Sport

Pleacă MM Stoica după ce Gigi Becali a pus antrenor român la FCSB? Managerul roș-albaștrilor a rupt tăcerea: „Eu ce să le fac?”

MM Stoica a spus totul despre plecarea sa de la FCSB după ce Gigi Becali a pus antrenor român la FCSB. Ce mesaj a avut pentru contestatarii săi.
19.05.2026 | 15:15
Pleaca MM Stoica dupa ce Gigi Becali a pus antrenor roman la FCSB Managerul rosalbastrilor a rupt tacerea Eu ce sa le fac
Mihai Stoica rupe tăcerea după ce a promis că pleacă de la FCSB dacă Gigi Becali aduce antrenor străin. Sursa Foto: Colaj FANATIK.
ADVERTISEMENT

FCSB are un nou antrenor principal. Bucureștenii vor fi conduși oficial de Marius Baciu, fostul fotbalist român. Ce a spus Mihai Stoica după ce promisese că își va da demisia de la club dacă Gigi Becali va instala un antrenor român pe banca tehnică. Cum a descris situația antrenorilor de la formația „roș-albaștrilor” în ultimii ani.

MM Stoica a lămurit situația plecării sale de la FCSB după ce Gigi Becali a adus antrenor străin

Mihai Stoica a insistat după plecarea lui Mirel Rădoi pentru revenirea lui Elias Charalambous la FCSB, dorindu-și în continuare un antrenor străin la FCSB. MM anunțase public că va pleca de la echipă dacă Gigi Becali aduce antrenor român. Luni, 18 mai, FANATIK a anunțat în exclusivitate că latifundiarul din Pipera l-a instalat pe banca tehnică pe Marius Baciu. Ce a spus președintele „roș-albaștrilor” după promisiunea făcută anterior. „Să stea liniștiți și să nu se mai ducă după fentă. Dacă s-au dus după fentă, eu ce să le fac? Am forțat și eu nota, să aducem străin… Dacă nu a mers, nu a mers. Așa am făcut și la Urziceni. Am zis că, dacă mai face cineva 8 puncte în grupe de Champions League, ies din fotbal. Sezonul viitor a făcut CFR Cluj 10 și au sărit toți să ies… Eu am zis 8, ei au făcut 10. Dacă făceau egal în ultimul meci, aveam o problemă (n.r. – râde).

ADVERTISEMENT

Nu știu de ce Gigi nu mai vrea antrenor străin. Așa a hotărât acum. În 2005 am fost la Dan Petrescu acasă, eu cu Gigi. Efectiv eram obosiți spre dimineață, dar îmi venise o idee. Petrescu nu voia să vină, după ce terminasem pe 1. Gigi a zis apoi să aduc pe cine vreau și l-am adus pe Protasov. Nu au vrut Hagi, Petrescu, l-am adus pe Protasov și apoi a venit Olăroiu”, a spus inițial MM Stoica.

FCSB, antrenată în ultimii ani de foștii căpitani ai echipei

Ulterior, Mihai Stoica a vorbit despre ultimii antrenori de la FCSB. Cu excepția cipriotului Elias Charalambous, care a jucat în România la FC Vaslui, toți ceilalți au fost foști jucători ai bucureștenilor și au purtat pe braț banderola de căpitan. „Era o glumă cu fumul roș-albastru. Marius chiar e roș-albastru, sunt culorile care îl reprezintă. A jucat 6 ani la Steaua și a fost zeci de meciuri căpitan.

ADVERTISEMENT

Astăzi aveam doar jumătate de echipă la antrenament și chiar asta spunea că în ultima vreme am tot prezentat foști căpitani. Pintilii, Dică, Elias a fost altceva, Mirel, care a fost ca o ploaie de vară… și acum Marius Baciu. Am avut mână bună, chiar dacă nu aveau un CV foarte bine garnisit. Rezultate au fost și cu Dică, și cu Pintilii. Dică, în ambele mandate, a făcut rezultate remarcabile în Europa”, a mai spus oficialul FCSB-ului la MM la FANATIK.

ADVERTISEMENT