News

Ploi torenţiale, grindină şi vijelii în aproape toată ţara

Meteorologii ne avertizează că vremea se va schimba de la o zi la alta. Dacă una dintre următoarele zile va fi dominată de ploi, în cursul celeilalte temperaturile pot urca până la 30 de...
02.07.2014 | 21:48
Ploi torentiale grindina si vijelii in aproape toata tara

Meteorologii ne avertizează că vremea se va schimba de la o zi la alta. Dacă una dintre următoarele zile va fi dominată de ploi, în cursul celeilalte temperaturile pot urca până la 30 de grade.

Joi, vremea schimbă din nou foaia şi aşteptăm un nou episod de ploi torenţiale, grindină şi vijelii. Meteorologii anunţă averse ce vor avea şi caracter torenţial, însoţite de tunete si fulgere, în prima parte a zilei în Banat, Crişana, Maramureş şi local în Oltenia şi Transilvania, apoi mai ales în jumătatea de est a ţării şi în zonele de munte. Izolat, cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi va cădea grindină. Vântul se agita mai ales în timpul ploilor, trecător putând lua aspect de vijelie. Temperaturile maxime, în scădere faţă de ziua precedentă în regiunile sud-vestice, vestice şi centrale cu până la 9…10 grade, vor pleca de la 17 grade în nord-vest şi 30 de grade în sud-est.

VREMEA ÎN BUCUREŞTI: Vremea va deveni instabilă joi. Deşi ziua începe cu soare, spre seara şi noaptea se strâng nori ameninţători ce vor lăsa averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade.

Vineri, vremea se ameliorează sub aspectul precipitaţiilor. Soarele pune stăpânire pe cer şi numai în jumătatea de sud-est a ţării mai este umbrit de nori din când în când, nori ce vor lăsa pe alocuri ploi de vară cu tunete şi fulgere. Vântul se agită prin Moldova, Dobrogea şi Bărăgan, dar şi pe crestele montane, iar termometrele strâng temperaturi agreabile: de la 21 de grade în estul Transilvaniei până la 29 de grade în Lunca Dunării.

VREMEA ÎN BUCUREŞTI: În prima parte a zilei de vineri, cerul va mai fi acoperit parţial de nori şi trecător va mai ploua slab, apoi se arată soarele. Vântul are unele răbufniri nervoase, aşa că este posibil să resimţim mai puţin decât cele 26… 27 de grade ce sunt anunţate pentru orele amiezii.

Weekendul începe cu vremea frumoasă şi în încălzire, mai ales în regiunile vestice. Va fi o zi destul de însorită şi doar trecător prin regiunile sudice şi pe la munte şi la munte este posibil să treacă câţiva nori ce ar aduce cu totul izolat ploi slabe. Vântul este mai agitat în Banat, dar este un vânt cald, pentru că în această parte a ţării termometrele vor arăta după-amiază 32 de grade plecând de la 25 de grade în Bucovina, pe litoral şi în depresiuni.

VREMEA ÎN BUCUREŞTI: Ziua de sâmbătă vine cu vreme frumoasă, însorită şi din ce in ce mai calda. Vântul este liniştit, iar temperaturile se avântă spre 28 … 29 de grade.

Atât duminică, dar şi la începutul săptămânii viitoare vremea se încălzeşte din ce în ce mai mult şi ajungem să vorbim despre o vreme călduroasă şi chiar despre instalarea stării de caniculă, cel puţin în zonele de câmpie din vestul ţării. Maximele termice se vor situa între 26 şi 35 de grade, temperaturi ce se vor înregistra la umbră. În plus, scăpăm în general de ploi, asta pentru că numai pe la munte, după-amiază şi seara, sunt mai multe şanse de apariţie a ploilor de scurtă durată însoţite de descărcări electrice. Totuşi, nu este exclus ca abia la mijlocul săptămânii viitoare să se întoarcă fenomenele specifice instabilităţii atmosferice în regiunile vestice.

Sursă: www.romaniatv.net