Life

Plouă cu bani pe o autostradă din Spania. O servietă cu 20.000 de euro a zburat dintr-o mașină VIDEO

A plouat cu bani pe o autostradă din Spania, iar șoferii care circulau acolo au rămas de-a dreptul surprinși de ce au putut să vadă.
04.02.2023 | 21:22
Ploua cu bani pe o autostrada din Spania O servieta cu 20000 de euro a zburat dintro masina VIDEO
20.000 de euro au zburat pe o autostradă din Spania. Sursă foto: Twitter / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Deși pare un vis, iată că șoferii din Spania au trăit întreaga întâmplare pe pielea lor.

A plouat cu mii de euro pe o autostradă din Spania

O mașină care transporta o servietă cu 20.000 de euro a fost implicată într-un accident rutier, conform anunțului făcut de Garda Civilă, notează El Pais.

Având în vedere impactul puternic de pe autostradă, servieta în care se aflau banii a zburat pe geam, s-a deschis, iar banii au început să zboare pe întreaga porțiune de drum.

ADVERTISEMENT

Restul participanților la trafic au rămas de-a dreptul șocați. Nu puțin au fost cei care și-au oprit mașinile pentru a culege banii care zburau pe autostrada din Spania. Au fost însă și persoane care au preferat să rămână în mașină.

S-a întâmplat chiar în apropierea orașului Marbella, iar imaginile sunt de-a dreptul fabuloase. Evident, pentru că șoferii și-au oprit mașinile încercând să strângă banii care zburau în toate direcțiile, s-a creat un ambuteiaj și mai mare.

ADVERTISEMENT

Mai departe, oamenii legii au ajuns la fața locului, iar lucrurile s-au întors în defavoarea celor care au reușit să stângă o mare parte din bani.

Surse de la Garda Civilă au dezvăluit că cei care au reușit să adune banii care zburau pe autostradă au comis o infracțiune. Totuși, până în momentul de față nu a fost anunțată nicio arestare în acest caz.

ADVERTISEMENT

Poliția Națională vrea să afle de unde proveneau cei 20.000 de euro

La rândul ei, Poliția Națională a demarat niște investigații în paralel prin care se dorește să afle sursa banilor respectivi.

De cealaltă parte, cei care se aflau în mașina în care se afla servieta cu cei 20.000 de euro spun că au scos banii pentru a-și achiziționa o mașină, în momentul în care accidentul s-a produs, mai notează El Pais.

ADVERTISEMENT

Menționăm faptul că, potrivit legii din Spania, transportul sumei de până la 100.000 de euro în bani cash este cât se poate de legal, așa că sunt șanse mari ca proprietarii banilor să nu întâmpine dificultăți.

De cealaltă parte, nu este clar ce se va întâmpla cu restul participanților la trafic care au reușit să adune banii, în timp ce aceștia zburau pe autostradă.

ADVERTISEMENT