Rapid a obținut luni seară cel de-al treilea succes al sezonului, după victoria cu 2-1 în fața celor de la FC Botoșani. Imediat după fluierul final, fundașul Cristi Manea și-a anunțat intenția de a părăsi echipa giuleșteană.
Ajuns în Giulești în vara anului 2024, Cristi Manea nu mai este unul dintre titularii incontestabili ai formației antrenate în prezent de Costel Gâlcă. Fundașul dreapta a jucat în toate meciurile din acest sezon și a oferit două pase de gol.
El a fost titular în acest sezon doar la remiza cu CFR Cluj, iar astăzi a fost în luptă de antrenorul alb-vișiniu doar după ce Răzvan Onea s-a accidentat și nu a putut continua.
După fluierul final, Manea și-a exprimat intenția de a părăsă clubul din Giulești, precizând că vrea să joace mai mult pentru a reveni la echipa națională.
„(n.r. S-a tot vorbit că ai putea părăsi Giuleștiul) Ce vă pot spune e că mă simt foarte bine, mereu când am intrat am dat tot ce am putut. Dar e normal. Când vezi că nu joci meci de meci titular, eu, care am pretenții să merg la echipa națională, normal că încerc să găsesc altceva. Nu vreau să deranjez pe nimeni, să iau banii degeaba sau…
Eu vreau să mă bucur de fotbal și să joc. Nu e ușor să intri de pe bancă. Nu știu, aștept să văd săptămânile următoare, pentru că mai e perioadă de transferuri. Momentan, acum mă focusez pe ce e aici, dar nu știi ce se poate întâmpla”.
„Nu, nu am discutat cu antrenorul, nu am vrut. E decizia dumnealui. Îmi respect toți colegii, sunt ca frații mei. Cine crede dumnealui că merită să joace, să joace.
Am spus că nu vreau să deranjez. Nu-i nicio problemă, se găsesc locuri de muncă”, a declarat Cristi Manea, potrivit Digi Sport.