-au prezentat ceva mai bine și au reușit să ajungă până în play-off. Au trecut de Astana FC (3-2 la general), apoi de Maccabi Tel Aviv (3-2 la general) și Celtic Glasgow (5-4 la general).

În play-off, CFR a dat peste Slavia Praga, un adversar considerat inițial abordabil. Din nefericire, însă, clujenii au fost eliminați după două înfrângeri cu 1-0. Drept premiu de consolare, au primit o participare în grupele Europa League. Din grupa clujenilor au făcut parte Celtic Glasgow, Lazio Roma și francezii de la Rennes.

Elevii lui Dan Petrescu s-au calificat de pe locul doi și au fost apoi eliminați de Sevilla în șaisprezecimile competiției, după 1-1 la Cluj și 0-0 în Spania.

Alte reprezentante ale României în Europa League au fost Universitatea Craiova, Viitorul și FCSB. Oltenii au trecut în turul întâi de Sabail FK, (6-4 la general), iar apoi de ungurii de la Honved (0-0 la general, 3-1 la penalty-uri). Aventura alb-albaștrilor s-a oprit în turul trei, când au fost eliminați de grecii de la AEK Atena (3-1 la general). Viitorul Constanța era și ea eliminată de KAA Gent în turul întâi al calificărilor, după un spectaculos 7-5 la general.

FCSB ajungea până în play-off după ce trecea pe rând de Milsami Orhei (4-1 la general), Alașkert FC Erevan (5-3 la general) și Mlada Boleslav (1-0 la general). În play-off, însă, roș-albaștrii nu au reușit să îi depășească pe portughezii de la Vitoria Guimaraes (0-1 la general) și au ratat calificarea în grupele competiției.

Play-off-ul, coșmarul românilor. Calificări mai mult de consolare

Așadar. relația dintre echipele românești și play-off-urile europene a fost una nu foarte productivă pentru noi, în ultimii cinci ani. Calificările obținute au fost mai mult de consolare, ca urmare a incapacității cluburilor românești de a trece de play-off-ul UCL și a generozității UEFA de a răsplăti echipele eliminate în acea fază cu locuri garantate în grupele Europa League.

Practic, din zece participări românești în play-off-urile europene, doar o singură dată echipa românească a reușit să își elimine adversara în ultimii cinci ani. Performanța a aparținut Astrei Giurgiu, care a eliminat-o pe West Ham din Europa League în 2016.

În rest, au fost numai duble ratate. În afară de reușita Astrei, au mai fost șase prezențe românești în play-off-ul Europa League, terminate mereu prost, cu eliminări în fața unor formații precum Rosenborg, Alkmaar, Red Bull Salzburg, Dudelange, Rapid Viena sau Vitoria Guimaraes.

CFR Cluj va avea șansa de a juca un play-off pentru al treilea sezon la rând. După eșecul din Europa League cu Dudelange și cel din UCL, contra celor de la Slavia Praga, clujenii au ocazia să spargă blestemul și să se califice în grupele Europa League pentru al doilea an consecutiv. Meciul cu finlandezii de la KuPS Kuopio se va juca în Gruia, în data de 1 octombrie.

ADVERTISEMENT