Dinamo a anunțat luni încă o plecare prin intermediul unui mesaj postat pe pagina oficială de Facebook a clubului. Este vorba despre un jucător adus abia în această vară de echipa din „Ștefan cel Mare”.
Codruț Sandu a semnat cu formația antrenată de Zeljko Kopic din postura de liber de contract, după ce a plecat de la Rapid din cauza unei gafe administrative făcute de oficialii clubului din Giulești.
Portarul în vârstă de doar 19 ani mai fusese legitimat anterior și la FCU Craiova, echipă la care a fost împrumutat de rapidiști în sezonul trecut, dar și la Steaua, club la care și-a făcut o parte din juniorat după ce plecase chiar de la Dinamo.
Revenit deci acum la gruparea alb-roșie, internaționalul U20 era văzut drept o mare speranță de viitor și chiar a primit anumite minute în stagiile de pregătire din această vară.
Ulterior însă, după ce internaționalul camerunez Devis Epassy a ajuns la formația din „Ștefan cel Mare”, în contextul în care Kopic îl are în continuare la dispoziție și pe Alexandru Roșca, s-a ajuns la concluzia că ar fi mai bine pentru Codruț Sandu și pentru dezvoltarea sa profesională ca el să fie împrumutat la o echipă mai slab cotată, în mod evident pentru a putea bifa mai multe meciuri.
Și exact acest lucru s-a și întâmplat. Dinamo a anunțat că l-a împrumutat pe tânărul portar pentru acest sezon în Liga 2, la Corvinul Hunedoara.
„Mult succes, Codruț Sandu! Sosit în această vară la Dinamo, Codruț va evolua în acest sezon în liga secundă, la Corvinul Hunedoara. Împrumutul la Corvinul se întinde pe durata unui sezon competițional.
Îi dorim mult succes lui Codruț și îl așteptăm înapoi și mai puternic!”, au informat dinamoviștii prin intermediul paginii oficiale de Facebook a clubului.
Dinamo s-a mai despărțit în această vară de un portar. Este vorba despre Adnan Golubovic, plecat liber de contract după ce în sezonul trecut a pierdut lupta pentru titularizare cu Roșca.