Sport

Plecare-surpriză de la Inter în iarnă? Cristi Chivu ar putea pierde un jucător important

Cristi Chivu ar putea rămâne fără un jucător important. Fotbalistul s-ar putea despărți de Inter chiar în perioada de transferuri din iarnă, deși mai are contract cu clubul până în 2028.
12.10.2025 | 20:17
Plecaresurpriza de la Inter in iarna Cristi Chivu ar putea pierde un jucator important
Cristi Chivu, antrenorul Interului, ar putea să rămână fără un jucător important în iarnă. FOTO: Hepta
ADVERTISEMENT

Transferat de Inter în vara anului trecut după ce a fost un jucător de bază timp de 8 ani la Napoli, Piotr Zielinski ar putea părăsi clubul în perioada de transferuri din iarnă. Deși mai are contract până în 2028 cu „nerazzurrii”, polonezul își dorește să plece de la echipa antrenată momentan de Cristi Chivu.

Plecare-surpriză de la Inter? Cristi Chivu ar putea pierde un jucător important în iarnă

Sosirea lui Piotr Zielinski la Inter din postura de jucător liber a fost văzută drept o mutare foarte bună în vara anului trecut, ținând cont de faptul că polonezul era un jucător important la Napoli. Din nefericire pentru mijlocaș, acesta nu a impresionat sub comanda lui Simone Inzaghi, iar situația sa nu s-a schimbat nici după numirea lui Cristi Chivu pe bancă.

ADVERTISEMENT

Polonezul a strâns doar 121 de minute în mandatul antrenorului român, reușind să ofere o pasă decisivă în eșecul cu Juventus, 3-4. Experimentatul fotbalist este pe penultimul loc într-un clasament al mijlocașilor centrali de la Inter din punct de vedere al minutelor jucate, în fața lui Andy Diouf, care a sosit la club în această vară. Ținând cont de această situație, există posibilitatea reală ca Zielinski să părăsească echipa în iarnă, conform Corriere dello Sport.

Care este principalul impediment în calea plecării lui Zielinski de la Inter

Ținând cont de evoluțiile polonezului din ultimul an și jumătate, e dificil de crezut că acesta ar putea să își păstreze și la următoarea echipă salariul pe care îl are la Inter: 4.5 milioane de euro pe an. Așadar, Zielinski ar putea fi nevoit să accepte un salariu redus pentru a semna cu o altă formație în iarnă.

ADVERTISEMENT

Contractul mijlocașului de 31 de ani cu Inter expiră în 2028. Plecarea lui Zielinski în iarnă ar putea reprezenta o veste bună pentru Cristi Chivu, deoarece în acel context e posibil ca „nerazzurrii” să aducă un alt mijlocaș central pentru a-l înlocui. Inter este interesată în continuare de Manu Kone, fotbalistul Romei, pe care a fost aproape să îl transfere în vară.

ADVERTISEMENT

Cine este Piotr Zielinski

Deși este născut în Polonia și reprezintă această țară la nivel internațional, Piotr Zielinski a evoluat în cariera de fotbalist profesionist doar pentru cluburi din Italia. Acesta a ajuns în „Cizmă” în 2011, la vârsta de 17 ani, când s-a transferat de la Zaglebie Lubin la Udinese, formație pentru care și-a făcut debutul la nivel de seniori.

După patru ani în tricoul „zebrelor”, ultimii doi fiind petrecuți la Empoli, sub formă de împrumut, Zielinski a fost transferat de Napoli în schimbul sumei de 16 milioane de euro. Polonezul a fost un jucător esențial timp de opt ani de zile pentru Napoli, alături de care a câștigat un titlu și o Cupă. Cu 364 de prezențe, acesta se află pe locul 7 în clasamentul all-time din istoria clubului, ierarhie condusă de Marek Hamsik (520 de meciuri).

ADVERTISEMENT
  • 10 milioane de euro este cota actuală a lui Piotr Zielinski, conform transfermarkt
  • 102 selecții și 15 goluri are mijlocașul la echipa națională a Poloniei