Sport

Pleacă Târnovanu de la FCSB?! Giovanni Becali, anunţ despre transfer: “O să aducă nişte bani clubului!”

Ce spune Giovanni Becali, impresarul lui Ștefan Târnovanu, despre viitorul portarului român de la FCSB. „Există un antrenor, un patron. Fac ce vor ei”.
01.02.2026 | 07:30
Pleaca Tarnovanu de la FCSB Giovanni Becali anunt despre transfer O sa aduca niste bani clubului
Pleacă Ștefan Târnovanu de la FCSB? Ce spune impresarul portarului
ADVERTISEMENT

Ștefan Târnovanu se află într-un moment extrem de delicat al carierei, într-un sezon în care statutul său de titular la FCSB părea, până nu demult, de neclintit. Portarul campioanei României a fost anunțat de Gigi Becali că va fi scos din primul „11”, decizia fiind dictată de nevoia clubului de a respecta regula U21. Mutarea riscă însă să producă efecte importante atât la nivel sportiv, cât și financiar, iar impresarul Giovanni Becali a analizat pe larg situația portarului, viitorul său la club și posibilele scenarii din vară.

Pleacă Ștefan Târnovanu de la FCSB? Ce spune impresarul portarului

Giovanni Becali consideră că FCSB se expune unui risc major dacă renunță la unul dintre cei mai constanți portari din Superliga, mai ales într-un moment în care Târnovanu are deja un număr mare de meciuri la nivel înalt și o cotă bună pe piața transferurilor. Agentul este convins că menținerea pe bancă a portarului ar putea diminua interesul cluburilor din străinătate și, implicit, suma pe care FCSB ar putea-o încasa în urma unui transfer.

ADVERTISEMENT

„Eu sper ca, în vară, să aducă niște bani clubului. Crezi că FCSB îl va abandona pe Târnovanu? Problema e că FCSB nu va mai lua banii pe care ar fi putut să îi ia. Eu nu cred că FCSB va face asta. Lumea știe cine e Târnovanu, se știe despre ce e vorba”, e de părere Giovanni Becali.

Cum vede Giovanni Becali decizia luată de FCSB de a-l trece pe Târnovanu pe banca de rezerve

Decizia de a-l trece pe Târnovanu pe banca de rezerve este pusă de Giovanni Becali în contextul evoluțiilor recente ale echipei, dar mai ales al presiunii generate de regula U21, care limitează opțiunile antrenorului. Impresarul subliniază însă că, odată cu apropierea meciurilor decisive, experiența va cântări mai mult decât orice criteriu de vârstă.

ADVERTISEMENT

„FCSB a stat mai mult în jumătatea lor de teren. Au început jucătorii să creadă. Asta e. Dacă nu apără, nu apără. S-a mai întâmplat. Mai sunt șapte meciuri în sezonul regular și altele zece în play-off. Nu îl știu pe băiatul U21, e problema lor. Când vor fi aproape de play-off și vor juca meciurile importante, cred că varianta va fi Târnovanu. Există un antrenor, un patron. Fac ce vor ei. Dacă va avea șanse la play-off, va juca Târnovanu. În play-off nu cred că poți juca cu un under în poartă”, explică agentul FIFA.

ADVERTISEMENT

Perioada importantă în viața lui Ștefan Târnovanu! Portarul de la FCSB se căsătorește

Impresarul a vorbit și despre situația personală a portarului. Internaționalul român va face nuntă în primăvară. „Nu am vorbit cu el. E urâtă situația. (N.r. Vrea să plece?) Normal. În primăvară are nuntă. Are peste 100 de meciuri la FCSB”, spune Giovanni Becali.

Un gigant din Turcia s-a interesat de Târnovanu. De ce a picat transferul

În ceea ce privește viitorul din vară, Giovanni Becali a dezvăluit că l-a propus pe Târnovanu la Galatasaray, una dintre forțele campionatului Turciei. Discuțiile nu au avansat din cauza faptului că formația din Istanbul este deja acoperită pe acest post: „L-am propus la Galatasaray, dar nu are nevoie de portari”, a mai precizat impresarul la Giovanni Show.

ADVERTISEMENT