Liga 2 are parte de un prim mare derby încă din etapa a 3-a, CS Dinamo – Steaua. Lovitura de start a meciului a fost dată de legendele Ștefan Iovan si Ionel Augustin. Pe cine a mai surprins reporterul FANATIK prezenți pe stadionul „Arcul de Triumf”.
Liga 2 a început deja de câteva etape, iar primul mare meci a venit în runda cu numărul 3 între CS Dinamo și Steaua. Deși nou-promovată, CS Dinamo are mari ambiții în acest sezon, iar un meci cu Steaua nu putea fi unul oarecare.
Atmosfera incendiară de la derby a fost completată perfect cu apariția mai multor fotbaliști emblematici ale ambelor echipe, iar scandările suporterilor au acoperit fondul sonor.
Astfel, pe lângă fanii și oficialii celor două tabere, pe stadionul „Arcul de Triumf” și-au făcut apariția și nume grele precum Ionuț Lupescu, Ioan Andone, Marius Niculae, Victor Pițurcă, Ștefan Iovan și Adrian Bumbescu.
Ziua de miercuri, 4 iunie, va rămâne în istoria clubului CS Dinamo. Atunci, bucureștenii au promovat în Liga 2 la capătul unui baraj final contra Vediței Colonești.
După 4-2 în meciul tur, CS Dinamo a remizat la retur (1-1) și a obținut astfel promovarea în eșalonul secund. Antrenorul Florin Bratu declara imediat după ca Liga 2 va fi o adevărată provocare pentru el și pentru elevii săi.
„Această promovare înseamnă enorm. Orice obiectiv împlinit e o reușită. Am venit aici să mă relansez și eu. Simțeam nevoia să mă fac din nou cunoscut. Trebuie să am o performanță.
Mă gândesc la duelurile din Liga 2. E un nivel superior, va fi o provocare pentru jucători. Vom îmbunătăți lotul și ne vom face simțită prezența în fiecare meci”, a declarat Florin Bratu.