Tensiunile la FC Hermannstadt între conducere, antrenor și jucători devin din ce în ce mai mari cu trecerea timpului. Marius Măldărășanu a fost crticiat aspru după ultimul eșec al echipei și a afirmat la conferința de presă dinaintea partidei cu Petrolul că șansele ca el să plece sunt de 99%, dar că uneori 1% poate fi mai mare decât 99%, dacă se fac schimbările necesare.
Ștefan Băcila, unul dintre acționarii clubului, și-a exprimat nemulțumirea în urma înfrângerii în fața Gloriei Buzău în exclusivitate pentru FANATIK. El nu a fost mulțumit nici de rezultat, nici de faptul că Marius Măldărășanu l-a lăsat pe banca de rezerve pe cel mai bun fotbalist al lor, Ianis Stoica.
Tehnicianul sibienilor a ajuns la capătul răbdării și a anunțat că șansele ca el să rămână din vară sunt foarte mici, dacă la FC Hermannstadt nu se vor face anumite schimbări: „Pe Ștefan (n.r. Băcilă) îl cunoaștem cu toții, este un tip sufletist, dar și impulsiv. De ce nu l-au sunat (n.r. presa) când am bătut Iașiul, când am bătut Rapidul, FCSB-ul, Sepsi? De ce? De ce l-au sunat acum (n.r. după înfrângerea cu Buzău)? Pentru că cineva de lângă el îl știa supărat de înfrângere, de situația că nu a jucat Ianis (n.r. Stoica).
Este patron, poate să critice, însă «Măldă, nu speli vasele, Măldă, nu ai făcut patul, Măldă, nu ai dus gunoiul», dar Măldă mai dă și el cu aspiratorul, acum chiar așa nu fac nimic bun? Mă întreb și eu, e o nebuloasă în mintea mea acum. Lucrurile s-au stricat cam din vară ca atmosferă.
Vreau ca suporterii să știe că ce am construit nu am construit, din fericire, pe nisip, din păcate, nu. Am construit în stâncă. Mai sunt oameni care sapă în jurul fundației, dar îi asigur că fundația este încă puternică.Să vorbim și despre prelungire. Ce s-a scris, că plec 90%, că plec 99% este adevărat. 99% nu voi semna prelungirea. L-am avut pe Dinu Gheorghe președinte, aveam probleme cu banii și ne spunea 99% miercuri, nu ne dădea banii, 99% miercuri, nu ne dădea banii.
La un moment dat îl întrebam: «Dar 1% e mai mare decât 99%?». Adică, posibil ca 1% să fie mai mare decât 99%, dar ca 1% să fie mai mare decât 99% vor fi necesare schimbări, pentru că merele stricate strică și restul merelor. Aici depinde de ce se va întâmpla în club”, a declarat Marius Măldărășanu în conferința de presă.
Deși nu își explică anumite decizii pe care tehnicianul le-a luat la echipă în ultima perioadă, Ștefan Băcilă își dorește ca Marius Măldărășanu să rămână alături de echipa din Sibiu și din următorul sezon, în condițiile în care înțelegerea actuală este valabilă până în această vară:
„Sunt multe decizii pe care le ia pe care eu nu le înțeleg. Nu-l înțeleg, dar sunt deciziile lui. Ideea e să își atingă obiectivele că noi d-asta plătim, el d-asta antrenează. Ceea ce mă șochează la el este că a declarat că ne batem la retrogradare și dacă avem o astfel de gândire… Ca antrenor… Nu cred că este bine. Dar sper să fi fost o rătăcire de moment când a făcut această afirmație
(n.r. – Sunt șanse să continuați și din vară cu domnul Măldărășanu?) Da. Noi i-am făcut deja o ofertă domnului antrenor. Din moment ce noi l-am ofertat, i-am propus prelungirea contractului, da. De ce nu? Eu sunt adeptul continuității. A avut acea serie de rezultate negative, ne-am mai ciondănit noi, dar el a avut mereu susținerea noastră. Și nu ne-a împiedicat o clauză de 50.000 de euro să îl dăm afară. Credeți-mă că n-a fost asta o problemă, dacă voiam într-adevăr să îl dăm afară.
(n.r. – Dânsul ce răspuns a dat?) A rămas că discutăm din vară. Din ce am înțeles de la Nico (n.r. – Daniel Niculae), el e dispus să continue. Dar negociem. Tatonăm. Fiecare să își vadă interesul. Acum interesul nostru e să ne atingem cele două obiective, locul 7 și Cupa României”, a spus acționarul lui Hermannstadt pentru FANATIK.